Sfârșit de an cu sens: cum să alegi ce păstrezi și ce lași în urmă?

Finalul de an e ciudat: poate să fie o linie trasată pe hârtie sau poate să fie o ușă. 

Uneori o închidem, alteori o lăsăm întredeschisă, pentru că încă nu știm dacă să păstrăm ceva din ce a fost sau să mergem mai departe.

Pe Andrei Roșca îl urmăresc de ani buni. 

Și de fiecare dată când îl ascult vorbind despre schimbare este ca și cum cineva a apăsat butonul de pauză și pot să văd lucrurile mai limpede, soluțiile par mai clare.

Poate de asta rămâne unul dintre cei la care revin atunci când vreau să înțeleg ce înseamnă, de fapt, să treci prin schimbare, nu doar când o alegi, ci și când te alege ea.

Conversația cu el m-a făcut să mă uit altfel la finaluri, începuturi și renunțare. 

Și mai ales la întrebarea asta simplă și grea: cum alegi ce păstrezi și ce lași în urmă?

Dacă rămâi cu mine în rândurile care urmează, nu vei găsi rețete pentru „un final de an perfect”, ci o discuție despre sens, direcție și despre cum apar ele atunci când începem să ne ascultăm cu adevărat.

Hai să intrăm în poveste.

Cine este astăzi Andrei?

Mădălina: Andrei, au trecut ani de la ultima noastră conversație și știu că ai tot creat, ai tot adăugat lucruri noi în munca ta. 

Așa că îți pun aceeași întrebare ca data trecută, dar cu curiozitate proaspătă: ce răspunzi astăzi când cineva te întreabă cine ești?

Andrei: Întrebarea asta e cumva întrebarea vieții mele. 

Și dacă nu mă văd des cu oamenii, ajung să le dau un răspuns diferit de fiecare dată. 

Dar există un fir comun cu ceea ce spuneam și ultima oară: ajut oamenii să schimbe lucruri din viețile lor în mai bine. Asta rămâne esența.

Sigur, în mine sunt multe alte nuanțe. E un Andrei antreprenor, un Andrei trainer, un Andrei cu părți personale despre care nu întreabă de obicei lumea atunci când întreabă „cine ești?”. 

Pentru că, sincer, întrebarea aceea e de cele mai multe ori despre ce produc în lume și pentru ce mă plătește cineva, nu despre identitatea mea profundă.

De asta, Change strategist e formula la care mă întorc. E meseria mea, e jobul meu, dar e și ceva cu care sunt foarte aliniat în interior. Reprezintă ce fac, dar și cine sunt.

Așa că, da, asta răspund de obicei: ajut oameni să creeze schimbările pe care și le doresc.

Cand schimbarea nedorita devine momentul potrivit pentru un Change Strategist

Mădălina: Ai spus că ajuți oamenii să facă schimbări pe care le vor. 

Dar ce facem cu schimbările pe care nu le alegem? 

Pierderea jobului, un divorț, o despărțiri, lucruri pe care nu le provoci tu, ci se întâmplă. E un moment potrivit să ai un change strategist lângă tine?

Andrei: De obicei, când trecem prin astfel de situații, ne uităm doar la partea dureroasă a schimbării: viața mea era într-un fel și acum trebuie să fie altfel, fără ca eu să fi vrut asta. 

Și atunci o percepem ca pe ceva negativ, ca pe o pierdere.

Dar în rolul meu, eu nu mă uit doar la locul din care pleci, ci și la locul în care poți ajunge. 

Schimbarea, oricât de neplăcută pare, are două fețe: ce lași în urmă și ceea ce se poate naște în loc. 

Mă interesează acel potențial, forma nouă care poate fi mai bună decât cea de dinainte.

‍Mădălina: Adică îl pregătești pe om pentru acea formă nouă?

‍Andrei: Doar parțial. Ar fi ideal să fie despre pregătire, un fel de antrenament înainte de schimbare. 

