September 2, 2025

Adolescenți și părinți - se poate fără ceartă?!

Sfaturi practice pentru relația părinți-adolescenți, perspective de la Urania Cremene.

E greu să fii părinte de adolescent?

De ce nu ne mai înțelegem cu ei, de ce caută aventura, de ce se pun în pericol?

Dintr-o dată copilul își închide ușa camerei, nu mai vrea cu tine. Cum treci de acest șoc? Cum ne putem pregăti pentru asta?

Despre aceste subiecte - și multe altele - am avut o conversație cu Urania Cremene.

Pentru cine nu o cunoaște, Urania este unul dintre cei mai buni experți în parenting din România (și nu numai). În același timp este un om care a avut un impact foarte mare asupra mea ca persoană, dar și în relația mea cu părinții mei.

Ea însăși este mamă de băiat adolescent.

Și chiar am întrebat-o cum a fost pentru ea să observe în ultimii ani schimbările din Amos, fiul ei de 13 ani; și cum anume se schimbă rolul ei în dinamica dintre ei?

O perspectivă fascinantă, împletită între rolul de expert care studiază și se pregătește - și rolul de mamă, care trăiește experiența în timp real și poate fi surprinsă uneori.

E mai greu azi să fii adolescent?

Ce pare că le scapă astăzi de sub control părinților de adolescenți?

De ce sunt așa diferențe mari între generații? Au devenit părinții mai fricoși?

Și nu în ultimul rând, există ceva concret ce putem face pentru a fi fain și pentru ei și pentru noi în această perioadă?

Indiferent dacă ai astăzi un copil adolescent, dacă al tău copil este încă mic și pare departe vârsta adolescenței sau poate chiar nu ai deloc copii…

…te invit să te așezi confortabil și să afli perspectivele Uraniei din conversația

Am mai vorbit despre:

Transformările părintelui în adolescența copilului său;
Modificările care au loc în creierul unui adolescent, care explică situațiile de genul „i s-au urcat hormonii la cap”;
Și altele.

Și am inclus 2 întrebări de la părinți:

Cum suntem alături de fiicele noastre în transformările care au loc în adolescență?
Și cum susții un adolescent în integrarea într-o nouă școală și colectivitate?

Lectură plăcută! ☕😊

Este greu să fii părinte de adolescent?

Urania: Aș spune că nu, dar nu pentru că ar fi totul simplu, ci pentru că m-am pregătit mult pentru această etapă.

Am început încă dinainte să fiu mamă să studiez, să cercetez și să-mi formez un mod de a înțelege ce înseamnă să crești un copil.

Toată experiența mea și metodologia All About Parenting s-au născut tocmai din această dorință de a învăța.

Asta nu înseamnă că nu am parte de provocări.

Schimbarile la adolescenti sunt atât de rapide, încât uneori mă iau și pe mine prin surprindere.

De exemplu, ceea ce până ieri respingea categoric la mâncare, azi devine preferatul lui – și invers. Asta pe lângă schimbările vizibile, cum ar fi mărimea la pantofi, care se schimbă la câteva luni.

Cele mai mari transformări la fiul meu, Amos, le-am observat între 11 și 13 ani – și cred că mulți părinți trec prin același lucru.

Este important să facem distincția între câteva concepte:

Preadolescența începe pe la 10 ani și face trecerea către adolescență.
Adolescența nu se termină la 18 ani, așa cum credem adesea, ci pe la 21 de ani – atunci când creierul se maturizează complet.
Pubertatea se referă mai ales la schimbările hormonale și fizice, în timp ce adolescența aduce transformări uimitoare la nivelul creierului.

Iar aceste modificări neurologice sunt esențiale: influențează felul în care adolescenții gândesc, simt și reacționează.

De aceea, atunci când ești părinte, merită să îți îndrepți atenția nu doar spre „hormonii adolescenței”, ci mai ales spre felul în care se transformă creierul lor.

Ce anume se schimbă în creierul unui adolescent?

Mădălina: Îmi place că ai pus accent pe creier.

Am auzit, din păcate, chiar și cadre didactice care pun schimbările de comportament doar pe seama hormonilor.

Dar nu e doar asta, nu-i așa?

Urania: Exact. În neuroștiințe, procesul prin care trece creierul unui adolescent se numește pruning – adică „curățare”, așa cum cureți pomii de uscături.

Ce înseamnă asta, mai concret?

Toate conexiunile neuronale care nu sunt sau nu mai sunt folosite încep să fie eliminate.
Creierul se specializează și devine mai eficient.

