Cum știi că ai alunecat în energie masculină (și cum revii)

Ani la rând, ai crezut că forța e răspunsul.

Să poți. Să faci. 

Să dovedești că te descurci, că ții în frâu tot ce pare că altcineva n-ar putea duce.

Să nu ai nevoie de nimeni. 

Să fii „femeia puternica”.

Și poate ai reușit. 

Ai bifat obiective, ai fost responsabilă, ai fost stâlpul celorlalți.

Poate că simți, în adâncul tău, că ești mult mai mult decât rolurile pe care le porți.

Și poate că e momentul să-ți amintești cum e să te întorci la tine, în energie feminină — nu cea fragilă sau „slabă”, ci cea conștientă, vie, înrădăcinată în puterea ta autentică.

Într-o conversație cu Simina Pășcuță-Poroșnicu, am vorbit despre cum arată o femeie în energie masculină, cum se manifestă energia feminină centrată, de ce apare dezechilibrul în relații și cum poți începe procesul de întoarcere către tine.

Din acest articol vei descoperi:

• Cum arată viața unei femei care funcționează mai ales din energie masculină;
  
  
• Ce se întâmplă când, în relație, partenerii schimbă involuntar rolurile;
  
  
• Și cum începe vindecarea – nu forțat, ci cu blândețe și spațiu interior.
  

Respiră. Citește în tihnă.

Și dacă unele rânduri apasă butoane, dă-ți voie să le lași să stea cu tine.

S-ar putea să fie un început.

Cine este Simina astăzi și cine era ea acum 20 de ani?

Mădălina: Cine ești, Simina, astăzi?

Simina: Sunt un om mai așezat, care trăiește din ce în ce mai mult în bucuria vieții, în încredere și puterea interioară — nu în forță. 

Viața mea de până acum a fost mult despre frică și suferință. 

Ca să ies din asta, am apelat la forță. 

A fost soluția mea de supraviețuire.

Azi sunt mama unui băiețel care îmi dă o ancoră profundă în cine sunt. Sunt iubita unui bărbat cu multă bogăție interioară și fiica unor părinți și socri iubitori, cărora le sunt profund recunoscătoare. 

Profesional, mă definesc prin rolul de însoțitor în procese de transformare și antreprenor alături de partenerul meu, Dacian.

Mădălina: Când ai început să înveți conștient despre dezvoltare personală?

Simina: La 17 sau 18 ani, când am intrat pentru prima dată în cabinetul unui psiholog, după un accident. Au trecut vreo 20 de ani de atunci.

Mădălina: Cum era Simina de acum 20 de ani?

Simina: O fată foarte speriată de viață, care trăia dintr-o frică profundă.

Încercam să fac pe plac, să mă adaptez așteptărilor altora, doar ca să fiu acceptată și iubită. 

Trăiam în fuziune cu ceilalți — dacă eram bine în relații, eram bine cu mine. Dacă nu, mă simțeam pierdută. 

Profesional, nu știam cine sunt sau ce vreau. 

Urmam direcția impusă de partenerul de atunci și am ajuns să fac vânzări, deși nu-mi plăcea deloc.

Mădălina: Uitându-te înapoi, în ce energie ai trăit atunci?

Simina: Până pe la 26 de ani, eram într-o energie feminină, dar neîmputernicită — mai aproape de copil decât de femeie. 

După o despărțire foarte grea, m-am dus în extrema opusă: o energie masculină de luptă, de dovedire. 

A fost o trecere de la frica copilului la forța adolescentului care vrea să demonstreze. Așa a început reconstrucția mea.

Cum arată o femeie în energie feminină necentrată și centrată?

Mădălina: Am vrut ca lumea să știe că le-ai gustat, cum îmi place mie să zic pe ambele, ca să pot să te întreb:

Cum descrii tu o femeie care este preponderent în energia ei feminină?

Simina: Vreau doar să verific puțin cu tine nuanța întrebării. 

În energia feminină centrată sau în energia feminină necentrată? 

Le voi explica pe ambele.

O femeie în energia feminină necentrată nu-și cunoaște puterea și nu se simte împuternicită.

• În relația de cuplu se vede mai slabă decât partenerul, îl pune pe un piedestal și trăiește multă frică — că va fi părăsită, înșelată, abandonată.

• Tinde să se sacrifice și să piardă contactul cu propria identitate.

