Șamanismul: ce este și cum poate sprijini vindecarea

Ce-ar fi dacă, dincolo de tot ce ai învățat despre tine, mai există o parte pe care n-ai explorat-o încă?‍

Una care nu ține de cărți, de analize, de logica obișnuită.

Ci de altceva. 

De o știință veche cât lumea. 

De o formă de cunoaștere care nu îți cere să crezi, ci doar să simți.

Acum când se vorbește tot mai des despre vindecare, conștientizare și echilibru interior, șamanismul încă ridică sprâncene. 

Sună poate străin, ezoteric, complicat. Dar dacă ți-ai lăsa inima să asculte înaintea minții, s-ar putea să descoperi că e mult mai aproape de tine decât pare.

Mihaela Maricescu, cunoscută și ca Femeia Colibri, nu îți explică samanismul din cărți. Ea îl trăiește. 

L-a învățat în tăcerea unor ani transformaționali și îl oferă azi celor care, în căutările lor, au ajuns în acel loc unde „așa nu se mai poate”.

Șamanismul poate părea, la prima vedere, ceva din altă lume. 

Dar pentru unii oameni, tocmai acel altfel a fost exact ce aveau nevoie: 

• când viața li s-a destrămat
• când au pierdut pe cineva drag
• când nu se mai regăseau în nimic din ce părea „corect” sau „normal”.

Pentru unii, o singură întâlnire a fost suficientă ca să înțeleagă unde s-au pierdut pe drum.

Pentru alții, a fost începutul unei renașteri.

În rândurile de mai jos vei afla 

• cum funcționează Roata Vindecării
• ce legătură are șamanismul cu corpul, emoțiile, sufletul și spiritulâ
• cum lucrează simbolic animalele de putere.

Și, mai important, vei descoperi povești reale ale unor oameni care – după ani de frici, pierderi sau blocaje – și-au regăsit direcția. 

Și-au schimbat viețile. S-au regăsit pe ei.

Citește cu inima deschisă.

S-ar putea să descoperi un mod diferit de a-ți repara rănile. 

Sau poate chiar curajul de a căuta un nou început.

Cine este Mihaela?

Mădălina: Cine ești tu, Mihaela?

Mihaela: Sunt… doar Mihaela. Așa mă prezint tuturor, simplu, fără titluri sau etichete. 

În timp, am renunțat conștient la toate rolurile care mă defineau cândva – fiică, mamă, iubită – pentru că am realizat că nu sunt extensia nimănui. 

Sunt o ființă întreagă și completă, aflată într-o continuă descoperire.

Ceea ce fac astăzi nu mă definește pe deplin, la fel cum nici ceea ce făceam acum zece ani nu spunea totul despre mine. 

Sunt aceeași Mihaela care se uită cu sinceritate în oglinzile vieții și se lasă experimentată în toate formele posibile.

Ce înseamnă un șaman și cum ajuta în procesul de vindecare

Mădălina: Dacă ai renunțat la etichetele de mamă, soră sau iubită, cum porți acum eticheta de „șaman”?

Mihaela: O port natural. Dacă cineva îmi spune „îmbracă-te în verde”, o fac. 

La fel e și cu această etichetă – nu mă definește, dar nici nu o resping. 

Sunt, în prezent, practicantă de medicină energetică, un drum care se intersectează cu ceea ce mulți numesc samanism.

Mădălina: Mie îmi place să spun „Mihaela Șaman”. Dar ce este, de fapt, un șaman?

Mihaela: E un om care și-a croit propriul drum, conectat profund cu sinele său. 

Șamanismul nu e o religie, ci un set de practici și principii străvechi – unelte care susțin reconectarea cu sufletul, cu propria ființă.

Mădălina: Și fiecare șaman are propriul set de instrumente, în funcție de ce a trăit?

Mihaela: Da. Spunem că șamanul e un „vindecător rănit” – cineva care a trecut prin suferință și a extras din ea înțelepciune. 

Nu e doar cel din junglă cu plante sacre. 

Șamani au existat și în Siberia, Africa, România sau Peru – în toate culturile.

Mădălina: Ce e în „tolba ta”? Cu ce lucrezi, concret?