Îți poți imagina un teren plin cu plante: unele cresc frumos, altele sunt buruieni.

Pentru ca arborii să se dezvolte sănătos, e nevoie să cureți terenul, să tai crengile uscate, să smulgi buruienile. Exact asta face creierul adolescentului.

De aceea, activitățile la care participă un adolescent în acești ani și obiceiurile pe care le întărește sunt extrem de importante.

Ele modelează rețelele neuronale care vor rămâne pe termen lung.

Aici găsim și o explicație pentru schimbările bruște de gusturi: ieri îi plăcea ceva, azi nu mai are niciun interes.

Dar mai există o transformare majoră – dezvoltarea hipotalamusului, o zonă din creier care influențează profund comportamentul, emoțiile și modul în care reacționează la stimuli.

Toate aceste procese fac ca adolescența să fie o perioadă de mare vulnerabilitate, dar și de mare potențial.

Practic, creierul se reorganizează pentru a construi fundația adultului de mai târziu.

De ce adolescenții caută aventura, de ce se pun în pericol?

Urania: În adolescență, nivelul unor neurotransmițători importanți – dopamină, oxitocină, serotonină și endorfine – începe să scadă.

De ce contează asta? Pentru că:

serotonina reglează emoțiile
dopamina ține de motivație și plăcere
oxitocina și endorfinele dau senzația de conexiune și bunăstare.

Când producția lor e mai redusă, apar schimbări bruște de dispoziție.

Nu sunt „hormonii de vină”, ci chimia creierului.

Adolescența este perioada de tranziție spre viața de adult.

Pentru a se pregăti, adolescentul are nevoie să iasă din casa părintească, să-și creeze propriul drum, să testeze valori și comportamente diferite.

Așa se explică de ce:

își schimbă stilul vestimentar,
aderă la grupuri de prieteni noi,
caută experiențe necunoscute

Cum dopamina scade, creierul îi împinge spre „aventură”.

Vor să vadă cum e altfel și, uneori, iau decizii riscante tocmai pentru a-și regla acest dezechilibru. Din păcate, pentru unii adolescenți „doza de dopamină” vine din ore nesfârșite de jocuri video, nu din experiențe sănătoase.

Mădălina: Ai explicat transformările din creierul adolescenților.

Dar ce se schimbă în părinți, în special în rolul de mamă?

Cum a fost pentru tine să vezi schimbările lui Amos și dinamica voastră?

Urania: Una dintre regulile fundamentale în parenting este că copiii nu ne aparțin.

Rolul nostru nu este să le trasăm calea sau să scriem pentru ei scenariul fericirii, ci să-i însoțim până devin capabili să-și ia singuri deciziile.

Independența pe care adolescenții și-o revendică poate să sperie părinții.

Dar, dacă alegi să privești altfel, ea e un motiv de bucurie:

copilul se descurcă singur,
își face prieteni,
rezolvă probleme fără să te sune la fiecare pas,
ia decizii fără consult permanent.

Independența nu înseamnă ruperea relației. Poți sărbători autonomia copilului tău, știind că asta nu îl va îndepărta de tine, ci îl va ajuta să crească echilibrat.

Dintr-o dată copilul își închide ușa camerei, nu mai vrea cu tine. Cum treci de acest șoc? Cum ne putem pregăti pentru asta?

Urania: Îți dau un exemplu din relația mea cu Amos.

L-am întrebat într-o zi: Vrei să mergem la un film diseară?

Răspunsul lui a fost: Da, vreau, dar nu cu tine!

Sigur că am avut un mic șoc.

Dar, pentru că m-am pregătit ani de zile pentru astfel de momente, am reușit să îmi spun: Nu e un refuz la adresa mea. El are nevoie acum să fie cu prietenii lui.

De fapt, își revendică acea independență pentru care chiar eu l-am crescut și educat. Am înțeles asta și m-am bucurat, știind că filmul îl vom putea vedea și împreună, dar că acum era mai important pentru el să fie cu prietenii.

Asta este, de fapt, situația care îi doare cel mai tare pe părinți – mai ales pe mame.

Dintr-odată, copilul nu mai vrea să petreacă la fel de mult timp cu tine.

Își închide ușa camerei

Își face un grup de prieteni

Nu mai împărtășește chiar tot și își dorește mai multă intimitate.

Este absolut firesc ca această nevoie să crească odată cu adolescența.

Nu e un semn de respingere, ci o dovadă că adolescentul se dezvoltă și își construiește spațiul propriu.

Dacă nu ești pregătit pentru această etapă, poate fi bulversant și chiar dureros.