• Profesional, nu este ancorată în autonomia ei financiară, ci se bazează pe alții pentru siguranță și decizie.

• Ca mamă, e posibil să tindă să fie și ea copil, dar nu un reper sau un centru de siguranță.

E o energie sensibilă, dar dezechilibrată — ca un cal speriat, nu nărăvaș, care nu știe încotro s-o apuce.

În schimb, o femeie în energia feminină centrată își cunoaște atât punctele forte, cât și slăbiciunile, și nu se dezechilibrează de ele.

• Știe să meargă cu ele, metaforic vorbind, ca pe tocuri: cu grație, echilibru și siguranță.
  
  
• În relația de cuplu, își cunoaște valoarea și rolul. Chiar dacă partenerul e în energie masculină, schimbul este clar și echitabil. Nu se simte mai prejos, știe ce aduce în relație și are convingerea că este nevoie de acel ceva.
  
  
• Este creativă, înfloritoare și vie — fie că asta se exprimă profesional, în casă, în relațiile ei, sau în joaca alături de copii.
  
  
• Ca mamă, oferă un spațiu de atașament sigur și conținere reală pentru copil.
  
  

Diferența dintre cele două versiuni este, de fapt, în puterea conștientizării: când îți știi energia și înveți s-o porți cu claritate, nu mai ai nevoie să te agăți de alții ca să te simți în siguranță.

Cum este o femeie care trăiește preponderent în energie masculină?

Mădălina: Cum vezi o femeie care trăiește mai ales în energie masculină?

Simina: Îmi asum ce spun, chiar dacă poate deranjează: dacă te-ai născut în corp de femeie, ai un sens în a manifesta energia feminină. 

Așadar, o femeie care trăiește preponderent în energia masculină nu este, din perspectiva mea, centrată. 

Poate să existe un echilibru între cele două energii, o neutralitate funcțională, dar nu o dominanță a celei masculine.

Această dominanță masculină apare, de cele mai multe ori, ca mecanism de adaptare la dureri nerezolvate. 

Ce vezi la exterior este:

• forță
• zgomot mental
• multă autonomie profesională și financiară, dar dincolo de toate astea lipsește bucuria. E o viață trăită cu încordare, cu stres, cu somatizări frecvente - în special în zona organelor feminine, pentru că aceste părți nu mai primesc ceea ce au nevoie.
  

Femeia în energie masculină are o relație tensionată cu viața. 

Are tendința de a controla totul: oamenii, deciziile, dinamica relațiilor. 

De multe ori, partenerul e în energie feminină, iar ea simte dezamăgire, frustrare, neputință. 

Iar în relația de cuplu, rar mai funcționează intimitatea. Plăcerea și dorința dispar, iar corpul răspunde: frigiditate, blocaje, durere.

Mădălina: Și dacă femeia care citește se recunoaște în descrierea ta? 

Poate simte exact presiunea de a face totul, pentru că altfel “cine s-o facă?”. 

Ce-i spui?

Simina: Că nu trebuie să facă nimic. 

Primul pas nu este acțiunea, ci conștientizarea. 

Dacă pornești cu “ce trebuie să fac?”, rămâi în același tipar mental care te-a adus aici: presiune, auto-critică, nevoia de a rezolva tot.

În schimb, poți RESPIRA. 

Doar uită-te la tine cu blândețe. 

Ai ajuns aici pentru că undeva, în trecut, a fost durere. 

Din durerea aia s-a născut forța. Și da, forța te-a ajutat să supraviețuiești. 

Dar undeva, dedesubt, este o parte sensibilă din tine care așteaptă să fie văzută.

Schimbarea începe când nu mai proiectezi soluția în afară, ci te uiți spre tine. 

Ai făcut tot ce ai știut mai bine, în condițiile date. 

Iar acum, dacă vrei altceva, începe cu blândețea, nu cu altă sarcină în plus.

Ce faci când aluneci din masculin în feminin necentrat?

Mădălina: În procesul de vindecare, multe femei care au trăit mult timp în energie masculină ajung să “cadă” în cealaltă extremă - energia feminină necentrată. 

Brusc, simt tot ce nu și-au dat voie să simtă până atunci. Se trezește în ele adolescenta ignorată, furia reprimată, răzbunarea. 

Uneori devin impulsive, risipesc bani, cer validare emoțională, sau pur și simplu se simt pierdute. 