Dar realitatea e că majoritatea oamenilor ajung la mine deja în mijlocul furtunii. Schimbarea îi ia pe sus și nu mai există luxul unui training înainte.

În situațiile astea, rolul meu devine altul: nu doar pregătire, ci însoțire.

Îi ajut să rămână la suprafață, să nu se piardă în haos, să iasă mai bine din schimbarea în care s-au trezit.

‍Uneori schimbarea te lovește, nu o alegi. 

Dar chiar și atunci poate fi momentul potrivit să ai pe cineva alături care să vadă cu tine, sau pentru tine, la început, direcția în care te poți transforma.

Cum s-a ghidat Andrei Roșca pe sine în propriile schimbari

Mădălina: Cum ai stat tu, Andrei, Change Strategist, alături de tine, Andrei, omul, în ultimii ani? 

Pentru că nu cred că ai adăugat neapărat părți noi, ci ai accentuat anumite nuanțe din cine ești.

Cum te-ai însoțit în procesul ăsta?

‍Andrei: A fost, mai degrabă, un proces de a da la o parte straturi și de a vedea mai clar cine sunt. 

Și o întrebare pe care o primesc des este: poți, din rolul ăsta, să te ajuți și pe tine?

Răspunsul e da, tot mai mult în ultimii 5–7 ani. Sigur, e mai greu, pentru că ești părtinitor cu tine, nu te auzi mereu obiectiv. 

Dar odată ce stăpânești suficiente instrumente, începi să găsești unele pe care le poți aplica și în interiorul tău.

Unul dintre cele mai utile pentru mine este tehnica jurnalului. Scriu aproape zilnic.

Fie deschid un document rapid, fie iau agenda și încep să-mi pun întrebări exact cum aș pune unui client:

• Ce simt acum?
• De ce simt asta?
• Care ar putea fi alte cauze?
• Ce s-a întâmplat în ultimele zile și poate m-a influențat?
  

Nu caut răspunsul perfect, mă plimb printre idei până ajung aproape de miez. Și finalul este mereu același: Ok, și ce fac acum cu asta?

Apoi îmi pun acțiunile în calendar.

E un proces care mă ajută nu doar să mă reglez, ci și să descopăr întrebări noi, bune, pe care le folosesc apoi și cu clienții.

Folosesc și alte instrumente, tehnici de calmare, lucruri pentru anxietate, dar cel mai valoros lucru pe care l-am învățat a fost să-mi las spațiu.

Dacă mă arunc prea mult în muncă, mă pierd în rezultate și uit să mă întreb: de ce fac asta?

‍Spațiul mă ajută să observ noile nuanțe care apar în mine.

Și mai e ceva: oamenii se schimbă zilnic. 

Unii mai repede, alții mai lent. Eu intru des în procese de dezvoltare și îmi schimb direcția, mic, dar constant. 

Problema apare atunci când nu ne facem „update” la identitate.

Pentru mine, fiind pe cont propriu, e esențial ca la câteva luni să-mi pun întrebarea:

Mai vreau asta? Sau vreau să ajustez puțin spre stânga ori spre dreapta?

Cum alege Andrei ce păstrează și la ce renunță în viața sa

‍Mădălina: Cum alegi ce adaugi la cine ești și la ce renunți? 

Oamenii te văd ca pe cineva care îi ghidează în schimbare și se întreabă firesc: „Ok, dar el cum face schimbarea pentru el?”

‍Andrei: Am două abordări și le folosesc pe amândouă.

‍Prima este foarte simplă: sunt conectat la cum mă face să mă simt munca pe care o fac.

Asta se traduce în obiceiuri clare. După fiecare sesiune cu un client, îmi notez:

• nivelul de energie de la început
• cum s-a modificat până la final
  

Și observ: energia a crescut? A rămas la fel? A scăzut?

Dacă anumite tipuri de subiecte sau procese îmi scad constant energia, acolo e un semnal.

