Cum să stopezi manipularea emoțională și lupta pentru putere în relația ta?

La început, totul curge natural. 

Vorbiți ore întregi, vă înțelegeți din priviri, și pare că nimic n-ar putea merge prost.

Dar apoi, fără să știi exact când sau de ce, apar primele tensiuni.

Un reproș spus pe jumătate. O glumă care doare.

Un „nu e mare lucru” care tot revine, până devine, de fapt, ceva important.

Și te trezești într-o relație în care nu mai știi dacă ceea ce simți e iubire… sau o luptă de putere.

Dacă celălalt te sprijină sau te controlează.

Dacă tu ești tu – sau doar versiunea care se potrivește cu nevoile lui.

Manipularea emoțională nu se întâmplă doar „în relațiile toxice”.

Se poate strecura subtil, chiar și între doi oameni care se iubesc.

Și exact asta face subiectul atât de important: pentru că ne poate privi pe toți.

În articolul de mai jos, Horia Radu – trainer NLP și expert în dinamica relațiilor – te ajută să recunoști semnele invizibile ale manipulării și ale luptei pentru control, dar și să înțelegi:

‍
– cum alegem (cu adevărat) partenerii,
– ce se ascunde în spatele geloziei,
– de ce atracția intensă de la început poate fi un semn al unei răni vechi,
– și cum arată o relație matură, în care iubirea înseamnă libertate, nu frică.

Nu e un articol cu rețete rapide. Dar poate fi unul care-ți schimbă perspectiva.

Poate chiar relația.

Sau felul în care alegi, de acum încolo, să fii într-o relație.

Tu cu tine. Și tu cu celălalt.

Cine este Horia Radu și cum ajută în relații 

Mădălina: Dacă ai mai citit articolele noastre sau ai ascultat episoadele Thinking Made Visible, e posibil să-l fi întâlnit deja pe Horia Radu. 

Este unul dintre invitații noștri preferați, iar episoadele cu el se numără constant printre cele mai ascultate. 

De data aceasta, l-am invitat din nou să vorbim despre un subiect sensibil, dar esențial: cum recunoști și oprești manipularea emoțională și luptele de putere în relațiile de cuplu.

Însă, pentru cei care te descoperă acum pentru prima dată, Horia, cine ești tu?

Horia: profesional, sunt trainer în programare neurolingvistică (NLP), expert în comunicare verbală și non-verbală și predau psihologie practică. 

Ce fac, mai exact? 

Îi ajut pe oameni să-și înțeleagă propria minte și s-o folosească eficient ca să obțină rezultate mai bune în viață.

Cred că tot ceea ce avem – fie bun, fie dificil – este rezultatul felului în care gândim, simțim și acționăm. 

Schimbarea reală vine atunci când începem să ne modificăm perspectiva, convingerile și strategiile interioare.

Mădălina: Și cum ai explica tot ce faci cuiva care n-a auzit niciodată de NLP?

Horia: Îi rog să se gândească la ceva de care sunt mândri – o reușită profesională, o relație armonioasă, un stil de viață dorit. 

Apoi să se gândească la o zonă a vieții lor care nu le place. 

Și le spun așa: tot ce ai în viața ta – și ce te bucură, și ce te frustrează – e acolo pentru că, într-un fel, ai contribuit la apariția lui.

NLP-ul te ajută să devii conștient de aceste „strategii” inconștiente. 

Îți arată cum ai ajuns aici și îți pune în mâini responsabilitatea alegerii. 

Continuăm așa sau schimbăm direcția?

Cum arată o lună din viața lui? 

Mădălina: Cum arată, concret, o lună din viața ta? 

Pentru că, dacă ai acest har de a-i ajuta pe alții să-și înțeleagă mintea și emoțiile, sunt curioasă cum reușești să-ți echilibrezi munca și viața personală.

Horia: Întrebarea e provocatoare. 

Adevărul e că nicio lună nu seamănă cu alta. 

Vara, de exemplu, sunt mai multe deplasări pentru cursuri live, în timp ce toamna se mută focusul spre mediul online – cum e și acum, când urmează o lansare importantă și închid câteva cursuri din București și Cluj-Napoca.