Ce faci în astfel de momente, când simți că ai trecut dintr-o extremă în alta?

Simina: Am trecut prin asta și am învățat că ce m-a ajutat cel mai mult, și pe mine, și pe femeile cu care lucrez, au fost ancorele. 

Adică oameni, locuri, activități, sau contexte care îți oferă suficientă siguranță emoțională, în care să te poți simți văzută și acceptată exact așa cum ești.

În momentele în care cad în energia feminină rănită, cheia este răbdarea și compasiunea. 

Nu o compasiune pasivă, ci una activă, care îți permite să respiri, să stai cu tine fără presiune și să nu mai adaugi încă o sarcină de rezolvat pe listă.

Ai nevoie de:

• relații autentice în care să te poți arăta vulnerabilă fără măști,
  
  
• spații sigure, fie ele conversații, activități creative sau pur și simplu momente de solitudine conștientă,
  
  
• renunțarea la presiunea de a te “repara” imediat.
  

Nu trebuie să găsești un adult ideal care să te “coregleze” perfect, cum poate n-au știut părinții tăi. 

Este suficient un om în care ai încredere, care te ascultă fără să te grăbească și care îți oferă prezență autentică.

Uneori, pictura, scrisul, plimbările, sau chiar liniștea pot deveni spațiile în care te reconstruiești. 

Nu pentru că sunt feminine, sau spirituale în sine, ci pentru că îți dau voie să fii. 

Să nu faci. Să stai. Să simți. Să-ți dai timp pentru tranziție.

Cum este o relație de cuplu în care femeia este prea mult în energie masculină?

Mădălina: Ce se întâmplă în relația de cuplu atunci când femeia trăiește preponderent în energie masculină și ajunge să aleagă, fără să-și dea seama, un partener în energie feminină? 

La început, când ești îndrăgostită, nu vezi asta. Dar lucrurile încep să se clarifice după ce trece etapa roz a începutului.

Simina: În majoritatea acestor relații, se instalează o dinamică dezechilibrată: ea devine “mama” relației, iar el, copilul. 

Uneori, copilul docil, alteori rebel. 

Femeia preia responsabilitățile, organizează totul, duce greul, dar în adâncul ei simte o neputință profundă. 

Pentru că oricât ar face, simte că „nu poate face nimic cu el”.

Pe partea cealaltă, bărbatul poate deveni defensiv sau pasiv: „Ce vrei de la mine?”, „Eu mă străduiesc”, „Ți se pare ție”. 

Sau, pur și simplu, refuză orice feedback. 

Rezultatul? 

Femeia se simte din ce în ce mai singură și mai epuizată emoțional.

Un alt efect important apare în intimitate. 

În multe cazuri, actul sexual devine dificil, sau chiar inexistent. 

Pentru o femeie care și-a asumat rolul de mamă în relație, este aproape imposibil să simtă dorință față de un partener infantilizat. 

Așa apar perioade lungi fără sex, de luni, sau chiar ani, în care amândoi pretind că lucrurile sunt „ok”.

În realitate, relația se mută în supraviețuire: ea își investește energia în copii sau în carieră, el se retrage în confortul resemnării. 

Nu mai sunt un cuplu, ci doi colegi care cresc copii împreună.

Și da, doare. Pentru amândoi. 

În general, femeile sunt cele care simt mai profund acest dezechilibru și refuză să se resemneze. 

Ceea ce, paradoxal, devine o șansă de transformare. 

Pentru ea, pentru el, pentru relație.

Cine are responsabilitatea transferului de energie?

Mădălina: Ce se întâmplă când, într-un cuplu, cineva își dă seama că se află într-o dinamică dezechilibrată – el în energie feminină, ea în energie masculină? 

Cine are responsabilitatea să inițieze schimbarea? 

Simina: Amândoi. Însă, e mai realist să ne uităm cu compasiune la cum am ajuns aici.

Trăim tipare moștenite. Femeia care ajunge să fie „mamă” pentru partener, preia fără să-și dea seama roluri învățate de la mama, bunica, din cultura de acasă. 

Avem în spate generații de femei care au avut grijă de tot și de toți. 

Pe de altă parte, bărbatul vine și el cu o moștenire grea: a fost învățat să vâneze, să asigure, să nu simtă. 

Iar acum, deodată, i se cere să fie empatic, prezent emoțional, atent.