Așa am început să descopăr pattern-uri:
– există teme care îmi plăceau acum 3 ani, dar azi nu mă mai hrănesc
– există abordări care acum mă obosesc
– există procese care, deși „ar trebui” să-mi placă, nu-mi mai aduc nimic

Astea îmi indică în ce direcție se schimbă Andrei.

‍A doua abordare este una strategică.

În practică, schimbările nu pot fi făcute doar în funcție de „cum mă simt azi”, pentru că asta nu e sustenabil. Așa că anual, uneori chiar la doi ani, fac un exercițiu foarte clar:

1. Pun pe hârtie toate proiectele:
   – cele în derulare
   – ideile noi
   – lucrurile pe care „aș putea” să le fac
   
   
2. Îmi evaluez senzația de copleșire: de obicei asta declanșează exercițiul.
   
   
3. Aplic 3–4 criterii esențiale pentru mine:
   – impact
   – sens
   – potențial profesional sau financiar
   – compatibilitatea cu direcția în care vreau să cresc
   

Le dau scoruri, 1–5, pe fiecare criteriu. Și începe să se contureze imaginea.

4. Introduc intuiția ca factor suplimentar:
   – între două proiecte cu scoruri apropiate, mă întreb sincer: „care mă trage mai mult?”
   – și îi dau voie acestui răspuns să conteze
   

Rezultatul?

De fiecare dată renunț la ceva.

E inconfortabil, dar eliberator. Și important: la final știu EXACT de ce renunț și de ce aleg ce aleg. Nu mă trezesc peste trei luni întrebându-mă: „dar de ce m-am apucat de asta?”

E asumat, limpede și ancorat în cine sunt acum, nu în cine eram acum câțiva ani.

Cum se produce schimbarea reală și cum te adaptezi procesului

Mădălina: Văd două nuanțe importante. 

Prima: omul care a decis acum trei luni să înceapă un proiect nu mai e același cu omul care azi, într-o joi, se așază să măsoare, să dea note și să verifice dacă proiectul încă are sens. Și e normal. 

Totuși, mulți spun „mi-am dat cuvântul, trebuie să duc până la capăt”.

Ești și tu de acord că omul de atunci poate fi diferit de omul de azi?

‍Andrei: Da, sunt de acord. Dar, când vorbim despre schimbare, e greu să dăm reguli universale, suntem prea diferiți ca oameni.

Ce am observat însă că funcționează este asta: să te uiți la cum ai gestionat TU astfel de situații în trecut și să te întrebi:
– ți-a folosit?
– te-a dus unde voiai?
– merită să păstrezi modul ăla de a face lucrurile?

Pentru mine, e clar: Andrei de azi nu e Andrei de peste trei luni. Așa că am nevoie să mă întreb periodic dacă toate deciziile vechi mai sunt valabile.

Dar… există și celălalt pericol.

Sunt oameni care, pe același principiu, decid în fiecare dimineață că s-au schimbat față de aseară. Și atunci riscul e să schimbe direcția prea repede:
– din anxietate
– din frică
– din lipsă de răbdare
– sau pur și simplu din procrastinare.

De asta contează enorm să știi cum funcționezi tu, de obicei.

Eu, de exemplu, mă știu: sunt constant, conștiincios. Dacă mă apuc de ceva, trag de mine până iese, chiar și când devine greu. 

Știind asta, știu și care e riscul meu: să continui prea mult timp ceva ce nu mă mai reprezintă.

Deci eu trebuie să-mi fac update-ul periodic. Altfel, risc să muncesc încă cinci ani într-o direcție care nu mai e a mea.

Pe de altă parte, dacă tu ești genul care începe multe lucruri și renunță după o lună, pentru tine poate fi invers: nu te opri repede. 

Mai stai cu procesul trei luni și vezi atunci dacă simți la fel.

Schimbarea nu e despre reguli egale pentru toți.

E despre a înțelege cum ești tu construit și a ajusta modul în care iei decizii, astfel încât să nu repeți aceleași tipare, fie că abandonezi prea repede sau rămâi prea mult.

Ce înseamnă o strategie de schimbare eficientă

Mădălina: Eu văd des în marketing și business ideea asta: strategie înseamnă să adaugi. 

Dar tu ai spus foarte clar că, de fapt, strategia e și despre ce tai, nu doar despre ce pui.

E strategia și despre adăugare și despre renunțare?

Andrei: Nu, în esență, strategia este răspunsul la întrebarea: 

Cum ajung de la A la B? Atât.

Ești într-un punct A, vrei să ajungi într-un punct B (care e diferit de A). 

Strategia e planul care face mai probabilă tranziția asta.

Și pentru că lucrurile stau așa, ca să pot construi o strategie eficientă, trebuie să mă uit la ce am pe masă:
– ce resurse există
– ce se potrivește cu ce
– ce mă ajută
– ce mă încurcă

Și aici începe partea grea.

Strategia, de cele mai multe ori, nu e despre ce adaugi. E despre ce tai.

De ce? Pentru că oamenii rareori eșuează pentru că „nu știu ce să fac”.

Cel mai des eșuează pentru că văd prea multe variante și nu se angajează cu adevărat pe niciuna.

Te gândești că ai putea merge pe drumul ăsta, dar și celălalt pare bun, apoi mai e și oportunitatea aia…

Și paradoxal, exact asta te împiedică să ajungi în B. Nu pentru că drumurile nu ar fi bune, ci pentru că nu poți merge pe toate simultan.

Ai nevoie să alegi UN drum și să-i dai energie, timp și focus.

Nu pentru că știi sigur că va funcționa, nu ai cum.

Ci pentru că doar așa îi crești șansele.

Și chiar dacă alegerea nu funcționează, măcar știi un lucru valoros: ai încercat o abordare până la capăt și acum poți s-o scoți definitiv de pe listă, fără „dar dacă…?”.

Asta te scutește de regrete, de întrebări fără răspuns și de senzația că alergi după șapte iepuri fără să prinzi niciunul.

Mi-a rămas în minte un citat pe care l-am citit când eram la început:

Când ești la început, apucă-te cu ambele mâini de orice oportunitate.
Când devii bun, matur profesional, învață să spui nu la cât mai multe.

La început, chiar ai nevoie să încerci multe, sunt puține oportunități.

Dar, dacă îți faci treaba bine, oportunitățile cresc. Și exact asta devine riscul: sunt prea multe.

De aceea, pentru oamenii cu ceva experiență, miza reală devine:
– cum prioritizezi,
– cum elimini,
– cum decizi ce merită următorii ani din viața ta.

Asta este, în realitate, o strategie.

Cum abordează Andrei ascultarea atunci când lucrează cu oamenii?

Mădălina: Hai să intrăm în zona asta. 

Cum se așază ascultarea în instrumentele tale?

Andrei: Din afară poate arată că am făcut multe lucruri foarte diferite: antreprenoriat, marketing, coaching.

Dar din interior n-a fost niciodată o schimbare radicală, ci o îngustare a focusului.

De fiecare dată când am făcut o schimbare, a fost pentru că:

• nu mă mai regăseam în ceea ce făceam,
• am înțeles mai bine ce contează pentru mine,
• și pentru că exista un fir roșu comun.
  

Și firul roșu, pentru tot ce am făcut, a fost ascultarea.

Mi-am dat seama târziu că partea care mă pasiona cel mai mult nu era să construiesc business, ci să cresc oameni.

Și când mi-am dat seama de asta, a fost clar: există contexte în care pot face doar asta, fără restul.

Și atunci am văzut că ascultarea a fost cu mine încă din copilărie. Nu doar ca tăcere, ci ca observare.

‍Ascultarea e cel mai puternic instrument pe care îl am

Am vorbit cu mulți specialiști foarte buni: terapeuți, coachi, traineri. Și toți au răspuns la fel când i-am întrebat ce funcționează cel mai bine: Ascultarea.