Dar dacă o privești cu înțelegere, vei vedea că este un pas natural și sănătos în drumul copilului tău spre maturitate.

3 aspecte care te-au ajutat pe tine și pe Amos pentru a trece prin această perioadă

Mădălina: Îmi doresc ca oamenii care citesc sau ascultă să poată lua exemple concrete, lucruri pe care să le testeze și care să le dea curaj.

Urania: Foarte bună întrebarea! Aș rezuma experiența mea și a lui Amos în trei aspecte importante:

1. Conectarea permanentă

‍În fiecare zi apare ceva nou la copilul tău – un cuvânt, o experiență, o energie diferită. Toată această transformare cere atenție și prezență.

Întreabă-te: de ce are nevoie copilul meu acum?

De joacă, de umor, de fermitate?

Conectarea este responsabilitatea părintelui, nu a copilului. Dacă tu ești pe „alt film”, apare ruptura. Iar la adolescență, aceste rupturi dor mai tare și pot duce la distanțare.

2. Discuțiile constante‍

Eu le spun „consilii de familie”.

Pot fi pur și simplu conversații la masă, în care observi ce știe să facă copilul, ce decizii poate lua singur și cum trebuie ajustate regulile și limitele.

La adolescență, regulile nu mai pot rămâne rigide.

E nevoie de flexibilitate și de calibrare continuă, altfel copilul se simte constrâns și se îndepărtează.

3. Crearea unui spațiu sigur pentru independență‍

Independența nu se oferă dintr-odată, ci pe bucăți.

De exemplu: un copil de 8 ani poate fi dus la școală de părinte. La 9 ani poate merge singur până la autobuz, apoi să ia autobuzul, iar pas cu pas ajunge să parcurgă drumul singur în siguranță.

Pentru ca acest proces să funcționeze, părintele trebuie să fie atent, să planifice și să creeze un cadru sigur, astfel încât copilul să-și câștige autonomia treptat.

Diferențe între generații: au devenit părinții mai fricoși?

Mădălina: Îmi amintesc din copilărie cum sora mea, Laura, care avea doar 4 ani și jumătate, mă ducea pe mine la grădiniță, deși eram mai mică.

Azi pare de neimaginat să lași un copil atât de mic să aibă o astfel de responsabilitate. Diferența între generații e uriașă.

Copiii de acum par mai protejați, mai „închiși”. Oare am devenit noi, părinții, mai fricoși?

Urania: Da, frica este un factor important, dar nu singurul. Schimbările vin și din modul în care arată viața noastră azi.

Tehnologia și ritmul accelerat ne-au făcut părinți mai ocupați și cu mai puțină răbdare. De exemplu, în loc să învățăm copilul să-și lege șireturile, cumpărăm adidași cu scai ca să ieșim mai repede din casă.
Din același motiv, vedem copii hrăniți cu lingurița și la 6-7 ani. Asta nu înseamnă că nu sunt inteligenți — dimpotrivă, la nivel mental sunt foarte dezvoltați. Doar că, la nivel fizic și în privința abilităților practice, sunt mai nepregătiți.

În plus, generația de azi a crescut cu:

părinți foarte ocupați, care au făcut totul în locul lor, sau
bone care le-au preluat sarcinile, sau
părinți de tip „elicopter”, care au luat decizii pentru ei și i-au protejat excesiv.

Rezultatul?

Tinerii ajung la maturitate fără antrenamentul necesar pentru independență.

Dar vestea bună este că mulți dintre acești tineri, acum părinți la rândul lor, încep să echilibreze lucrurile:

reduc timpul petrecut în fața ecranelor
îi învață pe copii să facă lucruri singuri
petrec timp de calitate împreună
le predau abilități practice și responsabilitate.

Schimbarea se vede deja și asta e un semn bun.

Ce pare că le scapă părinților de adolescenți de sub control

Urania: Un prim răspuns este tehnologia.

Eu am pus mâna pe primul telefon abia la 17 ani, un Alcatel greu, cu butoane. Astăzi, un copil de 3 ani știe să folosească un smartphone fără tutorial.

Asta înseamnă că:

creierul copiilor de azi s-a structurat diferit
conexiunile neuronale s-au format altfel
iar informațiile acumulate nu seamănă deloc cu cele din copilăria noastră.

De aceea, conectarea cu copilul devine vitală. Dacă nu intri în „filmul lui”, riști să descoperi la un moment dat că trăiți pe planete diferite.

