Ce inseamna o relatie de cuplu constienta? Idei pentru o relatie sanatoasa
Idei despre comunicare, bani, copii și echilibrul într-o relație de cuplu.

Investiții la bursă pentru începători: cum investești când nu ai certitudine.
Cred că unul dintre cele mai întâlnite motive pentru care oamenii nu investesc la bursă sună cam așa:
O să încep când o să am mai mulți bani.
Poate peste un an.
Poate după următoarea mărire de salariu.
Poate când strâng câteva mii de euro, sau după ce ieșim din criză.
Și totuși, aproape de fiecare dată când am auzit conversații despre investiții, am observat că problema nu era suma.
Era momentul.
Sau, mai bine spus, amânarea.
Despre asta am vrut să vorbesc cu Olga Ursu, consultant de investiții, investitor activ și fondatoarea strategiideinvestiții.ro.
O cunosc de câțiva ani și unul dintre lucrurile care îmi plac la ea este că vorbește despre investiții fără promisiuni spectaculoase și fără rețete de îmbogățire peste noapte. Din contră.
De fiecare dată aduce discuția înapoi la disciplină, răbdare și la deciziile mici pe care le repeți ani la rând.
Iar una dintre ideile care mi-a rămas în minte este că mulți oameni nu încep să investească pentru că își imaginează că au nevoie de zeci de mii de euro în cont.
În realitate, obiceiul contează mai mult decât suma cu care pornești.
În rândurile de mai jos vorbim despre frica de a investi atunci când viitorul pare nesigur, despre ce înseamnă, de fapt, riscul și despre greșelile care îi costă cel mai mult pe cei aflați la început.
O să vezi că discuția nu începe de la mii de euro și nici de la formule complicate.
Începe cu întrebări simple.
Cu ce sumă are sens să pornești?
Cum îți construiești primul portofoliu?
Și, mai ales, ce faci cu frica aceea că ai putea să iei decizia greșită?
Dacă și tu ai tot spus: Mai las puțin. O să încep când o să fiu mai pregătit, cred că articolul ăsta s-ar putea să-ți schimbe părerea, poate chiar să fie imboldul tău de a face primul pas.

Dacă vrei să înveți să investești, unul dintre primele lucruri la care merită să fii atent este cine îți oferă informațiile și ce responsabilitate are față de tine.
Olga Ursu este consultant de investiții autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), unul dintre puținii specialiști acreditați din România care, pe lângă consultanță, dezvoltă și programe prin care îi învață pe oameni cum să investească la bursă.
Ce înseamnă, însă, această acreditare?
Olga: În primul rând, acreditarea asta înseamnă că interesul tău, ca investitor, este întotdeauna pe primul loc.
Rolul meu nu este să promovez un anumit broker sau un anumit instrument financiar, ci să te ajut să iei decizia care se potrivește profilului tău de risc și obiectivelor tale.
În același timp, există reguli foarte stricte privind conflictele de interese.
De exemplu, dacă îți recomand o anumită acțiune, nu o cumpăr mai întâi pentru propriul meu portofoliu și abia apoi vorbesc despre ea.
Tocmai astfel este evitată situația în care aș putea influența piața în avantajul meu.
Experiența mea în investiții nu a început odată cu programele educaționale. Lucrez în piața de capital din 2005 și am început ca broker.
După primii ani într-o societate de brokeraj, am petrecut încă 11 ani în departamentul de tranzacționare al BRD, unde am lucrat zi de zi cu piața de capital.
În tot acest timp, mi-am construit și propriul portofoliu de investiții. Am început să investesc la bursă la scurt timp după primul meu job, iar pe parcurs am investit și în imobiliare, dar și în alte instrumente financiare.
Când vine vorba de consultanță, aleg însă să rămân în domeniul în care am cea mai multă experiență: investițiile la bursă și construirea unor portofolii adaptate fiecărui investitor.

Când vine vorba despre investiții, de cele mai multe ori te sperie incertitudinea.
Totuși, există un lucru pe care îl poți controla și unul pe care nu îl poți controla. Iar diferența dintre ele contează foarte mult.
Incertitudinea există în orice domeniu. Nu ai garanții nici într-un business, nici într-un loc de muncă și nici atunci când investești.
În schimb, poți evita una dintre cele mai costisitoare greșeli: să investești în locul nepotrivit.
Una dintre cele mai frecvente capcane pentru începători este să confunde investițiile reglementate cu ofertele care doar par investiții.
De aceea, înainte de orice, verifică dacă investești printr-un broker autorizat și dacă devii, într-adevăr, titularul acțiunilor pe care le cumperi.
Pe internet apar frecvent promisiuni de tipul „investește, ne ocupăm noi de tot”.
Problema este că unele dintre aceste platforme nu sunt reglementate. În astfel de situații, există riscul ca banii tăi să nu ajungă niciodată în investițiile promise, iar pierderea poate fi totală.
De aceea, primul pas nu este să cauți cel mai mare randament, ci să te asiguri că investești într-un cadru sigur și reglementat.
O altă greșeală frecventă este să sari peste etapa de documentare.
Este tentant să alegi varianta care pare cea mai simplă, dar câteva ore petrecute înțelegând cum funcționează piața și cine este autorizat să intermedieze investițiile pot face diferența dintre o investiție reală și o capcană costisitoare.
După ce ai trecut de primul pas și ai ales să investești într-un mod sigur, apare ceea ce îi sperie pe cei mai mulți oameni: incertitudinea.
Poți să investești corect și totuși să nu știi dacă investiția ta va crește sau va scădea în perioada următoare.
Nu poți ști cu exactitate cât va dura până îți atingi obiectivul sau dacă randamentul va fi exact cel pe care ți l-ai propus.
Asta face parte din investiții.
De cele mai multe ori, ceea ce numim „risc” pe bursă este, de fapt, această lipsă de certitudine privind viitorul. Nu știm ce urmează. Dar faptul că nu știm nu înseamnă automat că urmează ceva rău.
Este ușor să asociezi incertitudinea doar cu pierderea banilor. În realitate, ea înseamnă și posibilitatea ca lucrurile să evolueze mai bine decât te așteptai.
Surprizele de pe bursă nu sunt doar neplăcute. Din experiența mea, de cele mai multe ori sunt surprize plăcute.
Perspectiva aceasta schimbă puțin modul în care privești investițiile.
În loc să cauți o garanție că piața va merge într-o singură direcție, înveți să accepți că fluctuațiile fac parte din proces.
Asta nu înseamnă să investești la întâmplare sau să ignori riscurile.
Înseamnă doar să faci diferența între o greșeală pe care o poți preveni, cum ar fi să investești printr-o platformă nesigură, și incertitudinea firească a pieței, pe care nimeni nu o poate elimina.
Din momentul în care ai înțeles în ce investești și ai făcut documentarea necesară, incertitudinea nu mai este un motiv să rămâi pe loc.
Devine pur și simplu o parte firească a drumului pe care îl parcurge orice investitor.

Mulți asociază investițiile cu promisiuni de tipul „în trei ani ajungi la independență financiară”. În practică, însă, termenul lung arată diferit.
Din experiența mea, investitiile financiare pe termen lung înseamnă orice depășește zece ani.
Dacă îți stabilești un obiectiv pe trei ani, este posibil să îl atingi. Dacă îl privești pe zece sau chiar douăzeci de ani, sunt șanse foarte mari să îl depășești.
Secretul nu este să începi cu o sumă mare, ci să începi și să rămâi constant.
De-a lungul anilor, am văzut investitori care au pornit cu doar câteva sute de dolari și au ajuns să construiască portofolii de peste 500.000 de dolari pentru că au continuat să investească pe termen lung.
Dacă un obiectiv pe zece sau douăzeci de ani ți se pare copleșitor, îl poți împărți în etape mai mici.
Este ca un maraton. Dacă te uiți doar la cei 42 de kilometri, s-ar putea să renunți înainte să începi. În schimb, dacă îți propui să ajungi la următoarea bornă, apoi la următoarea, drumul devine mult mai ușor de parcurs.
Același principiu se aplică și în investiții.
În loc să urmărești doar obiectivul final, îți poți seta ținte anuale și să verifici dacă ești pe direcția pe care ți-ai propus-o.
Dacă observi că rezultatele sunt sub așteptări, ai timp să-ți ajustezi strategia, nu să descoperi peste zece sau douăzeci de ani că ai mers în direcția greșită.
Iar un lucru merită reținut: nu contează dacă începi cu 100, 300 sau 500 de euro.
Mai important este să începi cu o sumă potrivită pentru veniturile tale și să construiești, pas cu pas, un obicei pe care îl poți păstra ani la rând.

Libertatea financiară nu începe în momentul în care ai un portofoliu mare.
Începe în clipa în care faci primul pas și capeți încredere că poți să-ți gestionezi singur investițiile.
Am acum un program, Beat the Market care până acum a fost absolvit de 1.670 de investitori.
Ce am observat în ultimele două ediții este că tot mai mulți oameni care intră în programele mele sunt începători.
Nu au mai investit niciodată, dar își doresc de mult să facă acest pas. Ceea ce îi oprește, de cele mai multe ori, nu este lipsa banilor, ci teama de a greși.
De aceea cred că este important să începi cu un plan și cu o strategie, nu la întâmplare. Când ai primele reușite, începi să capeți încredere și să privești investițiile cu alți ochi.
Îmi amintesc de una dintre cursantele mele, care și-a deschis primul cont în timpul programului și a început cu pași mici.
La doar câteva luni după ce a terminat cursul, avea deja un portofoliu construit și un randament de 50%.
Nu pentru că acesta este rezultatul pe care îl va obține orice începător, ci pentru că a avut o strategie și a avut curajul să înceapă.
Observ foarte des că oamenii spun că „nu au nicio treabă cu bursa”. În realitate, mulți se gândesc de ani de zile să investească, doar că amână din teamă.
Mai există și o altă teamă: aceea că acum nu este momentul potrivit.
Apar războaie, inflație, incertitudine politică sau economică și ai impresia că este mai bine să aștepți.
Experiența mea spune altceva. De fiecare dată când am auzit că acum este diferit, piața a creat și oportunități.
S-a întâmplat în pandemie, s-a întâmplat la începutul războiului din Ucraina și se întâmplă și astăzi.
Tocmai în astfel de perioade, investițiile pot deveni încă un sprijin financiar.
Atunci când ai mai multe surse pe care te poți baza, începi, pas cu pas, să construiești ceea ce pentru mine înseamnă libertate financiară.

De multe ori, nu lipsa banilor îi oprește pe oameni să investească, ci convingerea că acum nu este momentul potrivit.
Apare un război, crește inflația, economia încetinește sau apar tensiuni politice și primul impuls este să aștepți pentru că apare frica.
Pare mai sigur să amâni decât să iei o decizie într-o perioadă atât de incertă.
Aud foarte des că „de data asta este altfel”. Că acum este mai rău decât înainte.
Dar am auzit același lucru și în 2022, când a început războiul din Ucraina. L-am auzit și în pandemie, când părea că lumea se oprește.
Și, de fiecare dată, exact în acele perioade grele au apărut unele dintre cele mai mari oportunități.
Privind în urmă, observi că momentele care păreau cele mai dificile au fost, pentru mulți investitori, și momentele în care piața a oferit cele mai bune oportunități.
Într-un workshop, le vorbeam participanților despre acest lucru. Deși inflația era ridicată și puterea de cumpărare scădea, spuneam că tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care merită să investești.
Mulți au fost sceptici, însă piața a avut ulterior o creștere spectaculoasă.
Astăzi, deși contextul pare din nou complicat, bursa continuă să fie surprinzător de rezilientă. Există lichiditate în piață, iar oamenii continuă să investească.
În astfel de perioade, investițiile pot deveni încă un pilon financiar pe care să te sprijini. Dacă businessul încetinește sau locul de muncă devine mai puțin sigur, un portofoliu construit în timp îți poate oferi mai multă stabilitate.
De aceea, paradoxal, perioadele în care pare că „totul merge prost” pot fi și momentele în care merită să privești mai atent oportunitățile, nu doar riscurile.