Femeile ajung mai repede la conștientizare și la dorința de schimbare. 

Nu pentru că bărbații sunt „mai puțin” în vreun fel, ci pentru că dinamica lor interioară e diferită, iar presiunea socială a fost alta.

Deși ideal e să participe amândoi, realitatea arată că schimbarea pornește adesea de la femeie. 

Iar dacă tu ești cea care simte că „nu mai merge așa”, atunci tu ești și cea care poate face primul pas. 

Nu pentru că e corect sau echitabil. 

Ci pentru că ai conștientizat și vrei o relație diferită.

Dacă eu îmi doresc altceva decât trăiesc acum, singura persoană asupra căreia am putere de influență sunt eu.

Poate fi frustrant. Poate fi dureros. 

Și e în regulă să simți asta. 

Dar dacă rămâi în poziția de victimă sau doar arăți cu degetul spre celălalt, nu se va schimba nimic. 

Când tu faci o mutare în dinamica din cuplu, el va răspunde diferit. Pentru că nu mai jucați după aceleași reguli.

Când bărbatul din relația de cuplu devine la rândul lui copil

Mădălina: Sunt glume pe care le știm cu toții.

Despre cum, după ce naști, ai de fapt doi copii: pe cel mic și pe partener. 

Sau gluma că „ultimul cuvânt îl are bărbatul: Da, draga mea. 

Râdem, dăm ochii peste cap sau le repetăm. 

Dar, dincolo de glumă, mie mi se pare că doare. 

De ce apare senzația asta, Simina? 

Când se întâmplă schimbul în care bărbatul devine copil în relație?

Simina: Eu nu cred că se transformă ceva brusc când apare copilul. 

Cred că dinamica exista și înainte, doar că era subtilă. 

Când apare copilul fizic, totul se acutizează: frica din copilul interior al bărbatului că „mama” nu mai e doar a lui și focusul natural al femeii care se mută pe copil. 

Ea devine mai atentă, mai conectată la nevoi, hormonii își fac treaba și, dintr-o dată, dezechilibrul devine vizibil.

El poate răbufni, poate deveni pasiv-agresiv, poate se retrage sau se simte neajutorat. 

Îți dai seama că nu te poate susține și, mai dureros, că cere în continuare atenție, exact ca un copil. Și da, se poate ajunge la separare – fizică sau emoțională.

Mădălina: Și atunci de ce, dacă ne doare atât de tare, perpetuăm glumele? 

Le rostim, le alimentăm…

Simina: Eu și Dacian am observat la un moment dat că ne tachinam în grupuri, dar acasă nu făceam asta. Ne-am întrebat de ce. 

Și am realizat că era o formă subtilă de defulare. 

Spusesem poate de o mie de ori ce aveam de spus, poate plânsesem, poate urlasem, dar el tot nu „auzea”. 

Și atunci, în grup, speram ca ceilalți să confirme, iar el să vadă. Era o tentativă de aliere cu publicul – poate, poate schimbarea vine așa.

Mădălina: Dar e și ineficient, nu?

Simina: Da. Poate accentuează și mai tare sentimentul lui de insuficiență. 

Și ce face un copil care se simte insuficient? 

Se ascunde. 

Împinge în jos tot ce simte, nu pentru că e rău, ci pentru că nu are resursele să gestioneze. 

E un mecanism de adaptare. 

Și uite așa, defulăm la fiecare trei luni într-un cerc de prieteni, dar nu rezolvăm nimic.

Și ne trezim peste ani, goi, străini, după ce copiii au plecat.

De unde începi, ca femeie, integrarea acestei dinamici?

Mădălina: Cum începe o femeie integrarea acestei dinamici dintre energia feminină și cea masculină? 

Ce faci când realizezi că trăiești dintr-un loc de dezechilibru și vrei să schimbi ceva, dar nu știi de unde să începi?

Simina: Primul pas diferă în funcție de locul în care te afli tu acum.

Dacă ești într-o stare de neputință profundă, în multă frică, și ai nevoie de susținere emoțională, e important să începi cu terapie. 

Ai nevoie de cineva care știe cum să te însoțească într-un proces în care s-ar putea să te pierzi dacă îl parcurgi singură.

Dacă ești în acel masculin funcțional care mișcă lucruri și simți că te poți susține, caută o formă de dezvoltare personală sau terapie care te provoacă, care nu te menajează, ci te pune față în față cu lucrurile care dor. 

Caută un context în care ți se oferă oglinzi clare și în care poți începe să-ți observi tiparele.

E esențial să dezvolți acel „auto-observator” - partea din tine care poate privi ce trăiești fără să se confunde complet cu ce simți. 

Această finețe de a înțelege dinamica în care ești nu vine dintr-o dată. 

Se construiește cu timp și disciplină. 

Da, trăim într-o lume care ne promite schimbare rapidă, vindecare de weekend, dar realitatea e alta: pentru lucrurile profunde, ai nevoie să stai. 

Uneori, ani. 

Pentru că dacă ai trăit 30 sau 40 de ani într-un tipar, nu te aștepta să-l schimbi în 30 de zile.

Chiar și formele de dezvoltare mai „ușoare” pot fi de ajutor, dacă nu le ceri să rezolve tot. Poate un workshop te ajută să simți recunoștință pentru o bucată din viața ta. 

Și e suficient, pentru început. Fiecare mic pas te ancorează într-un „se poate și altfel”.

Mădălina: Și bărbații pot face acest proces la fel?

Simina: Da, doar că lor le lipsesc încă modelele, ghizii care să vorbească despre aceste subiecte cu sinceritate. 

Dar și ei au nevoie de același lucru: să stea cu ei, să-și observe emoțiile și dinamica internă, fără să se identifice complet cu ele. 

Schimbarea nu se face dintr-un singur pas, dar începe cu curajul de a te uita cu adevărat la tine.

Cum se simte după ce intri în energie feminină, ca femeie?

Mădălina: După ce o femeie începe procesul de integrare a energiei feminine, la ce să se aștepte? 

Sunt multe temeri legate de ce se va întâmpla: divorțuri, demisii, schimbări radicale, o adevărată revoluție interioară care poate părea copleșitoare. 

Unele femei evită complet procesul tocmai din frica acestor consecințe. 

Dar ce se întâmplă cu adevărat, după ce începi?

Simina: Înainte să intri în proces, e esențial să fii sinceră cu tine în legătură cu fricile tale. 

Ce te sperie cel mai tare dacă viața ta s-ar schimba exact așa cum îți dorești? 

Poate îți e teamă că vei pierde relația, jobul sau stabilitatea. 

E important să iei o decizie asumată: ești dispusă să plătești prețul schimbării?

După ce iei această decizie conștientă, urmează o perioadă provocatoare. 

Nu vine dintr-o dată „lumina” și nu se așază totul miraculos. 

Din contră, vei fi nevoită să te confrunți cu cele mai adânci frici și colțuri ale sufletului tău. 

De aceea, e vital să ai ancore: să renunți treptat la control și să-ți creezi spații de siguranță interioară.

În proces, apar teste – momente când viața pare că „verifică” cât de serios ești în alegerea ta. 

Tentațiile vechi vor reapărea, dar și oportunitatea de a alege diferit. 

Cu timpul, apar și transformările vizibile: oamenii reacționează diferit la tine, relațiile se schimbă, apar noi contexte.

Poate chiar partenerul se transformă într-un mod profund, nu pentru că l-ai forțat, ci pentru că tu ți-ai asumat schimbarea. 

Alteori, despărțirea e inevitabilă, dar din acel spațiu pot apărea relații noi, neașteptat de aliniate. 

Și, poate cel mai important, transformarea se vede și în afara relației de cuplu: în felul în care reacționezi la viață.

Într-o zi am avut un mic accident: l-am tamponat ușor pe un alt șofer. Inițial, totul părea sub control, am stabilit să rezolvăm pe cale amiabilă. 

Însă ulterior, fără să mă anunțe, bărbatul s-a dus la spital, apoi am fost sunată de poliție și informată că se va deschide un dosar penal.

În trecut, un astfel de moment ar fi declanșat în mine o reacție de control sau de panică, fie aș fi intrat în „modul luptă”, fie aș fi încercat să gestioneze totul cu forța.

De data aceasta însă, am ales diferit. 

Mi-am recunoscut starea: „Mă simt speriată. Dați-mi câteva secunde să înțeleg ce se întâmplă.” 

Asta mi-a oferit un spațiu interior în care să rămână conectată cu sine. 