Mihaela: Aș prefera să nu spun exact – pietrele și instrumentele mele sunt strâns legate de rănile mele vindecate. 

Dacă ți-aș spune ce reprezintă fiecare, ai alege rațional, nu intuitiv.

Mihaela: Drumul meu a început după o moarte clinică. 

A fost o ruptură radicală de viața de dinainte. Timp de doi ani am negat tot ce am trăit atunci. 

Dar apoi, căutând răspunsuri, am ajuns – printr-o serie de sincronicități – la școala de medicină energetică a lui Alberto Villoldo, în Statele Unite.

Mihaela: Acolo, în Light Body School, am petrecut o lună intensă în care mi-am format abilitățile. 

Am revenit acasă cu „altarul” meu: o colecție de pietre și instrumente care sunt, de fapt, expresia tuturor transformărilor mele.

Mihaela: Când vii la mine, lucrez cu ceea ce știu – cele 13 teme aduse în tolba mea de viața trăită. 

Dacă mergi la altcineva, vei primi altceva. 

Fiecare șaman își vindecă rănile și apoi le transformă în sprijin pentru ceilalți.

Ce este Roata Vindecării și cum funcționează

Mihaela: Roata Vindecării este un sistem străvechi de lucru cu sinele, împărțit în patru direcții: sud, vest, nord și est. 

Fiecare direcție corespunde unei dimensiuni a ființei:

• Sudul – corpul fizic, realitatea, trecutul și tot ce am moștenit de la strămoși: blocaje, convingeri limitative, traume corporale.
  
  
• Vestul – corpul emoțional și mental: frici, anxietăți, lipsă de claritate și îndrăzneală.
  
  
• Nordul – sufletul: direcția pasiunii și a autenticității. Colibriul, pasărea care simbolizează această direcție, e și cea care mi-a dat numele de „femeia colibri”.
  
  
• Estul – spiritul, esența, conexiunea cu tot ce este dincolo de noi.
  

În fiecare direcție lucrezi cu trei pietre, fiecare reprezentând o rană sau lecție importantă. 

A 13-a piatră, „the legacy”, îți este oferită de profesorul tău, cu sângele lui – un simbol al sprijinului necondiționat, o moștenire vie.

Roata în sine seamănă cu o cruce sacră andină, numită Chakana, care include 13 trepte – simboluri ale etapelor prin care treci în procesul de vindecare.

Când parcurgi întreaga roată, nu doar că vindeci problema, ci extragi din ea înțelepciune. 

Nu mai transmiți trauma mai departe, nu o mai repeți și nu o mai proiectezi asupra celor din jur. 

De aceea, se numește Roata Vindecării.

Animalele de putere și rolul lor în șamanism

Mihaela: În șamanism, animalele nu sunt doar simboluri – sunt învățători. 

Ne raportăm la ele și din perspectiva științifică, observând comportamentele lor pentru a învăța cum să trăim mai conștient.

Cele patru animale sacre din Roata Vindecării sunt:

• Șarpele – te învață să te lepezi de ceea ce nu ne mai este de folos, așa cum el își schimbă pielea. Reprezintă pragmatismul, flexibilitatea și contactul cu realitatea.
  
  
• Jaguarul – simbol al curajului și clarității. Te învață să vezi dincolo de frici, să eviți tot ce îți consumă energia și să pășești cu hotărâre pe propriul drum.
  
  
• Colibriul – deși fragil, pornește anual într-o călătorie incredibilă. Te încurajează să îți găsești resursele în tine și să ai curajul să urmezi chemarea sufletului.
  
  
• Condorul – te îndeamnă să te înalți deasupra problemelor pentru a le vedea dintr-o perspectivă mai amplă. Te invită la detașare și la o conexiune profundă cu lumina și spiritul.
  

Mihaela: Aceste animale sunt arhetipuri.

Ele ne sprijină în procesul de transformare, fiecare cu lecția ei profundă, adânc ancorată în natura noastră umană.

Cum reacționează oamenii când aud de șamanism 

Mădălina: Pentru mulți, cuvintele „șaman” sau „samanism” pot părea ciudate sau chiar derutante. 

