Transformă frica în combustibil pentru reuşită!

Frica e un cuvânt care sperie, dar și unul care ne definește.

E acolo în momentele mari, dar și în cele mici, când vrei să începi ceva nou, când simți că ai o voce care ar putea fi auzită, dar alegi tăcerea, când te temi că nu ești suficient.

Despre frică și despre cum poți să o transformi în aliat, nu în piedică, am vorbit cu Horia Radu.
‍
L-am cunoscut într-un context de lucru și prima impresie a fost că e un om puternic, foarte prezent, aproape intimidant.
‍
Dar apoi a zâmbit și am înțeles de ce oamenii spun despre el că are darul de a aduce claritate acolo unde, de obicei, e zgomot.

Horia e trainer de comunicare verbală și nonverbală, specialist NLP și, mai presus de toate, un om curios.

Despre oameni, despre emoții, despre ce se ascunde în spatele cuvintelor.

Are o minte analitică, dar vorbește cu căldură, genul de combinație rară care te face să te relaxezi și să înveți fără să-ți dai seama.

Conversația noastră e despre cum frica poate deveni combustibil pentru reușită, dacă înveți s-o asculți și s-o folosești.

Despre ce se întâmplă când în loc să fugi de disconfort, alegi să-l înțelegi.

Și despre cum înveți să te asculți în timp ce vorbești, poate cel mai important exercițiu de claritate interioară pe care îl putem face.

Dacă ai amânat ceva de teamă, dacă simți că frica te blochează mai des decât ți-ai dori, episodul acesta s-ar putea să fie fix ce aveai nevoie să auzi.

Cine este Horia Radu. Curiozitate, etichete și energie bine folosită

Mădălina: Cine ești tu, Horia?

Horia: Uite, cred că e cea mai grea întrebare pe care mi-o pot pune. 

Dacă ar fi să fiu sincer până la capăt, nu știu exact cine sunt. 

Am avut perioade în care m-am definit prin ce făceam, prin etichetele pe care mi le dădeau ceilalți sau prin rolurile din viața mea. Dar, de fiecare dată când credeam că am găsit răspunsul, ceva se schimba.

Ce știu sigur e că sunt curios. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care mă definește, acela ar fi curiozitatea. 

Mă fascinează să înțeleg de ce simt ce simt, de ce gândesc într-un anumit fel, de ce oamenii reacționează cum reacționează, de ce un lucru funcționează sau nu. 

Cred că această curiozitate m-a făcut și un observator bun.

Când sunt atent, observ lucruri pe care alții le ratează. 

Gesturi, tonuri, mici ezitări, toate spun o poveste. Și pentru că stau mult în rolul ăsta de observator, uneori oamenii cred că sunt arogant. Am auzit des asta. 

Poate e din cauza feței mele „neutre”, am un resting bitch face perfect, cum se zice, sau poate pentru că atunci când vorbesc, vorbesc cu convingere. 

Nu ridic vocea, dar sunt clar. 

Și claritatea, dacă nu e înțeleasă, poate suna ca aroganță.

Mai am o trăsătură pe care o recunosc: sunt atent la cum îmi folosesc energia.

Nu-mi place să o risipesc aiurea. Uneori chiar par leneș, dar e o „lene strategică”. Prefer să caut mereu cea mai eficientă cale, să consum cât mai puțin și să obțin cât mai mult.

Nu știu dacă pot spune că m-am definit complet, dar știu că sunt curios, atent și că-mi aleg bătăliile cu grijă. Restul se schimbă constant, și e perfect așa.

Cum să te asculţi în timp ce vorbeşti: comunicare conştientă

Mădălina: Tu ești adesea prezentat drept expert în comunicare, NLP și limbaj nonverbal. 

Ce înseamnă, de fapt, pentru tine comunicarea?

Horia: Pentru mine, comunicarea nu e despre a vorbi frumos, ci despre a obține un rezultat.

Dacă doar spui lucruri și celălalt nu înțelege sau nu simte ce ai vrut tu să transmiți, n-ai comunicat. Ai vorbit degeaba.

În anii în care am lucrat cu oameni, mi-am dat seama că foarte puțini chiar știu să comunice. 

Vorbim mult, dar ascultăm puțin, și mai rar, ne ascultăm pe noi înșine. 

Când comunici bine, faci două lucruri simultan: orbești și te asculți în același timp.

De multe ori, cei mai mari „comunicatori” nu sunt cei care au cuvintele perfecte, ci cei care știu să observe ce se întâmplă în timp ce vorbesc: tonul, reacțiile, tăcerile, energia din conversație. 

Eu am învățat să mă ascult vorbind. 

Să observ dacă mă înțeleg eu pe mine. Dacă nu, e clar că nici celălalt n-are cum.

Asta e și esența NLP-ului (Programarea Neuro-Lingvistică), doar că eu o predau altfel decât se făcea acum 20 de ani. 

Nu e o colecție de trucuri, ci un mod de a înțelege cum gândirea, emoția și limbajul lucrează împreună. 

Dacă înveți să te asculți, îți dai seama când vorbești din frică, când vorbești din nevoia de control sau când vorbești din încredere.

Pentru mine, comunicarea eficientă înseamnă:

• să știi ce vrei să obții dintr-o conversație;
• să simți momentul în care ai spus prea mult sau prea puțin;
• să observi cum reacționează celălalt;
• și mai ales, să ai curajul să te corectezi pe loc.
  

Nu poți să comunici clar dacă nu ești clar în tine. Iar primul pas spre claritate e exact acesta: să te asculți vorbind.

Frica şi evoluţia ta: cum o transformi din obstacol în aliat

Mădălina: Ai vorbit de multe ori despre frică, despre cum o putem folosi în loc s-o lăsăm să ne blocheze. 

Cum vezi tu frica?

Horia: Frica nu e dușmanul nostru. 

E o reacție naturală a creierului, un sistem de protecție care vrea să te țină în siguranță. 

Problema apare atunci când ajungem să o confundăm cu realitatea. Când credem că dacă simțim frică, înseamnă că ceva rău urmează să se întâmple. 

Nu. Frica doar îți spune că urmează ceva necunoscut.

Eu văd frica ca pe un semnal de creștere. 

E ca o alarmă care te anunță că urmează o zonă unde încă nu ai competență, claritate sau experiență.

În loc să o oprești, mai bine o asculți: „Ce vrei să-mi spui? De ce mi-e teamă de asta?”.

De multe ori, am descoperit că sub frică stă un potențial uriaș. De exemplu:

• Dacă ți-e frică sa vorbesti in public, poate acolo e puterea ta de a influența.
• Dacă ți-e frică să ceri bani pentru munca ta, poate acolo e lecția despre valoarea personală.
• Dacă ți-e frică să greșești, poate acolo e șansa să înveți autentic.

Frica nu dispare, dar poți să o transformi. 

Eu o privesc ca pe un combustibil: o recunosc, o respir, și apoi o folosesc ca energie pentru acțiune.

E un proces simplu, dar inconfortabil:

1. Observi frica – o numești, nu o negi.
2. Analizezi – de ce apare, ce vrea să protejeze?
3. Transformi – alegi o acțiune mică, dar concretă, în direcția opusă fricii.

De fiecare dată când faci asta, mintea ta învață că poți supraviețui necunoscutului. 

Așa se construiește curajul: nu în absența fricii, ci prin colaborarea cu ea.

Cum sa îţi gestionezi frica în momentele care te coplesesc

Mădălina: Bun, am înțeles cum poți privi frica altfel. Dar ce faci, concret, când o simți? 

Cum o gestionezi în momentele în care te copleșește?

Horia: În primul rând, o recunosc. Nu încerc să mă prefac că nu există. Când negi frica, o amplifici. 

Când o accepți, o poți gestiona. 

Așa că primul pas e să spui sincer: „Da, mi-e frică.”

Apoi, fac ceva ce pare ciudat: mă opresc și respir. 

De obicei, când ne e frică, corpul intră în reacție de fugă sau luptă, respirația devine scurtă, umerii se încordează, iar creierul nu mai gândește limpede. 

Două respirații adânci pot face minuni. Îți reconectează mintea la prezent.

Pasul următor e să definesc frica în cuvinte simple. Să-i dau o formă. 

Spun:

Mi-e frică să greșesc.

Mi-e frică să fiu judecat.

Mi-e frică să nu pierd controlul.

Când o numești, o limitezi. Devine un obiect pe care îl poți analiza, nu un nor care te învăluie.

De acolo, trec la partea logică: ce e real și ce e doar percepție? 

De multe ori, frica vine din scenarii inventate de minte. 

Așa că o întreb: „Care e cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?” De obicei, răspunsul e mai mic decât emoția.

Și ultimul pas: acționez. Nu trebuie să fie un pas mare. 

Uneori e doar o conversație dificilă, un e-mail trimis, o decizie luată. Acțiunea mică e antidotul fricii mari.

Eu cred că frica nu se „gestionează” doar cu tehnici, ci cu prezență. 

Cu disponibilitatea de a rămâne acolo, în disconfort, fără să fugi. 

Când rămâi, se întâmplă ceva magic: realizezi că ești mai mare decât frica ta.

Frica e o tovarășă de drum, nu un dușman. 

‍Te ține treaz, curios, atent la cine devii.

Dacă aș rezuma tot ce am învățat despre frică în câteva cuvinte, ar fi acestea:

• Accept-o – e parte din tine.
• Ascult-o – îți arată unde e următorul pas.
• Acționează – chiar și tremurând.
• Întreabă-te mereu: Ce pot învăța din asta?
  

Pentru mine, curajul nu înseamnă absența fricii, ci bucuria de a merge mai departe împreună cu ea.

Și dacă pot să-i sprijin pe alții să descopere asta, să nu se mai lase opriți, ci ghidați de fricile lor, atunci știu că sunt exact acolo unde trebuie.

De ce alegi să procrastinezi, de fapt?

Mădălina: Vorbim des despre frică, dar un alt efect al ei e procrastinarea. 

De ce amânăm, de fapt, lucrurile care știm că ne-ar face bine?

Horia: Procrastinarea nu e despre lene. E despre frica de consecințe. 

Nu amâni pentru că nu vrei, ci pentru că o parte din tine se teme: să nu greșești, să nu fii judecat, să nu pierzi controlul sau, paradoxal, să nu reușești.

De multe ori, amânarea e un mecanism de protecție. 

Mintea ta vrea să te apere de o emoție inconfortabilă: rușine, eșec, incertitudine. 

Așa că te ține ocupat cu „altceva”, ceva sigur. Dar în spate e o nevoie nerezolvată.

Eu le spun oamenilor cu care lucrez: Procrastinarea e o formă elegantă de frică. 

Doar că, în loc să spui „mi-e frică”, spui „nu am chef” sau „nu e momentul potrivit”.

Ca să o oprești, trebuie să vezi ce emoție ascunde. 

Întreabă-te:

• De ce evit asta cu adevărat?
• Ce mi s-ar putea întâmpla dacă aș face-o?
• Ce pierd dacă nu o fac?
  

Apoi, adu claritate. În 90% din cazuri, amâni pentru că nu știi exact ce ai de făcut. 

Când sarcina e vagă, creierul intră în confuzie și se protejează prin neacțiune. 

Așa că definește concret: „Pasul 1 este asta, pasul 2 e următorul.”

Un alt truc simplu: creează un context în care să acționezi. Pune un cronometru pe 15 minute și fă doar primul pas. 

De obicei, după 5 minute, frica se dizolvă și intri în flux.

Procrastinarea nu e un defect de caracter. E doar un semn că ai nevoie să-ți oferi siguranță înainte să treci la acțiune. 

Când o privești cu blândețe, nu te mai sabotează, devine o busolă care îți arată unde e încă o frică de vindecat.

Cum îţi recunoști tiparul de frică şi cum îl poţi schimba

Mădălina: Spuneai mai devreme că oamenii reacționează diferit la frică. 

Cum îți dai seama care e tiparul tău?

Horia: În primul rând, prin observație. Frica are o semnătură clară în corp și în comportament, doar că majoritatea oamenilor nu și-au făcut timp s-o observe. 

Unii îngheață, alții fug, alții atacă. Iar unii, mai perfecționiști, încep să controleze tot, ca să nu mai simtă frica.

Eu îi învăț pe oameni să-și urmărească reacțiile atunci când apare un disconfort. Nu raționaliza, doar observă: 

Ce se întâmplă în corpul tău? 

Ți se strânge stomacul? 

Ți se încleștează maxilarul? 

Ai tendința să taci sau să vorbești prea mult? 

Acolo e tiparul tău.

După ce-l recunoști, urmează pasul doi: îl confrunți. 

Nu prin forță, ci prin curiozitate. Eu pun adesea întrebarea asta: E posibil să te înșeli cu privire la lucrul de care ți-e frică?

De cele mai multe ori, frica se bazează pe presupuneri, nu pe fapte reale. 

Când realizezi asta, începi să-i iei puterea.

Pasul trei e reîncadrarea. 

În NLP vorbim despre schimbarea perspectivei, adică alegi să vezi frica nu ca pe un zid, ci ca pe o ușă. De exemplu, în loc să spui „mi-e frică să vorbesc în public”, spui „mi-e teamă pentru că urmează să cresc într-o zonă nouă”.

Și pasul patru: testează noul tipar. Încearcă reacția opusă celei automate. 

Dacă de obicei taci, spune ceva. 

Dacă de obicei amâni, acționează imediat. 

Dacă te închizi, caută un om cu care să vorbești.

Tiparul nu dispare peste noapte, dar se slăbește de fiecare dată când alegi conștient alt răspuns.

Adevărata libertate nu e absența fricii, ci capacitatea de a o recunoaște și de a răspunde diferit, chiar și când inima îți bate tare.

Frica de a parea arogant: cum rămâi om cand reuşeşti?

Mădălina: Dacă ar fi să te întreb care e cea mai mare frică a ta acum, care ar fi?