În general, o lună obișnuită include minimum două weekenduri ocupate cu traininguri. 

Uneori chiar trei sau patru – spre „bucuria” soției mele, care știe că în acele perioade sunt mereu pe drumuri sau în sală.

Cum arată săptămâna lui Horia?

• Luni și marți: zile mai ușoare, intenționat așezate astfel, dar nu complet libere. Mă ocup de managementul proiectelor împreună cu partenerul meu, Marius Simion, și cu echipa.
  
  
• Miercuri până vineri: mă împart între pregătirea cursurilor, scris, filmări, postări, podcasturi și coordonare de proiecte, timpul e mereu plin.
  
  
• Weekenduri: sunt rezervate aproape integral pentru cursuri – fie live în sală, fie online.

Nu prea există timp liber în adevăratul sens al cuvântului. Însă, chiar dacă programul e dens și uneori obositor, iubesc ceea ce fac. 

Îmi dă energie și sens, iar oboseala se simte doar înainte de vacanță. 

E un program plin, dar nu-l resimt ca pe o povară.

Cum menține o relație de cuplu echilibrată în acest ritm al vieții sale?

Mădălina: Având în vedere cât de plină e viața ta profesională, cum reușești să menții o relație de cuplu echilibrată cu soția ta? 

Întreb pentru că mulți te privesc ca pe un exemplu și vor să facă ce faci tu. 

Dar când văd ritmul în care muncești, încep să se întrebe dacă se poate și „și carieră, și relație”.

Horia: Vreau să fiu sincer și autentic: nu-mi iese mereu. 

Aș fi ipocrit dacă aș spune că echilibrez perfect toate aceste lucruri. 

Nu sunt un exemplu constant de armonie între viața profesională și cea personală. 

Dar ceea ce îmi iese este să înțeleg de ce nu-mi iese și să învăț din asta. Îmi asum greșelile, îmi cer iertare când e nevoie și caut constant să fac mai bine.

Ce funcționează pentru mine?

• Planificare intenționată: pun în calendar, clar și ferm, momente de cuplu care nu sunt negociabile. Le tratez cu aceeași seriozitate ca pe un curs sau o întâlnire importantă.
  
  
• Timp de calitate, nu doar de prezență: am învățat (cu greu) cât de important e ca, în acele momente, să fiu cu adevărat prezent. Telefonul poate aștepta. Majoritatea lucrurilor care par urgente, nu sunt.
  
  
• Obiceiuri comune: avem un calendar comun în care stabilim activități de cuplu – de exemplu, marțea este zi de film sau de tenis.
  
  
• Conexiune, nu doar gesturi: nu compensez lipsa de timp cu cadouri. Prefer să construiesc conexiune autentică, nu doar să o „cumpăr”.
  

Relația de cuplu, pentru mine, nu înseamnă echilibru perfect, ci mișcări de adaptare. 

Uneori înclini prea mult într-o direcție și e nevoie să revii. 

Important este să vrei să compensezi conștient, cu intenție și respect. Asta înseamnă echilibru: nu perfecțiune, ci implicare.

Ce înseamnă o relație de cuplu armonioasă și matură?

Mădălina: Cum definești tu, Horia, o relație de cuplu armonioasă? 

Ce înseamnă, concret, această sintagmă?

Horia: O relație de cuplu armonioasă, așa cum o văd eu, apare rar și este posibilă doar când ambii parteneri sunt maturi. 

Majoritatea problemelor din cupluri apar, de fapt, din două motive:

1. Lipsa educației legate de psihologia relațiilor.
   
   
2. Imaturitatea emoțională, care de multe ori e contextuală sau punctuală.
   

Mulți investesc în a învăța cum să comunice la job, cum să impresioneze, dar ignoră complet cum funcționează o relație de cuplu. 

Iar în cuplu, fără maturitate și fără educație, e greu să ajungi la armonie.

Mădălina: Și dacă avem doi oameni maturi, care chiar își doresc armonie, ce fac aceștia diferit?

Horia: Primul pas este clarificarea convingerilor, valorilor și regulilor personale. 