Uneori, oamenii le privesc cu scepticism sau le asociază cu ceva „ezoteric” fără sens. 

Ți se mai întâmplă să fii privită ciudat sau ai ajuns deja în punctul în care vin către tine doar cei pregătiți?

Mihaela: Au venit tot felul de oameni. 

Unii m-au provocat să-mi pun întrebarea: am ce trebuie ca să nu mă clatin? 

Și culmea e că de cele mai multe ori, cei care vin cu scepticism nu sunt încă pregătiți să mă vadă. 

Eu, când mă uit la cineva, văd și onorez sufletul său. 

Dacă nu sunt recunoscută la rândul meu, nu e despre mine, ci despre ei.

Azi, nu mă mai afectează. Uneori râd, alteori ignor. 

Dar știu și simt când cineva vine doar din curiozitate, fără respect — iar astfel de oameni pleacă de la mine fără nimic. 

Ce fac eu e sacru și nu pot permite oricui să se joace cu asta.

Îmi amintesc o femeie care a venit cu cămașa întoarsă pe dos, ca „protecție” împotriva mea. 

Am fost șocată de cât de mult poate mintea să se teamă de ceea ce nu înțelege. Dar da, au fost și astfel de momente.

Totuși, mă bazez pe rezultate. Oricât de sceptic ai fi, dacă vii, lucrezi, și viața ta începe să se schimbe — adevărul te atinge. Și adevărul nu mai poate fi ignorat.

Cine sunt cei care caută sprijin prin șamanism

Mădălina: Cine sunt, de fapt, oamenii care ajung la tine? 

Ce fel de oameni te caută, din ce contexte vin și ce îi face să simtă că ar avea ceva de lucrat cu tine?

Mihaela: Oamenii care vin la mine sunt din cele mai diverse medii. 

De la angajați din instituții publice — ANAF, poliție, jandarmerie — până la avocați, procurori, terapeuți, freelanceri sau femei casnice. 

Nu există un profil clar sau o „etichetă” comună.

Cei mai mulți sunt femei, cam 80-85%, dar și bărbații ajung la mine. 

Ce au în comun? Faptul că, într-un fel sau altul, viața lor a fost dată peste cap. 

Unii sunt în pragul unei mari schimbări — divorț, pierdere, criză personală. 

Alții au tot ce și-au dorit: carieră, familie, stabilitate financiară... și totuși nu se mai regăsesc.

Vin pentru că simt că „așa nu se mai poate”, chiar dacă nu știu încă ce vor.

Și acela e cel mai bun moment să începem lucrul împreună.

Cei care vin doar din curiozitate, fără să fi ajuns cu adevărat în acel punct de cotitură, de obicei nu sunt încă pregătiți. 

Așa cum un măr verde trebuie să mai stea în pom până devine roșu, și oamenii au nevoie de acel timp interior de coacere înainte să intre cu adevărat în procesul de transformare.

Câte sesiuni de șamanism sunt necesare pentru vindecare

Mădălina: La psiholog știi că urmează luni de terapie. Dar în șamanism, cum funcționează? 

Există un număr de sesiuni, o frecvență anume?

Mihaela: Da și nu. Când cineva mă caută, îl invit mai întâi să-și seteze o intenție. 

De fapt, tot procesul începe din clipa în care persoana mă contactează — gândurile și emoțiile ei încep deja să lase urme în câmpul energetic. 

Iar când vine, respirăm împreună și „merg” în acel câmp, ca să văd ce este cu adevărat acolo. 

Uneori credem că știm de ce suferim, dar cauza reală poate fi alta.

Dacă persoana e pregătită și cele două planuri — ce vrea și ce are nevoie — se aliniază, începem. 

Dacă nu, îi spun să mai aștepte.

De obicei, o sesiune este suficientă pentru a lucra pe un subiect. 

Dar oamenii pot reveni dacă apar alte teme: furie, anxietate, relații, maternitate, doliu... fiecare sesiune abordează ceva diferit.

Mai mult de 3-4 ședințe individuale nu sunt, în general, necesare. 