Surprinzător, și cei doi polițiști au reacționat cu calm și sprijin – au fost exact acea energie masculină stabilă de care aveam nevoie în acel moment.

Asta înseamnă să fii în energie feminină: să nu te pierzi, ci să rămâi în contact cu tine chiar și în haos

Vindecarea nu arată ca un checklist cu „viața perfectă”, ci ca acele mici momente de prezență și autenticitate care, odinioară, te-ar fi doborât, dar acum te ancorează. 

Este o transformare subtilă, dar profundă, vizibilă nu doar în marile alegeri, ci în felul în care trăiești zi de zi.

Poate oricine să treacă prin acest proces greu, dar frumos, al devenirii?

Mădălina: Vreau să încheiem conversația cu un mesaj sincer. 

Crezi că oricine poate parcurge acest proces? 

Poate orice femeie să ajungă să recunoască momentele în care revine în energie masculină, când simte nevoia să controleze, să organizeze, să convingă – chiar și subtil? 

Și poate orice bărbat să devină conștient de propriile tipare, de momentele în care nu își respectă cuvântul și își vede partenera dezamăgită? 

Poate oricine să ajungă să trăiască o relație conștientă, chiar dacă nu neapărat „fericită”?

Simina: E o întrebare grea. În teorie, da – fiecare dintre noi este înzestrat cu capacitatea de a se auto-observa și de a lucra cu sine. 

Dar în realitate, poveștile noastre de viață sunt atât de diferite, încât pentru unii procesul e prea dureros, prea apăsător sau blocat de mândrie – o formă de protecție, de fapt, nu de superioritate.

Unii reușesc doar să vadă ce nu e în regulă, dar nu fac pași spre schimbare. Alții nici măcar nu pot privi acolo.

E parte din misterul vieții, din ce ne face oameni: fragili, complecși, dar și frumoși.

Ce observ însă este că, de cele mai multe ori, schimbarea reală vine dintr-un moment de criză, când ajungi într-un punct în care durerea de a rămâne acolo e mai mare decât frica de a schimba ceva. 

Când ajungi la „fundul gropii”, cum îl numesc mulți. 

Acolo apar opțiunile: ori stai și te prăbușești, ori începi, pas cu pas, să urci.

Ideal ar fi să nu ajungem până acolo. Dar dacă o faci, nu ești mai puțin valoros. 

E doar atât cât poți tu acum. 

Iar primul pas, oricare ar fi el, începe cu autocompasiunea. Chiar și atunci când în față pui mândrie, în spate e o rană.

Trăim într-o perioadă frumoasă – chiar dacă uneori idealizată – în care ai acces la resurse: terapie, coaching, grupuri de sprijin. 

Nu e obligatoriu să alegi un drum anume, ci pe cel care îți vorbește ție. Și da, există adevăruri în toate abordările. 

Important e să începi să te întâlnești cu tine. 

Să te întrebi: „Ce simt? 

De ce simt asta? 

Ce din mine activează asta?”

Nu e un drum cu steluțe, nici o rețetă universală. Dar dacă vrei, ceva se mișcă.

Ceva se transformă. Și da, uneori, acel „ceva” e de ajuns ca viața ta să înceapă să se reașeze altfel.

Mădălina: Poate că unele lucruri pe care le-ai citit mai sus te-au neliniștit.

Poate altele ți-au adus o ușurare tăcută – acel „da, exact asta simt și eu”.

Oricum ar fi, nu e nevoie să grăbești nimic.

Nu e despre a schimba totul peste noapte, ci despre a începe să te observi. 

Să nu mai lupți cu tine, ci să începi să te însoțești cu adevărat.

Dacă simți că ai nevoie de sprijin în acest proces sau vrei doar să urmărești mai des gânduri și idei care hrănesc întoarcerea către tine, Simina poate fi o sursă de inspirație.

O găsești online.

Ia ce ți-a fost de folos din acest articol și lasă restul să se așeze.

Pentru că uneori, transformarea nu începe cu un plan.

Ci cu un gând. O emoție. O respirație mai conștientă.

Și tu poți începe de aici.

Acest articol este inspirat din episodul 142 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcast.

Mai citește și despre: 

• Cum îți pot influența trăsăturile faciale deciziile în business, cuplu și recrutare 
• Montessori: ce înseamnă și cum funcționează acasă

Sursa foto: Imagini generate cu AI

‍