Cei mai mulți intră în relație presupunând că partenerul gândește la fel, ceea ce e greșit. 

De aceea, recomand ca aceste aspecte să fie discutate, ideal cu ajutorul unui specialist care știe ce întrebări să pună.

Apoi, o relație armonioasă are un scop clar: nu confortul, nu rutina, ci evoluția ambilor parteneri. 

Dacă intrăm într-o relație doar pentru ce „primesc”, mai devreme sau mai târziu, acea relație devine dezechilibrată.

Un alt element cheie este asumarea responsabilității personale. 

Nu e vorba despre ce nu face celălalt, ci despre ce poți face tu diferit.

Ce mai contează într-o relație matură și armonioasă:

• Compatibilitatea, nu doar pasiunea. Emoțiile sunt importante, dar se estompează dacă nu există și compatibilitate intelectuală și de stil de viață.
  
  
• Sinceritatea livrată cu grijă. Nu vorbim despre brutalitate emoțională, ci despre împărtășirea adevărului tău interior, într-un cadru sigur, unde celălalt poate să-l primească fără defensivă.
  
  
• Conversații regulate și reale, chiar și despre aspecte sensibile (de ex. relația cu familia partenerului, valorile personale care se schimbă etc.).
  

Sinceritatea nu este negociabilă. 

Nu o sinceritate agresivă, ci una care creează conexiune și deschidere. 

Fără ea, relația se erodează, oricât de maturi ar părea partenerii. 

Cu ea, orice provocare devine o șansă reală de evoluție în doi.

Cum ne alegem partenerii?

Mădălina: Am vorbit despre relațiile armonioase și despre maturitatea celor care le formează. Dar hai să mergem la început: cum ne alegem, de fapt, partenerii? 

Când suntem la început, ne place unul de altul, pare totul perfect, și abia mai târziu — poate la o discuție cu prietenii — apare acel gând tăcut: cred că suntem cam imaturi… 

Ce se întâmplă de fapt în procesul de alegere?

Horia: Majoritatea oamenilor nu își aleg partenerii de cuplu conștient, strategic. 

Se întâmplă rar. 

Asta înseamnă că nu aleg pe cineva analizând compatibilitatea, valorile comune sau beneficiile unei relații mature. 

În schimb, în cele mai multe cazuri, alegerea e inconștientă și dictată de un tipar emoțional familiar, înrădăcinat adânc în subconștient.

Ne atrag persoane care „apăsă” pe răni vechi – abandon, respingere, rușine, neîncredere. 

Și nu pentru că ne place suferința, ci pentru că subconștientul nostru recunoaște aceste tipare ca fiind... familiare.

Iar subconștientul are o regulă simplă: tot ce e familiar e sigur. 

Chiar dacă doare.

Așa se explică și intensitatea atracției de la început. 

Cu cât e mai mare „flama” de la început, cu atât e mai probabil că acea persoană activează tipare vechi — și are potențialul să ne rănească sau, dacă lucrăm cu noi, să ne ajute să vindecăm acele răni.

Mădălina: Dar iubirea? 

Ce se întâmplă cu acea iubire spontană, cu ideea de „jumătate”?

Horia: Mitul iubirii la prima vedere e frumos, dar periculos dacă rămânem blocați acolo. 

În realitate, multe relații funcționează pentru că sunt... strategice. 

Avem rate, copii, status, frici.

Și rămânem nu pentru că ne e bine, ci pentru că ne e mai puțin rău decât ce am putea pierde.

Nu zic că strategia e rea. Spun doar că e important să o recunoaștem. 

Când recunoști că o parte din relație e strategică, dar ai și compatibilitate, sinceritate și dorință de creștere comună, ai o bază mult mai solidă pentru ca iubirea adevărată — cea matură — să apară.

Adevărata iubire nu apare în primele 3 minute. 

E rezultatul maturizării, vindecării și construirii împreună.

Cum recunoști manipularea emoțională în relația de cuplu?

Mădălina: În titlul acestui episod am inclus și expresia „manipulare emoțională”, un termen greu de digerat pentru mulți. 

De obicei, reacțiile sunt fie: „eu nu fac așa ceva”, fie „eu n-aș permite să fiu manipulat(ă) emoțional”. 