Iar pentru procese mai complexe — cum sunt marile răsturnări de viață — recomand tabere sau ateliere, unde avem mai mult timp pentru lucru profund, în siguranță.

Șamanismul și psihoterapia: pot merge împreună?

Mădălina: Dacă vin la tine cu un subiect — oricare ar fi el — și în același timp fac și psihoterapie, se încurcă una cu cealaltă?

Mihaela: Nu, deloc. 

Psihologul lucrează cu mintea, cu emoțiile, cu ceea ce eu numesc „teritoriul jaguarului” — zona gândurilor, a fricilor, a tiparelor mentale. 

Iar mintea este foarte importantă. Dacă nu e în echilibru, nu prea mai pătrunde nimic din restul.

Eu lucrez altfel: la nivel energetic, de suflet, pentru a reface integritatea câmpului luminos care înconjoară fiecare ființă. 

Nu fac munca unui psiholog și nici nu îmi doresc să o fac. Nu e vocația mea.

Sincer, nici nu aș putea să văd pe cineva săptămânal sau an de an — n-ar fi sănătos nici pentru mine, nici pentru ce fac eu. 

Cei care vin la mine trăiesc un alt tip de proces. 

Poate nu înțelegi tot pe moment, dar pleci acasă... și ceva începe să se așeze. Asta e natura lucrului energetic: simți, integrezi și observi cum te transformi.

Ce se întâmplă după o sesiune de lucru cu Mihaela

Mădălina: De curând, o prietenă de-a mea a ajuns la tine. 

Nu prin mine direct, ci prin lanțul frumos al recomandărilor — acel „du-te și tu, că m-a ajutat”. 

La o masă cu alte prietene, povestea că a fost la o doamnă „nu știu să zic exact ce e, cred că șaman, dar habar n-am ce s-a întâmplat acolo...”. 

Spunea doar că, la câteva săptămâni după sesiune, s-a simțit ușurată de ceva ce o apăsa profund, și totul s-a așezat cumva, de la sine.

Mi-a plăcut mult cum a descris „așteptarea” aceea care nu se simte ca așteptare. 

Nu pleci cu o dată fixă în minte, ci cu un sentiment că s-a întâmplat ceva... și urmează să se vadă.

Poți explica tu mai bine ce se petrece în perioada aceea?

Mihaela: Eu o numesc „așteptare”, dar ai dreptate — nu e o așteptare în sensul clasic. 

În timpul sesiunii, lucrurile se întâmplă: e ca și cum ai curăța și reporni mecanismul unui ceas. Ungi rotițele, le așezi, le dai drumul. 

Din momentul acela, ele încep să funcționeze — lent, constant, profund.

Modificările se produc la nivel celular, energetic, subtil. 

Nu sunt spectaculoase la prima vedere, dar în fiecare zi se mai aliniază câte ceva în tine. 

Și după o lună, te uiți în urmă și îți dai seama că nu mai ești acea persoană care ai fost — deși n-ai putea explica clar de ce.

Lucrăm cu energia, cu spațiul și timpul. 

În sesiune, eu fac modificări în planul supraconștient — acel loc al viitorului potențial. 

Acolo, schimbările sunt instantanee. 

Dar pentru ca ele să ajungă aici, în planul fizic, unde trăim cu timp, gravitație și limitări, e nevoie de o perioadă de „materializare”. 

Schimbarea e făcută. Doar așteaptă să prindă formă în realitatea ta.

De ce merită să participi la cercuri de lucru și tabere

Mădălina: Ceea ce faci tu, Mihaela, este foarte intim din perspectiva experienței fiecărui om în parte.

De aceea, pentru mulți oameni ideea de a participa la un cerc de lucru, în care ar putea fi văzuți în vulnerabilitatea lor, poate părea greu de dus. 

Ce le-ai spune celor care simt că ar beneficia de un astfel de cerc, dar le e teamă să se arate în fața altora?

Mihaela: Tocmai vulnerabilitatea aceea este esențială. 

E punctul de plecare al transformării. 

Când îți dorești cu adevărat o schimbare, trebuie să fii dispus să treci prin disconfort. 

Asta e valabil în orice proces important. Și tocmai acel curaj — de a trece pragul fricii și al rușinii — e semnul că ești pregătit pentru adevărata transformare.

Ceremoniile de vindecare a pântecului, de exemplu, sunt ghidate aproape complet la nivel de suflet. 

Eu vorbesc puțin, ofer direcție și susținere, dar fiecare participant trece prin propriul proces, în liniște, fără să fie nevoit să se expună. 

Nimeni nu trebuie să spună cu voce tare ce îl doare. 

De cele mai multe ori, nici numele persoanelor nu îl cer — pentru că nu contează cine ești la nivel de identitate socială. 

Contează doar că ești acolo, gata să te vindeci.

Atelierele sunt și ele sigure și intime. 

Sunt grupuri mici, între 8 și 12 persoane, iar participarea activă este opțională. 

Spui doar dacă simți. Nimic nu e forțat.

Cel mai intens este, desigur, cadrul taberei. Sunt peste 40 de ore de muncă interioară — minte, trup, suflet, spirit. 

Acolo apar momente în care e nevoie să te arăți, să te expui, să treci prin disconfort. 

Dar acele câteva zeci de minute de asumare pot aduce eliberări care schimbă viața.

Întrebarea e simplă: ce te doare mai tare? 

Disconfortul de a fi vulnerabil și a-ți asuma responsabilitatea asupra propriei vieți, sau durerea pe care o ții înăuntru?

Povești reale ale femeilor care au trecut prin transformare

Mădălina: Mihaela, te invit să ne povestești despre două femei care au lucrat cu tine – una într-o sesiune 1 la 1 și alta într-o tabără. 

Ce trăiau când au venit?

Ce s-a schimbat după?

Mihaela: Am să aleg o femeie care între timp mi-a devenit prietenă. 

Când a venit la mine, era căsătorită, mamă a doi copii, o forță de femeie – un tigru care se vedea ca o pisică. 

Era în fața prăpastiei, agățată de trecut, de părinți, de suferințe reale. 

A venit tristă, pierdută, supraponderală, 

complet deconectată de la bucuriile propriei vieți.

După prima ședință, cred că în două-trei săptămâni, a depus actele de divorț. 

A început să-și reia hobby-urile, să-și creeze viața după chipul sufletului ei: și-a schimbat complet forma fizică, și-a luat casa visurilor ei, a început să susțină ateliere, să călătorească, să danseze, să se bucure de viață. 

S-a ales pe ea și nu s-a mai oprit. 

O transformare fabuloasă.

În tabere, transformările sunt la fel de puternice. 

Am avut femei care, după ceremonii, au rămas însărcinate, deși anterior nu reușeau. 

Altele și-au recăpătat ciclul menstrual după ani în care medicii le spuneau că totul e „normal”. 

Unele și-au procesat pierderi dureroase – de copii, de părinți, de sine.

Îmi amintesc de o femeie din prima tabără „Eu, dragostea mea”. 

Spunea că vrea să îmbunătățească relația cu soțul și afacerea comună. 

Dar ceva nu se potrivea. După tabără, a divorțat. 

Un an mai târziu, a vândut business-ul pentru o sumă uriașă. Alt an mai târziu, și-a creat o afacere proprie, mai mare decât prima. 

Și-a regăsit iubirea, își crește copiii cu bucurie și își trăiește viața în acord cu cine este.

Eu doar însoțesc. 

Transformarea este a lor.

Când vindecarea duce la separare într-o relație

Mădălina: Mihaela, trebuie să te întreb, chiar dacă nu era pe listă. 

Ambele exemple de mai devreme au avut în comun vindecarea care a dus la separarea de soț. 

Pentru cineva aflat într-un proces de vindecare și care nu înțelege încă ce nu funcționează în viața lui, poate apărea întrebarea: dacă mă duc la Mihaela, divorțez? 

De ce, în atâtea cazuri, vindecarea unei femei pare să treacă prin plecarea de lângă bărbatul cu care e?

Mihaela: E o întrebare importantă și sinceră. 

Cele două exemple date mai devreme nu sunt o regulă – sunt doar două povești remarcabile. 

Nu, nu toți cei care vin la mine divorțează. Am și multe cupluri care și-au îmbunătățit relația profund, care au crescut împreună, care și-au regăsit iubirea și încrederea.

Dar da, uneori, vindecarea femeii implică o rupere. 

Asta se întâmplă mai ales când vorbim despre relații în care ea nu este văzută, iubită, respectată. 

Când este într-un tipar toxic, poate inconștient preluat din relația cu tatăl sau dintr-o moștenire familială. 

Am întâlnit femei care au ales bărbați ce întruchipau, fără să-și dea seama, același model de durere din copilărie.

Vindecarea nu e despre despărțire. 

E despre adevăr. 

Dacă adevărul arată că relația poate fi vindecată, atunci asta se întâmplă. 

Dacă nu... nu sunt eu cea care determină despărțirea, ci adevărul pe care femeia îl descoperă în ea însăși. 

Eu doar îl reflect.

Povestea unui bărbat care și-a regăsit drumul prin șamanism

‍Mădălina: Ai spus că 15% dintre cei care ajung la tine sunt bărbați. 

Și mi se pare esențial să le dedicăm spațiu și lor în această conversație. 

Eu cred profund în sprijinul bărbaților în procesele lor de vindecare și reîntoarcere către o energie masculină armonioasă. 

Îmi povestești, te rog, despre un bărbat care a venit la tine și care, prin munca voastră, și-a găsit alinarea sau calea?

Mihaela: Da, cu drag. Puținii bărbați care ajung la mine sunt absolut speciali. 

Nu neapărat prin ce fac, ci prin cine sunt la nivel de suflet. 

Mulți dintre ei nu sunt deloc pe drumul lor — îți intră pe ușă un bărbat care, sufletește, e un înger, dar în viața de zi cu zi e poate contabil, manager, fotbalist.

Și când îl vezi, simți clar că nu e unde ar trebui.

Vin cu multe răni moștenite, în special din relația cu tatăl sau din lipsa lui. 

Alții au fost crescuți de mame exigente, condiționați să „merite” iubirea, și acum, adulți fiind, nu mai știu cum să-și mulțumească partenera. 

Sunt pierduți în a da totul, fără să știe cine sunt ei cu adevărat.

Dar când un bărbat e pregătit să vadă, prinde esența imediat. 

Ei nu au nevoie de „zeci de sesiuni”. 

Odată ce au înțeles, aplică. Sunt concentrați pe ceea ce trebuie să facă și merg înainte.

Îmi amintesc de un bărbat, divorțat, foarte rațional, orientat pe cifre. 

Când a venit, m-am pregătit să-i vorbesc pragmatic. 

Dar când am ajuns la el, avea lacrimi în ochi și mi-a zis doar: 

Mihaela, eu am văzut un înger.

Atunci am știut: nu mai e nimic de explicat. El atinsese esența. 

De acolo, transformarea se întâmplă.

Mădălina: Poate nu ești pregătit să pornești acum pe acest drum. Și e în regulă.

Dar dacă ceva din ce ai citit aici a mișcat o întrebare, o emoție sau o amintire, înseamnă că deja s-a întâmplat ceva.

Pentru unii oameni, o conversație cu Mihaela e începutul. 

Pentru alții, e confirmarea că sunt exact acolo unde trebuie.

Vindecarea nu are un calendar prestabilit. Nu se face cu forța, nici după rețete. 

Se face când sufletul e gata.

Iar dacă ai ajuns până aici, poate nu e întâmplător.

Poate e doar o sămânță care urmează să încolțească atunci când va fi timpul.

Dă-ți voie să fii curios. Să simți. Să cauți.

Și, mai ales, să crezi că e posibil:‍

Să te regăsești. Să te vindeci. Să începi din nou.

Pentru că da — există și un alt fel de a trăi. 

Unul în care durerea nu te definește, iar adevărul tău devine, în sfârșit, vizibil.

Acest articol este inspirat din episodul 116 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcast. 

Mai citește și despre: 

• Human Design: Cum îți înțelegi mai bine familia și relația de cuplu?
• Ce sunt traumele transgeneraționale și cum poți începe vindecarea lor

‍

Sursa foto: Imagini generate cu AI

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