Doar că aici apare problema: majoritatea oamenilor cred că știu să asculte. De fapt, diferența între cine ascultă mediocru și cine ascultă profund este uriașă. Nu e 7% diferență. E 7000%.

Și ascultarea profundă nu înseamnă:

• doar să taci, să fii prezent
• doar să nu întrerupi,
• doar să parafrazezi.
  

Ascultarea e o combinație de două aspecte:

1. empatie, prezență, spațiu sigur
2. analiză: limbaj, cuvinte cheie, corp, ton, tipare
   

Mulți folosesc doar unul dintre ele:

• ori sunt prea calzi și rămân doar în „te ascult, sunt aici”
• ori sunt prea analitici și pierd conexiunea
  

Ascultarea adevărată e când le suprapui.

Cum arată în practică?

Când ascult în sesiuni:

• aud ce se spune și ce nu se spune,
• văd priviri, gesturi, pauze,
• recunosc tipare pe care le-am mai întâlnit.
  

Și pentru că pun împreună aceste două dimensiuni, ajung foarte repede la miezul problemei. Atât de repede încât aud des: Nu pot să cred că am ajuns aici în 15 minute. Eu am fost ani în terapie.

Și nu o zic ca să critic terapia. Ba dimpotrivă: cred enorm în ea.

Dar cred și că: avem nevoie să ne antrenăm mai bine în ascultare, nu doar în a strânge instrumente.

Pentru că ascultarea reală înseamnă:

• să fii prezent;
• să simți omul;
• să-i citești limbajul;
• să-l înțelegi profund;
• și abia apoi să influențezi.
  

Și asta schimbă tot.

Se poate învăța ascultarea? Ce beneficii sunt

Mădălina: Bun, dar dacă nu ești terapeut, coach, manager sau antreprenor? Dacă ești „doar om” și ai provocări în relațiile personale? 

Chiar trebuie să înveți ascultarea?

Andrei: În primul rând: nu trebuie să înveți nimic dacă îți este bine.

‍Poți rămâne exact cum ești. Dar hai să fim sinceri: cea mai mare miză a ascultării nu este partenerul, copilul sau colegii.

Este singurătatea.

Ascultarea e cel mai puternic instrument de conectare pe care îl avem. Și o folosim pentru că nu vrem să ne simțim singuri. Și ce e interesant este că singurătatea nu apare doar când ești singur fizic.

Apare când:

• ești într-un grup și nu te simți înțeles;
• ești într-o conversație și realizezi că nu există contact real;
• ai oameni în jur, dar nu ai conexiune.
  

Ascultarea nu e despre ceilalți. Este despre tine, despre cum îți poți oferi zilnic sentimentul de apropiere și sens.

Și da, ascultarea se poate învăța. 

Nu este doar talent sau „cineva s-a născut cu el”.

E un mix între:

• puțină genetică;
• multă formare personală;
• și un set de comportamente antrenabile.
  

Ascultarea este paradoxală, pare vagă și greu de prins, dar poate fi transformată într-o structură clară. Există lucruri concrete pe care dacă le faci sau nu le faci, se vede imediat în relație.

Și beneficiile sunt reale și rapide:

• te simți mai puțin singur;
• relațiile devin mai profunde;
• ești mai bun profesional;
• ai mai multă înțelegere;
• simți mai multe nuanțe în oameni.
  

Andrei: Eu sunt foarte pragmatic.  Și mie ascultarea îmi place pentru că nu rămâne doar filosofie. Poți aplica asta imediat, în viața ta, cu oamenii tăi.

Poate fi diferența dintre a trece pe lângă oameni și a-i vedea cu adevărat.

Și cred că în lumea asta în care suntem conectați cu mulți, dar apropiați de puțini,  ascultarea devine și mai importantă.

Despre noua lui carte „Acum, aici, contezi”

Mădălina: Ascultându-te vorbind despre ascultare și conectare, îmi dau seama că titlul cărții tale, „Acum, aici, contezi”, nu e deloc întâmplător. 