Mulți cred că vor începe să investească atunci când vor avea mai mulți bani. În realitate, diferența nu este dată de sumă, ci de felul în care gândești.
Poți să-ți deschizi un cont de investiții fără să depui bani imediat, iar primul pas poate însemna chiar și 100 de lei sau 500 de euro.
Evident, o astfel de sumă nu îți va schimba viața peste noapte și nici nu îți va aduce câștiguri spectaculoase. Tocmai de aceea, goana după îmbogățire rapidă este una dintre cele mai mari capcane. De cele mai multe ori, dacă vrei să câștigi foarte mult într-un timp foarte scurt, riști să pierzi la fel de repede.
Mult mai important este cum gândești acel prim portofoliu
Felul în care împarți primii 500 de euro este, de fapt, exercițiul pentru toate deciziile pe care le vei lua mai târziu.
Dacă alegi să investești toată suma într-o singură acțiune, sperând să „dea lovitura”, acesta va fi tiparul după care vei lua decizii și când portofoliul tău va valora mult mai mult.
În schimb, dacă încă de la început îți construiești un portofoliu diversificat, împarți riscul între mai multe companii și înveți pe parcurs cum funcționează piața, aceeași disciplină te va însoți și atunci când vei administra sume considerabil mai mari.
Cum îți gândești primul portofoliu de 500 de euro, așa îl vei gândi și pe cel de 500.000 de euro.
Doar că, probabil nu vei ajunge să ai 500.000 euro de investit dacă nu înveți chiar azi, când poate ai 500, sau mai puțin.
Iar acesta este, poate, cel mai important lucru: nu suma cu care începi îți formează obiceiurile, ci obiceiurile pe care le creezi de la prima investiție.
După ce capeți încredere și vezi că procesul funcționează, devine firesc să mai investești încă 500 de euro, apoi încă 500.
În timp, investițiile nu mai sunt o decizie pe care o amâni, ci un obicei construit pas cu pas.

Lipsa de încredere este firească atunci când începi să investești.
De aceea, primul obiectiv nu este să obții un randament spectaculos, ci să capeți încredere în proces.
De cele mai multe ori, curajul de a investi sume mai mari apare după primele rezultate.
Dacă primul an îți aduce un rezultat bun, chiar și unul modest, vei fi mult mai dispus să continui și să crești treptat suma investită.
Dacă, dimpotrivă, primul contact cu bursa înseamnă o pierdere, este foarte posibil să rămâi blocat la aceeași sumă sau chiar să renunți.
Experiența vine însă în timp. După aproximativ doi ani începi să înțelegi cum funcționează piața și să privești altfel perioadele de creștere și de scădere.
Înainte să investești primul ban, fă un lucru simplu: stabilește un obiectiv.
Dacă ai, de exemplu, 500 de euro și vrei să începi, întreabă-te mai întâi ce rezultat îți propui pentru primul an.
Poate fi un obiectiv de 10% sau unul mai ambițios, de 20%. Important este ca strategia să fie construită în funcție de acel obiectiv.
De aici pornesc toate celelalte decizii. Dacă urmărești un randament de aproximativ 10%, portofoliul va arăta diferit față de unul construit pentru 20%.
Instrumentele pe care le alegi trebuie să fie compatibile cu ceea ce îți dorești să obții.
De exemplu, titlurile de stat au un randament cunoscut și nu pot susține un obiectiv de 20%.
ETF-urile oferă, în general, randamente mai moderate, în timp ce un portofoliu format în principal din acțiuni poate susține obiective mai ambițioase, asumând și un nivel diferit de risc.
Încrederea nu vine din suma pe care o ai azi, vine din experiență.
Mulți cred că investiția începe în momentul în care cumperi prima acțiune. De fapt, începe cu un plan.
Primul pas este să alegi un broker autorizat care îți oferă acces la piețele și instrumentele în care vrei să investești, fie că vorbim despre acțiuni individuale sau ETF-uri.
Dacă îți dorești să investești pe piața americană, verifică din start că brokerul îți oferă acces la acea piață.
Dacă alegi un broker din România, îl poți verifica foarte ușor pe site-ul Bursei de Valori București, unde sunt listați brokerii autorizați.
După deschiderea contului și alimentarea lui, urmează partea care face diferența pe termen lung: construirea portofoliului.
Înainte să cumperi ceva, stabilește:
Dacă ai, de exemplu, 500 de euro și vrei să începi, întreabă-te mai întâi ce rezultat îți propui pentru primul an.
La fel de important este să înțelegi că nu trebuie să cumperi toate acțiunile în aceeași zi. Unele pot reprezenta oportunități acum, iar pentru altele poate merită să aștepți câteva săptămâni sau chiar câteva luni.
Iar după ce ai construit portofoliul, procesul nu se încheie.
Un obicei sănătos înseamnă să îl monitorizezi periodic și să verifici dacă investițiile respectă planul cu care ai pornit.
Dacă o companie nu mai îndeplinește criteriile pentru care ai ales-o inițial, o poți înlocui cu alta.
Administrarea activă nu înseamnă să stai zilnic cu ochii pe bursă și să cumperi sau să vinzi constant. Înseamnă să verifici din când în când dacă portofoliul tău merge în continuare în direcția obiectivului pe care ți l-ai propus.
Acolo se construiește, de fapt, un obicei sănătos legat de bani.

Mulți cred că cea mai mare provocare este să ai bani de investit.
În realitate, provocarea este să iei decizii bune și să le repeți consecvent.
Dacă astăzi simți că investițiile sunt prea complicate, nu înseamnă că ai nevoie de încă zece cărți citite sau de un al doilea job în domeniul financiar.
De cele mai multe ori, ai nevoie de un proces care să-ți arate ce ai de făcut, pas cu pas.
De aceea, atunci când înveți să investești, contează să poți pune întrebări, să primești feedback și să construiești primul portofoliu împreună cu cineva care știe drumul.
În practică, asta înseamnă să înveți:
Mulți cred că trebuie să analizezi fiecare companie în detaliu sau să urmărești permanent piața.
Astăzi există instrumente care simplifică foarte mult acest proces: screenere automate care filtrează companiile după criterii relevante, platforme de analiză și chiar asistenți AI care sintetizează rapid informațiile importante.
Problema nu mai este lipsa informației, ci excesul ei.
De cele mai multe ori, oamenii nu pierd bani pentru că nu găsesc informații, ci pentru că se pierd printre prea multe opinii și ajung să ia decizii emoționale sau să nu mai ia nicio decizie.
De aceea, scopul nu este să memorezi sute de indicatori financiari, ci să urmezi același proces de fiecare dată.
Portofoliul tău se poate schimba în timp, însă modul în care iei deciziile ar trebui să rămână consecvent.
La final, investițiile nu înseamnă doar să construiești un portofoliu, înseamnă să construiești un obicei care îți oferă liniște.
Adevărata libertate financiară nu înseamnă să nu mai muncești și nici să ai milioane în cont.
Înseamnă să știi că, indiferent ce se întâmplă cu jobul sau cu economia, ai construit în timp un sistem care lucrează și pentru tine și că este foarte puțin probabil să te întorci vreodată la zero.
Dincolo de bani, acesta este cel mai valoros lucru pe care îl poți construi.
Mădălina: Poate că, după ce ai citit articolul acesta, nu o să deschizi chiar astăzi un cont de investiții.
Și e în regulă.
Dar sper să rămâi cu o idee care mi s-a părut valoroasă pe tot parcursul conversației cu Olga: de cele mai multe ori, nu lipsa banilor ne oprește să începem. Ci felul în care ne gândim la ei.
Dacă vrei să aprofundezi subiectul, o poți urmări pe Olga Ursu pe Instagram și LinkedIn sau poți descoperi mai multe resurse și programele ei pe website-ul strategiideinvestitii.ro.
Vei găsi acolo explicații practice și informații care te pot ajuta să faci primii pași cu mai multă încredere.
Iar înainte să închizi pagina, te las cu o ultimă întrebare:
Dacă ai ști că nu ai nevoie de mii de euro ca să începi, ci doar de o strategie și de consecvență, ce te-ar mai opri să faci primul pas?
Acest articol este inspirat din episodul 171 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcasts.