Horia: Cea mai mare frică a mea e să uit că sunt doar un om.
‍
Lucrez cu oameni, primesc feedback bun, văd rezultate, simt recunoștință, și toate astea pot deveni un drog. E ușor să cazi în capcana aia subtilă în care începi să crezi că tu ești „cel care știe”, „cel care poate”, „cel care are răspunsuri pentru toți”.

Dar în momentul în care crezi că ești mai presus de ceilalți, te pierzi.

Aroganța te închide. Te face să nu mai înveți, să nu mai vezi realitatea, să te rupi de vulnerabilitate. Și pentru mine, asta ar fi sfârșitul evoluției mele emoționale, profesionale, umane.

Adevărul e că oricine are nevoie să-și amintească limitele, chiar și atunci când are succes. Fiecare om care lucrează cu alți oameni trebuie să-și lase ego-ul la ușă. 

Pentru că în clipa în care te pui pe un piedestal, nu mai vezi omul din fața ta, vezi doar proiecția ta în el.

De aceea, mă ancorez mereu în două lucruri:

• Curiozitatea – ca să nu cred niciodată că am toate răspunsurile.
• Recunoștința – ca să-mi amintesc că ceea ce ofer vine din ceea ce am primit.
  

Când mi se întâmplă să fiu obosit, presat sau entuziasmat de reușite, îmi spun simplu: Horia, ești doar un om. Bucură-te, greșește, învață, mergi mai departe.

Frica de aroganță e una bună: mă ține smerit, atent și prezent. 

Pentru că, dincolo de orice metodă, titlu sau scenă, curajul de a rămâne om e cel mai important exercițiu de conștientizare pe care îl pot face zilnic.

Ce înseamnă pentru Horia să îşi facă gândirea vizibilă?

Mădălina: Îți pun întrebarea cu care închid de obicei conversațiile din Thinking Made Visible: ce înseamnă pentru tine să-ți faci gândirea vizibilă?

Horia: Pentru mine, să-mi fac gândirea vizibilă înseamnă claritate în exprimare.
‍
Nu e despre a vorbi frumos, ci despre a vorbi corect în raport cu ceea ce gândești cu adevărat. 

Prea des, oamenii gândesc într-un fel și exprimă altceva: din teamă, din grabă sau din lipsă de atenție. De acolo apar cele mai multe conflicte, neînțelegeri, rupturi.

Când spui ceva și celălalt înțelege altceva, responsabilitatea e la tine.
‍
Poate sună dur, dar eu cred că rezultatul comunicării aparține celui care comunică. 

Dacă ceea ce ai spus n-a ajuns la fel cum ai gândit, înseamnă că mai e ceva de rafinat în felul tău de a transmite.

Să-ți faci gândirea vizibilă e un exercițiu continuu:

• Să te asculți în timp ce vorbești, ca să vezi dacă ceea ce spui reflectă ceea ce simți.
• Să ai curajul să corectezi un mesaj, să reformulezi, să spui „nu m-am exprimat clar”.
• Să lași ego-ul deoparte și să alegi claritatea, nu impresia.
  

Pentru mine, e și un proces de autocunoaștere.
De fiecare dată când îmi pun gândurile în cuvinte, descopăr ce cred cu adevărat. Uneori îmi dau seama că nu cred ce tocmai am spus, și e în regulă, pentru că în clipa aia am ocazia să mă corectez.

‍Să-ți faci gândirea vizibilă înseamnă să fii sincer, limpede și curajos.

Să-ți asumi responsabilitatea pentru felul în care ești înțeles și, mai ales, pentru felul în care te exprimi. 

Pentru că, la final, comunicarea nu e despre cuvinte, e despre cine devii în timp ce le spui.

Mădălina: Conversația cu Horia m-a făcut să-mi amintesc că frica nu e ceva ce trebuie învins, ci înțeles.

Că, de multe ori, acolo unde simțim teamă, e de fapt locul în care urmează să creștem.

Horia are darul rar de a vorbi despre emoții profunde fără să le încarce de dramatism.

Îți arată, cu luciditate și blândețe, că puterea nu stă în a nu simți frică, ci în a acționa în ciuda ei.

Dacă vrei să-l descoperi mai mult, îl găsești pe Horia Radu pe rețelele de social media: Facebook și YouTube, sau pe site-ul horiaradu.ro.

Acolo împărtășește reflecții despre comunicare, despre curajul de a te cunoaște și despre cum să-ți transformi fricile în pași de evoluție.

Iar dacă simți că acest episod ți-a adus puțină claritate sau un moment de liniște, trimite-l mai departe.

S-ar putea ca exact cineva drag ție să aibă nevoie azi de un gând care spune: nu trebuie să scapi de frică, trebuie doar să înveți să mergi mai departe, în prezența ei.

‍Acest articol este inspirat din episodul 5 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcasts.

‍Sursa foto:Imagini generate cu AI