Puteai foarte bine să scrii o carte de tipul „Cum să asculți mai bine ca să vinzi mai mult” sau „Cum să devii un psiholog mai bun”.

Dar tu ai ales să spui: Acum, aici, contezi. De ce tocmai acest titlu?

Andrei: Pentru mine, acest titlu rezumă mai multe lucruri din carte.

• „Acum” înseamnă prezență: mintea aici, nu în altă parte.
• „Aici contezi” este mesajul esențial pe care vrei să-l simtă omul din fața ta: „Ești important pentru mine în momentul ăsta, în spațiul ăsta dintre noi.”
  

Nu pot promite nimănui că se va simți important peste tot și pentru totdeauna. Dar pot să-i transmit că în acest cadru, în această conversație, contează. E o promisiune, dar și o energie din care alegi să fii cu celălalt.

Din miile de sesiuni pe care le-am făcut, îmi este foarte clar că asta este nevoia profundă a oamenilor: să simtă că sunt suficienți, că aparțin, că nu sunt „stricați” sau incompleți.

Îmi place mult un citat pe care îl tot dau ca exemplu:

In the end, we were all just humans, drunk on the idea that love, only love, could heal our brokenness. 

Cred că, la un nivel foarte adânc, toți simțim că ceva în noi nu e „perfect” și ne dorim să vindecăm partea asta prin iubire, în sens larg, nu Hollywood.

Mădălina: Și aici mulți se blochează în cuvântul iubire, se gândesc doar la cuplu sau părinți-copii. 

Dar există iubire și în echipe, în sport, între un manager și oamenii lui. Cum vezi tu „iubirea”, de fapt?

Andrei: Pentru mine, iubirea e un set de emoții pozitive cultivate în relație cu cineva: apartenență, grijă, recunoștință, camaraderie, dorința de a petrece timp cu acea persoană.

Nu o văd deloc ezoteric. E foarte pragmatică: iubirea este, poate, singurul spațiu în care putem simți în același timp și siguranță, și fericire, fără să tot alegem între ele.

Mădălina: Atunci, e corect să spun că în „Acum, aici, contezi” mă înveți să iubesc mai bine?

Andrei: Mi-e greu să spun că „îi învăț pe oameni să iubească”. Ce știu sigur este că:

• am separat în părți mai mici ascultarea profundă ca să fie mai ușor de înțeles;
• am făcut-o în așa fel încât oamenii să poată acționa imediat, cu exerciții, întrebări și povești personale;
• oamenii care deja au citit cartea mi-au spus că, în două săptămâni, au simțit relațiile lor schimbându-se.

Nu cred că ascultarea rezolvă tot, dar cred că e unul dintre puținele instrumente prin care, dacă tu te schimbi, se schimbă și relația, chiar dacă celălalt nu face încă același efort.

Mădălina: Când ne apropiem de finalul unui an, ajungem inevitabil în același punct: ne uităm înapoi și ne întrebăm ce păstrăm și ce lăsăm în urmă. 

Și e în regulă dacă încă nu ai toate răspunsurile. Nimeni nu le are tot timpul.

Ce mi-a rămas mie din conversația cu Andrei Roșca este că schimbarea nu e ceva ce trebuie să „forțăm” sau să demonstrăm. 

Se întâmplă în timp ce trăim. 

În pași mici, în claritate care vine uneori și din renunțare, nu doar din adăugare.

Dacă simți că vrei să explorezi mai mult din felul lui de a gândi și din perspectiva lui despre schimbare, îți recomand cartea lui în format Audiobook: Acum, aici, contezi. 

E una dintre acele cărți care nu îți spun ce să faci, ci te lasă să vezi mai bine ce e deja acolo, în tine.

Mulțumesc că ai citit până la capăt.

Iar dacă textul acesta ți-a adus o idee bună, dă-l mai departe cuiva drag. Poate că o idee potrivită ajunge exact unde trebuie, exact când trebuie.

Acest articol este inspirat din episodul 123 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcasts.

Sursa foto: Imagini generate cu AI

‍