Studiile arată deja efectele negative ale ecranelor asupra dezvoltării copiilor — fizic, emoțional și mental.

Vestea bună e că tinerii încep să devină mai conștienți și să caute singuri limite.

Un alt aspect îngrijorător este cel al substanțelor.

Dacă înainte problema era că unii mai fumau în curtea școlii, azi părinții se confruntă cu fenomene mult mai grave:

vaparea, prezentă chiar la 10–11 ani
efecte dovedite deja: găuri în plămâni, cu tratamente încă necunoscute
un marketing extrem de seducător care transformă aceste dispozitive în obiecte ce par jucării.

Mădălina: Ca om de marketing, știu cât de frumos sunt împachetate aceste produse. E șocant să vezi copii mici cu vape-uri colorate în mână.

Cum putem să-i ajutăm pe părinți să fie conștienți de pericol fără să trăiască în panică?

Urania: Trebuie să acceptăm că astăzi schimbările se propagă mult mai repede, pentru că marketingul este global și puternic.

O simplă intrare într-un supermarket devine o provocare: totul e ambalat atât de atractiv încât îți vine să pui mâna pe orice.

Pentru copii, tentațiile sunt înmulțite cu 100. De aceea, rolul nostru ca părinți nu e să intrăm în panică, ci să fim informați, conectați și disponibili să ghidăm.

Este mai greu azi să fii adolescent?

Mădălina: Mă uit la toate tentațiile din jur – vapes, produse de skincare sofisticate, presiunea social media – și îmi vine să dau „shutdown” ca adult.

Dar pentru ei, cum e? Eu cred că e de o sută de ori mai greu să fii adolescent acum.

Zilele trecute eram într-un magazin de cosmetice și am auzit o adolescentă de 13 ani vorbind despre retinol și acid hialuronic.

M-am întrebat: „Ce i-aș spune eu? Că nu are nevoie de ele încă, că abia ar trebui să-i iasă primul coș?”

Și atunci mi-am pus întrebarea: cum o fi să trăiești adolescența în lumea asta?

Urania: O, da, e categoric mai greu! Adolescența este o perioadă extraordinară, dar părinții o privesc de multe ori ca pe ceva ce ar trebui să treacă repede.

În realitate, e vârsta care îți aduce:

curaj și energie
dorința de explorare
emoția primului sărut
bucuria de a-ți cunoaște propriul corp și de a descoperi pe altcineva.

Sunt momente fabuloase, dar azi adolescenții sunt copleșiți de schimbări și de presiuni externe.

Se simt singuri și neînțeleși de părinți – nu le sunt validate gusturile, muzica, jocurile sau preocupările.

Valorile lor, în esență, sunt corecte.

Problema este că trăiesc pe un teren plin de capcane create chiar de noi, adulții. Marketingul le vinde produse și stiluri de viață, mizând pe lipsa lor de experiență.

Iar când pun mâna pe primii bani, adolescenții îi cheltuie exact pe acele lucruri văzute online.

Ce pot face părinții pentru relații sănătoase cu adolescenții

Urania: Da. Primul pas este să nu ne împotrivim lor și să nu le tot repetăm cum era „pe vremea noastră”. Rolul nostru este să îi însoțim în această călătorie.

Îți dau câteva exemple clare:

Situația coșurilor și a cosmeticelor: când fiul meu, Amos, a început brusc să folosească retinol și acid hialuronic, am ales să nu-l ironizez sau să-l cert. I-am propus să mergem la un dermatolog, explicându-i că e mai sănătos să afle ce i se potrivește exact pielii lui. Mesajul pe care l-am transmis a fost: ai grijă de corpul tău, iubește-l, protejează-l. Asta îl ajută ca, mai târziu, când i se oferă o țigară sau altceva, să facă o alegere bună pentru el.
Nu control, ci încredere: dacă urli, verifici haine, miroși ghiozdane, tot ce reușești să obții e o relație deteriorată. Adolescenții nu renunță la obiceiuri, ci doar învață să mintă și să se ascundă.
Cum abordezi tentația de a vapa: dacă știi că în gașca lui toată lumea vapează, mergi împreună la un medic, citiți despre efecte, discutați de ce oamenii aleg asta și cum poate găsi alte modalități de a fi acceptat în grup. Scopul nu este interdicția, ci construirea conștientizării.
Exemplul tatuajului: o mamă m-a întrebat ce să facă atunci când fiica ei, la 16 ani, voia să-și facă tatuaj. Am sfătuit-o să parcurgă câțiva pași:
1. Să înțeleagă ce reprezintă tatuajul pentru fată.
2. Să facă o proiecție peste 10 ani – cum se va raporta atunci la corpul ei?
3. Să discute despre decizii definitive vs. temporare (tatuaj vs. vopsitul părului).
4. Să meargă împreună la trei saloane și să vadă procesul.
5. Să vorbească atât cu cineva mulțumit, cât și cu cineva nemulțumit de tatuajul lui.