Dar, ca să înțelegem cu adevărat, ce înseamnă manipularea emoțională într-o relație?

Horia: Manipularea emoțională apare atunci când lipsește comunicarea autentică. 

De cele mai multe ori, în loc să exprimăm deschis ce ne dorim sau ce ne deranjează, alegem — conștient sau nu — să influențăm subtil comportamentul celuilalt. 

Asta se întâmplă din teama de a pierde anumite beneficii sau din lipsa abilităților de comunicare.

Iată câteva forme comune de manipulare emoțională în cuplu:

• Pasiv-agresivitatea – când greșești ceva, dar în loc să recunoști și să porți o conversație matură, alegi tăcerea, fuga sau atitudinea rece. Partenerul încearcă să vorbească, iar tu „nu ai nimic”, ești absent(ă), te uiți în altă parte. Deși nu e agresiune fizică, e o formă de abuz emoțional.
  
  
• Gelozia și posesivitatea – celălalt trebuie mereu să-ți dovedească ceva sau să-și limiteze comportamentul, chiar și atunci când nu există o vină reală. Este o formă subtilă de control.
  
  
• Reproșurile constante – nimic nu e suficient de bun, partenerul trăiește mereu cu senzația că „merge pe coji de ouă” ca să nu te deranjeze. Această atitudine poate fi extrem de epuizantă și dăunătoare.
  
  
• Gaslighting-ul – o formă gravă de manipulare, în care partenerul e făcut constant să se îndoiască de propria valoare: nu ești în stare, nu ai cum să reușești, cine te crezi?. Scopul e clar: celălalt să nu capete independență emoțională.
  

Manipularea poate fi subtilă, dar și agresivă – verbal sau chiar fizic. 

Iar când apare violența, lucrurile sunt clare: fugi, caută ajutor, pleacă din acel mediu.

Ce e important? 

Să recunoști comportamentele — fie că le faci tu, fie că le primești — și să ai curajul să cauți sprijin. 

Un psihoterapeut de cuplu poate media și ghida, astfel încât relația să nu rămână blocată într-un cerc vicios, ci să devină un spațiu sigur și sănătos.

Despre posesivitate și gelozie în relația de cuplu

Mădălina:  Hai să vorbim despre gelozie. Mă interesează din două perspective:

1. Cei care nu recunosc că sunt geloși, dar prin comportamentul lor limitează libertatea partenerului.
   
   
2. Cei care cred că dacă nu există gelozie într-o relație, nu există nici iubire.
   De ce ne e rușine să recunoaștem această emoție?
   

Horia: În primul rând, e important să diferențiem gelozia de posesivitate. 

Dacă, de exemplu, un bărbat nu merge cu prietenii la fotbal pentru că se teme de reacția partenerei, vorbim de posesivitate, nu neapărat gelozie.

Gelozia este o emoție firească, biologic programată. 

Apare dintr-o teamă primitivă de a pierde o resursă esențială pentru supraviețuire — fie că e vorba de atenție, protecție sau siguranță. 

Biologic, mintea noastră interpretează pierderea partenerului ca pe un risc major.

Dar din punct de vedere psihologic, gelozia e un semnal de alarmă care ne arată:

• lipsa stimei de sine ("nu sunt suficient de bun/ă"),
  
  
• lipsa încrederii în sine ("n-aș putea să cuceresc pe altcineva dacă m-ar părăsi"),
  
  
• frica de a o lua de la capăt în relații,
  
  
• și uneori, traume nerezolvate (de abandon sau respingere).
  

Mădălina: Deci spui că atunci când nu recunoaștem gelozia, de fapt ne e teamă să admitem că nu avem suficientă încredere în noi sau în relație?

Horia: Exact. Gelozia ne face să vrem să controlăm. 

Să verificăm telefoane, să interzicem lucruri, să amenințăm subtil. 

Dar tot ce reușim e să provocăm obediență, nu atracție.

În schimb, întrebarea corectă este:‍

Cine e nevoie să devin eu, ca partenerul meu să nu-și dorească pe altcineva?

E important să te crești tu pe tine: în abilități de comunicare, în încredere, în imaginea despre tine. 

Când tu știi că ești un partener de cuplu valoros, nu mai e nevoie să controlezi — te bazezi pe atracție, nu pe constrângere.

Mădălina: Și ce le spui celor care cred că „dacă nu ești gelos, nu iubești”?

Horia: Le spun că e fals. 

Iubirea nu e posesivitate. 

Iubirea matură este libertate. 

E capacitatea de a-i dori celuilalt binele, chiar și atunci când nu te alege. 

E acel „te iubesc și de la distanță” dacă asta înseamnă sănătate pentru amândoi.

Convingerea că gelozia dovedește iubirea vine din nesiguranță, nu din iubire reală. 

Iubirea autentică e una în care poți să-i spui celuilalt:

Fii tu însuți. Eu te iubesc oricum.

Și da, se poate întâmpla ca doi oameni să se iubească și totuși să se despartă, pentru că relația nu le mai face bine. 

Aceea e o iubire conștientă și matură — una care nu rănește, ci eliberează.

Luptele de putere în relațiile de cuplu: un pas firesc, dar periculos dacă nu-l conștientizezi

Mădălina: Ai menționat anterior manipularea emoțională și ai punctat o nuanță subtilă, dar esențială: lupta de putere în cuplu. 

E greu de recunoscut, mai ales de cei implicați direct.

Cum îi explici cuiva ce înseamnă o luptă de putere într-o relație și cum să o recunoască, dincolo de ideea „dar eu sunt cu omul ăsta pentru că îl iubesc, cum să lupt cu el?”

Horia: În primul rând, important de știut: lupta de putere este o etapă firească în orice relație de cuplu. 

Apare, inevitabil, după perioada de îndrăgostire — acea fază pasională în care totul pare perfect și euforic. 

Apoi, treptat, apare nevoia de individualitate și validare personală. 

Ambii parteneri simt, conștient sau inconștient, nevoia de a-și reafirma poziția, de a conduce subtil relația.

Această etapă nu poate fi „sărită”. 

Dar poate fi gestionată conștient, cu maturitate, ca să nu devină o luptă epuizantă și distructivă.

Cum o recunoști? Prin gesturi aparent banale. De exemplu:

• Glumele făcute pe seama partenerului în public – aparent inofensive, dar care îl pun pe celălalt într-o lumină proastă.
  
  
• Tendința de a-l diminua verbal, de a-l corecta, ironiza sau contrazice constant în fața altora.
  
  
• Decizii impuse unilateral – pe teme precum cheltuielile, educația copiilor sau timpul liber.
  

Toate acestea sunt forme subtile de a spune: „Eu controlez, eu decid, eu domin”.

Mădălina: Și ce faci când partenerul nu înțelege că face parte dintr-o luptă de putere?

Horia: Asta necesită o relație de încredere. Fără acel cadru de siguranță emoțională (ceea ce în NLP numim „raport”), nu ai cum să abordezi subiectul. 

Dacă omul nu are încredere în tine, orice feedback va fi perceput ca atac.

Ce funcționează mai bine este o întrebare de genul:

„Ce îți lipsește emoțional, de simți nevoia să faci acest gest?”

Când partenerul ironizează sau denigrează, întrebarea reală este:

„Ce ai simțit nevoia să obții în acel moment?”

Răspunsurile, în relații autentice, sunt adesea profunde:

• „Simt că nu contez.”
  
  
• „Mi-e teamă că are opțiuni mai bune.”
  
  
• „Am nevoie să fiu văzut/ă ca valoros/oasă.”
  

Luptele de putere apar adesea din neînțelegeri legate de rolurile din cuplu. 

Când femeia simte că trebuie să conducă, iar bărbatul devine pasiv, se creează tensiuni care alimentează conflictul.

‍Mădălina: Și când toate astea devin prea mult, nu te gândești: „Mai bine singur”?

‍Horia: Mulți aleg asta, mai ales cei tineri care văd doar exemple negative în jur. Dar „mai bine singur” e adesea o reacție la durere, nu o soluție.

Relația de cuplu e locul unde apar rănile, dar și contextul ideal în care ele se pot vindeca. 

‍Terapia Imago spune clar: ne atragem partenerii care ne apasă pe răni, tocmai ca să putem crește prin ele.

Evitarea relației nu ne protejează, ci oprește procesul de evoluție. 

‍Maturizarea emoțională are loc în relație, nu în izolare.

Nu e vorba să rămâi într-un context toxic, ci să construiești relații în care poți crește.

Relațiile de calitate ne susțin sănătatea, echilibrul și împlinirea. 

Dar nu apar din întâmplare — se construiesc, pas cu pas.

Ce faci când tu vrei evoluție, dar partenerul tău refuză?

Mădălina: Ce faci când tu vrei să te vindeci – mergi la terapie, NLP, coaching – dar partenerul tău nu vrea să audă? 

Mulți oameni se tem că, dacă încep să lucreze cu ei înșiși, vor pierde relația.

Horia: E o întrebare frecventă și firească. În spatele ei e o teamă: nu doar de a pierde omul, ci și beneficiile construite împreună – ani de viață, siguranță, stabilitate. 

Dar asta nu e iubire, e atașament de rezultate.

Dacă refuzi să te vindeci doar ca să nu-l deranjezi pe celălalt, te auto-manipulezi. 

Trăiești în frică, în dependență. 

Relația de cuplu nu e un substantiv fix – e un proces viu, în continuă transformare.

Când tu începi un proces autentic de evoluție, devii un alt partener: mai răbdător, mai empatic, mai conștient. 

Asta devine o invitație pentru celălalt să te urmeze. 

Nu cu forța, ci prin exemplu.

Problema apare când nu comunicăm corect această transformare. 

Mulți spun: „Eu am crescut, schimbă-te și tu!” – ceea ce sună ca un reproș. 

În realitate, vindecarea personală trebuie comunicată, nu impusă.

Dacă el sau ea refuză să audă, amintește-ți: invitația ta este, de fapt, un semn de iubire – „vreau să creștem împreună”.

Și da, e posibil ca procesul tău să deschidă perspective diferite. 

Dar asta nu înseamnă că pierzi. 

Înseamnă că devii mai conștient de cine ești și ce ai nevoie.

Maturizarea emoțională are loc în relație, nu în izolare. 

Dar nu poți sacrifica adevărul tău de frica de a rămâne singur. 

Evoluează. Comunică. Și lasă-l pe celălalt să decidă ce face cu propria lui poveste.

Mădălina: Să încheiem cu o întrebare simplă, dar importantă:

Poate oricine, dacă vrea cu adevărat, să treacă de la manipulare, gelozie și lupte de putere la o relație conștientă, asumată și armonioasă?

Răspunsul lui Horia Radu a venit fără ezitare: „Da.”

Pentru că, așa cum spune el, uneori e suficientă o singură secundă de sinceritate.

O clipă în care ai curajul să recunoști că poate ceea ce faci – chiar și fără intenție – nu e tocmai sănătos.

Un moment în care alegi să nu te mai protejezi prin tăceri, sarcasm sau reproșuri și începi, în schimb, să ceri feedback. 

Să asculți. Să crești.

Poate vei avea o conversație dureroasă. 

Poate vei plânge.

Poate veți înțelege, amândoi, câte adevăruri ați ascuns în spatele „e totul bine”.

Dar tocmai acolo, în acea vulnerabilitate, începe adevărata relație.

Relațiile nu se transformă peste noapte.

Dar se pot construi, pas cu pas, când ambii parteneri aleg conștient să renunțe la putere pentru conexiune, la control pentru încredere, la mască pentru sinceritate.

Ia-ți un moment de liniște.

Și întreabă-te, sincer: ce parte din relația mea merită privită mai atent?

Răspunsul poate fi începutul unei schimbări importante.

Pentru tine. Pentru voi.

Acest articol este inspirat din episodul 112 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcast.

Mai citește și despre: 

• 7 greșeli, legate de Marketing și Vânzări, care te fac să stagnezi 
• Șamanismul: ce este și cum poate sprijini vindecarea

‍

Sursa foto: Imagini generate cu AI

‍

‍

‍

‍