Rezultatul? După ce a analizat toate aceste aspecte, fata a decis singură că nu merită să-și facă tatuajul.

2 întrebări de la părinți

Cum susții adolescenții în transformările corporale

Mădălina: Mama unei fete de 13 ani mă întreabă: Cum pot să-mi susțin fiica în procesul prin care corpul ei trece acum?

Schimbările sunt tot mai evidente, iar ce vede în social media îi afectează stima de sine. Nu este deloc grasă, dar trăiește constant cu frica de a nu fi exclusă din cercul de prieteni.

Urania: Este o problemă serioasă, dar există soluții. Totul ține mult de prevenție și de cum construim imaginea de sine a copiilor încă de mici.

Nu îi spune doar „ce frumoasă ești”. Scoate în față și calități precum umorul, istețimea, empatia. Astfel, ea nu se va identifica doar prin corpul ei.
Poți analiza împreună cu ea cum arătau influencerii pe care îi admiră în copilărie sau adolescență. Veți descoperi lucruri interesante și normalizatoare.
Nu nega ceea ce simte: „sunt grasă”, „am sânii mici”. Dacă îi spui doar „ești frumoasă”, nu te va crede.

Mai degrabă spune-i: Eu te văd foarte frumoasă. Corpul tău e echilibrat. Se întâmplă niște schimbări normale și chiar dacă sânii rămân mai mici, sunt la fel de frumoși ca ai oricărei femei.

Cum ajuți un adolescent să se integreze într-o școală nouă

Mădălina: Mai am o întrebare din partea unui tată: fiul meu intră în clasa a 10-a, dar îl transferăm la alt liceu.

În actuala clasă i-a fost greu să se adapteze și spune des „eu nu aparțin acestui grup”.

Cum îl pregătesc pentru tranziție? Și cum evit să simtă din nou că nu aparține?

Urania: Mi se pare extraordinar când un copil poate să spună clar „nu aparțin aici”.

Puțini adulți au acest curaj în raport cu locul de muncă, de exemplu.

De ce se întâmplă asta? Pentru că fiecare grup are o cultură proprie – valori, comportamente, principii. Dacă ele nu sunt în acord cu cine este copilul tău, cu felul în care a crescut, atunci e firesc să simtă că nu aparține.

Cum îl poți sprijini:

Uită-te la cine este el cu adevărat: ce valori are, ce îi place, ce contează pentru el.
Alege un mediu cât mai apropiat de cine este copilul tău.
Și dacă spune din nou „nu e pentru mine aici”, crede-l. Mai încercați o dată, chiar și a treia oară. Nu este nicio problemă.

Mădălina: Îți mulțumesc Urania pentru perspective și pentru faptul că deschizi uși părinților spre a învăța, fără a mai fi nevoie să citească studii peste studii. În programul creat de tine, All About Parenting, ei găsesc la un loc toate informațiile de care au nevoie pentru a crește copii care să devină adulți echilibrați.

Așadar, dragă cititorule, ce zici?

Se poate fără ceartă între adolescenți și părinți?

În urma conversației cu Urania, eu răspund cu un mare DA!

Încheiem aici, deși aș sta ore întregi la povești cu ea, ca să-i descopăr gândirea; atât din rolul de expert în relația părinte-copil, cât și din rolul ei de mamă, care iată, astăzi a ajuns în etapa de adolescență a lui Amos.

Sigur că ar fi foarte multe alte lucruri de discutat despre relația dintre părinți și copiii adolescenți, dar nu le-am putut cuprinde într-o singură conversație.

Așa că te încurajez să cauți online paginile Uraniei Cremene.

O găsești pe Facebook, pe Instagram, în site-ul allaboutparenting.ro și ne-negociabil în YouTube - găsești foarte foarte multe conversații în care își face gândirea vizibilă.

Știu din spatele scenei că urmează tot mai multe materiale despre părinți și adolescenți, din partea ei și a echipei All About Parenting.

Așa că dacă ești în acel moment în relația cu al tău copil, dacă te pregătești să intri în preadolescență și adolescență, azi e un moment foarte bun să te conectezi cu ea în online.

Acest articol este inspirat din episodul 122 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcast.