Cum gestionezi banii atunci când ești într-o relație de cuplu?

Cum gestionezi banii atunci când ești într-o relație de cuplu?

Cum gestionaţi banii în cuplu şi construiţi stabilitate financiară?

Într-o relație de cuplu ajungi să împărtășești multe lucruri.

Planuri pentru viitor. Vacanțe. Mutări. 

Uneori chiar și visuri pe care, la început, le aveai doar pentru tine.

Există însă un subiect care apare aproape zilnic în viața noastră, dar despre care nu vorbim întotdeauna atât de deschis: banii.

Și asta pentru că, în general, conversațiile despre bani în cuplu sunt adeseori un subiect delicat.

Pentru că, atunci când apar într-o relație, rareori sunt doar despre bani.

Sunt despre siguranță.

Despre libertate.

Despre felul în care fiecare dintre cei doi a învățat să privească lumea.

Unii cresc cu ideea că trebuie să economisească pentru orice eventualitate.

Alții învață că banii sunt făcuți ca să fie trăiți, nu doar strânși.

Unii caută stabilitate, alții caută experiențe.

Și, atunci când doi oameni ajung împreună, toate aceste povești personale se întâlnesc în același loc: viața de zi cu zi.

De aici apar multe dintre întrebările pe care probabil ți le-ai pus și tu, la un moment dat.

Cum împărțim cheltuielile?

Cine economisește și cât?

Avem aceleași obiective financiare?

Suntem pe aceeași direcție?

Am discutat despre acest lucruri cu Vlad Caluș, antreprenor, investitor și cofondator al platformei Planable, un startup care astăzi lucrează cu mii de echipe de marketing din întreaga lume.

În online, Vlad este cunoscut și sub numele Minimalistu

Acolo vorbește despre bani, investiții și independență financiară într-un mod direct și ușor de înțeles.

Drumul lui a început însă mult mai devreme.

La 19 ani a luat o decizie pe care puțini o iau atât de devreme: a renunțat la facultate pentru a construi Planable. 

Un pariu cu multă incertitudine, dar și cu multă curiozitate pentru ceea ce ar putea deveni.

De atunci, o parte din parcursul lui s-a legat constant de aceeași temă: relația noastră cu banii.

Însă conversația nu rămâne doar la investiții sau venituri.

Discuția merge și către un subiect foarte prezent în viața multor cupluri: banii.

Pentru că, atunci când doi oameni își construiesc viața împreună, banii apar inevitabil în conversație. 

Uneori mai devreme. Alteori mult mai târziu decât ar fi sănătos.

În articolul acesta vei descoperi:

  • cum a început povestea Planable și decizia lui Vlad de a renunța la facultate la 19 ani
  • cum a apărut proiectul Minimalistu și interesul lui pentru educația financiară
  • de ce apar frecvent tensiuni în cuplu atunci când vine vorba despre bani
  • cum pot începe partenerii să vorbească mai deschis despre bani
  • ce sisteme pot ajuta un cuplu să gestioneze cheltuielile și economiile
  • și care sunt primii pași pentru a construi stabilitate financiară împreună

Discuția pornește de la bani, dar ajunge inevitabil și la relații, valori și alegerile pe care le facem în doi.

Pentru că, de multe ori, lucrurile nu se complică din cauza banilor în sine, ci din cauza conversațiilor pe care le amânăm.

Cine este Vlad Caluș și cum a construit startup-ul Planable

Am renunțat la facultate la 19 ani ca să lansez Planable.

Așa începe, oficial, povestea lui Vlad Căluș. În realitate, ea vorbește despre curaj, context și un mod diferit de a privi riscul.

Vlad este antreprenor, investitor și autodidact. 

Este și cofondator al Planable, o platformă prin care echipele și agențiile de marketing colaborează mai ușor pe conținutul de social media, este alumni Forbes 30 under 30 și Techstars London. 

Documentează drumul său către independența financiară pe pagina sa de instagream minimalistu.eu și vorbește deschis despre bani, investiții și libertate.

Dar, dincolo de toate acestea, el se definește printr-un cuvânt: „minimalist”.

Nu ca estetică, ci ca stil de viață. Caută esența în ce are deja. Caută mulțumire în contextul prezent. Caută libertate prin simplitate.

La 19 ani, era student la Relații Internaționale în Republica Moldova și își imagina un viitor în zona ONG-urilor sau chiar în cadrul Organizației Națiunilor Unite. 

La doar câteva luni de la începutul facultății, participă la un hackathon. Acolo începe Planable.

Și apoi vine întrebarea pe care probabil ți-o pui și tu: Cum iei o decizie atât de mare la 19 ani?

Pentru Vlad, calculul a fost simplu. La vârsta aceea:

  • nu avea copii, rate sau o carieră de abandonat;
  • putea reveni oricând la facultate;
  • oportunitatea de a intra într-un accelerator (Spheric, la Cluj) părea irepetabilă.

A ales să plece din confortul de acasă, să locuiască într-un cămin cu colegii lui care sunt și cofondatori și să lucreze luni-duminică la un startup care putea foarte bine să eșueze.

Dar, în mintea lui, chiar și un eșec ar fi însemnat experiență. Iar experiența valora mai mult decât orice curs teoretic.

Momentul de validare a venit în 2017, când Planable a fost acceptat în Techstars London, selectați din peste 1300 de companii. Atunci, drumul academic a rămas în urmă.

Astăzi, Planable înseamnă:

  • aproape 40 de angajați;
  • milioane de dolari în venituri anuale din abonamente;
  • peste 10.000 de clienți internaționali;
  • branduri precum Leroy Merlin, Hyundai, Genesis sau chiar Organizația Națiunilor Unite;
  • birouri în Chișinău și București;
  • investiții de aproape 1 milion de dolari.

Dincolo de cifre, povestea lui Vlad vorbește despre asumare timpurie, despre riscuri calculate și despre faptul că uneori decizia potrivită nu vine din siguranță, ci din curajul de a testa.

Cum te ajută Minimalistu să-ți construiești independența financiară prin educatie financiara

Dincolo de Planable, Vlad a ales să-și creeze o voce separată: Minimalistu, gândind-o ca o formă de contribuție.

Rădăcina acestei inițiative se află în adolescență. La 15 ani, aproape întâmplător, ajunge într-un program de dezvoltare personală din Chișinău. 

Acolo descoperă două lucruri care îi schimbă direcția:

  • acces la educație alternativă (leadership, project management, marketing, finanțe);
  • un grup de tineri cu aceleași preocupări, într-un mediu care încuraja creșterea.

Dintr-un simplu participant, ajunge să organizeze la rândul lui proiecte pentru alți elevi.

Creează contexte mici de învățare, unde aplicau ce descopereau: mini-proiecte, simulări, chiar jocuri precum Cashflow, prin care înțelegeau cum funcționează banii.

În timp, și-a dat seama că o parte din el își dorește să ofere mai departe exact ce a primit: un cadru.

Pentru că uneori nu informația îți lipsește, ci mediul potrivit.

Pe pagina de Instagram Minimalistu.eu, Vlad vorbește despre educatia financiara, abordând subiecte precum:

  • investiții;
  • venituri pasive;
  • independență financiară;
  • relația conștientă cu cheltuielile.

Mesajul lui este simplu: banii îți influențează viața zilnic, indiferent dacă alegi sau nu să îi înțelegi.

Plătești abonamente. Cumperi din supermarket. Faci rate.

Dar de câte ori te oprești să te întrebi:

  • Pe ce îmi place, de fapt, să cheltuiesc?
  • Ce îmi aduce valoare?
  • Ce pot reduce fără să simt lipsă?

Minimalismul, în viziunea lui, înseamnă să faci „volume up” la cheltuielile care contează pentru tine și „volume down” la cele care te consumă fără sens.

Impactul se vede în poveștile celor care l-au urmărit: oameni care și-au negociat salariul, și-au început un business, sau au început să investească pentru copiii lor.

Educația financiară nu este despre cifre sofisticate. Este despre libertatea de a alege conștient cum trăiești.

Independenta financiara in cuplu: ce se schimba cand ai un partener

Poate ajunge oricine la independență financiară?

Vlad: Da, dar cu o nuanță importantă: independența financiară nu înseamnă același lucru pentru toată lumea.

Pentru tine, poate însemna un an sabatic fără grija facturilor.

Pentru altcineva, înseamnă să lucreze patru ore pe zi și să aibă timp pentru familie.

Pentru unii, este siguranța că la pensie nu vor depinde de nimeni.

Ideea centrală este aceasta: independența financiară este o definiție personală.

Nu este o cifră fixă, ci un nivel de libertate pe care ți-l alegi.

Pentru Vlad, obiectivul a fost să strângă suficient cât investițiile lui să-i acopere cheltuielile, astfel încât munca să devină opțională, nu obligatorie. 

Libertatea de a alege dacă muncești sau nu, asta e miza.

Dar lucrurile devin și mai interesante când vorbim despre cuplu.

Mădălina: E posibil să construiești independență financiară împreună? 

Vlad: Da, însă pornește de la o alegere care cântărește enorm: partenerul.

Stilurile diferite de viață influențează direct parcursul financiar.

Dacă unul este orientat spre economisire și celălalt spre experiențe constante de lux, tensiunile nu sunt doar emoționale, ci și financiare.

În cazul lui Vlad, independența financiară în cuplu a însemnat aliniere și conversații constante. Concret:

  • își stabilesc obiective financiare anuale;
  • decid împreună unde cresc bugetul și unde îl reduc;
  • discută contribuția fiecăruia la obiectivul comun;
  • își rezervă timp pentru aceste conversații, nu le lasă la întâmplare.

Totul se sprijină pe două lucruri: comunicare și educație financiară.

Înainte să construiești libertate financiară în doi, ai nevoie să știi ce înseamnă libertatea pentru fiecare dintre voi.

Te invit să te întrebi:

  • Dacă am avea suficienți bani, cum ar arăta zilele noastre?
  • Ce fel de viață vrem să susținem?
  • Suntem pe aceeași pagină?

Independența financiară în cuplu nu este doar despre bani. Este despre viziune comună.

De ce declanșează banii conflicte în cuplu?

Banii sunt un instrument. Și totuși, ajung frecvent în topul motivelor de ceartă și divorț. 

De ce?

Vlad: Pentru că, atunci când doi oameni intră într-o relație, nu aduc doar venituri și cheltuieli la comun. Aduc istorii personale.

Fiecare vine cu:

  • modelul financiar din familia de origine;
  • convingeri despre datorii, economisire și “ce merit”;
  • frici și dorințe formate în copilărie.

Dacă ai crescut într-o familie îndatorată, creditele pot părea normale.

Dacă ai crescut cu lipsuri, e posibil ca, odată adult, să simți nevoia să-ți cumperi tot ce nu ai avut.

Dacă ai fost învățat să economisești, cheltuielile impulsive te pot neliniști.

Problema nu este diferența. Problema este lipsa de sincronizare.

Un partener poate fi într-o etapă de construcție: vrea investiții, economii, plan pe 10 ani.

Celălalt poate fi într-o etapă de explorare: călătorii, experiențe, prezent trăit intens.

Adaugă la asta diferențe de venit (unul câștigă 300 €, celălalt 3000 €) și apar frustrări subtile:

  • unul simte presiune;
  • celălalt simte limitare;
  • unul vrea prudență;
  • celălalt vrea libertate.

De multe ori, conflictul nu este despre bani. Este despre viziune.

Vlad propune un exercițiu de introspecție în doi. Înainte să faceți bugete sau planuri, întrebați-vă:

  1. Unde suntem acum, financiar, profesional, emoțional?
  2. Unde vrei tu, individual, să fii anul viitor?
  3. Unde vrem noi să fim ca echipă?
  4. Când te simți cel mai împlinit?
  5. Dacă ai putea schimba radical ceva în viața ta, ce ai schimba?

Răspunsurile scot la suprafață dorințe neexprimate, frustrări tăcute și priorități diferite.

Banii devin un detonator atunci când nu sunt însoțiți de conversații. În lipsa lor, fiecare își apără propria poveste.

Când începi să înțelegi povestea celuilalt, banii nu mai sunt adversari. Devin un proiect comun.

Cum începi conversațiile despre bani într-o relație

La începutul unei relații, banii sunt adesea ultimul subiect despre care vrei să vorbești. 

Totul pare simplu, relaxat, fără calcule. Dar tocmai această perioadă este momentul potrivit pentru a începe conversațiile, chiar dacă ele nu sunt încă foarte structurate.

Experiența lui Vlad pornește dintr-un context neașteptat. Când și-a cunoscut soția, avea 21 de ani și trecea printr-o perioadă dificilă: startup-ul Planable nu genera venituri, iar el locuia din nou cu părinții. 

În același timp, ea avea un job stabil și câștiga bine.

Diferența aceasta l-a pus într-o poziție inconfortabilă. Chiar și o simplă invitație la cafea putea deveni un motiv de anxietate.

Și totuși, relația a mers mai departe. După câteva luni a plecat la Londra, iar mai târziu amândoi au ajuns să se mute în București. În mai puțin de un an de relație locuiau deja împreună.

Iar mutatul împreună a devenit, în opinia lui Vlad, testul cel mai sincer pentru compatibilitatea financiară.

Când locuiești împreună, banii devin parte din viața de zi cu zi. 

Nu mai sunt teorie.

De-a lungul timpului am testat cu partenera mea mai multe moduri de a gestiona cheltuielile:

1. Varianta spontană. La început plătea fiecare când putea: unul acoperea chiria, celălalt cumpărăturile sau ieșirile.

2. Varianta de împărțire exactă. Au folosit aplicația Splitwise, care calculează cine a plătit și cât datorează fiecare.

3. Varianta pe care o recomandă astăzi

Un sistem simplu cu trei componente:

  • conturi individuale pentru veniturile fiecăruia;
  • un cont comun pentru cheltuielile casei;
  • contribuție proporțională cu veniturile.

Practic, fiecare transferă lunar o sumă într-un cont comun din care se plătesc chiria, utilitățile și alte cheltuieli comune.

În paralel, fiecare își păstrează libertatea de a cheltui pe lucrurile personale care îi aduc bucurie.

Pentru Vlad, secretul nu este sistemul perfect. 

Este comunicarea constantă: mici check-in-uri în care partenerii își spun deschis cum se schimbă veniturile, prioritățile sau planurile.

Cum se simte pentru un bărbat când nu poate oferi siguranță financiară în cuplu?

Una dintre cele mai sensibile teme din relațiile moderne apare atunci când rolurile financiare nu arată așa cum „ar trebui”, conform așteptărilor sociale.

Mulți bărbați cresc cu ideea că trebuie să fie cei care oferă siguranță financiară. 

Iar când realitatea nu arată astfel, când veniturile sunt mai mici sau chiar lipsesc pentru o perioadă, impactul emoțional poate fi puternic.

Vlad vorbește deschis despre această experiență. 

La începutul relației mele, când Planable trecea printr-o perioadă dificilă, nu aveam venituri. Pentru mine, din punct de vedere mental, a fost una dintre cele mai grele etape.

Îmi amintesc câteva gânduri care au apărut inevitabil:

Cum adică eu să nu pot să o invit la o cină?

Oare va mai fi interesată de mine dacă nu pot oferi asta?

Aceste frici nu sunt neobișnuite. Ele vin dintr-un amestec de cultură, biologie și presiune socială.

Dar, din experiență, consider că dinamica unui cuplu nu trebuie să urmeze un singur model.

Au existat perioade în care partenera mea câștiga mai mult. Alte perioade în care veniturile s-au inversat. 

Și momente în care unul dintre ei a susținut mai mult partea financiară a relației.

Diferența a fost modul în care au ales să gestioneze aceste schimbări: prin conversații deschise și check-in-uri constante despre bani.

Pentru că, în realitate, stabilitatea financiară nu este liniară.

Oamenii își pierd joburi. Industrii întregi se pot opri, așa cum s-a întâmplat în pandemie. Veniturile cresc și scad.

Într-un astfel de context, întrebarea importantă nu este cine plătește, ci ce funcționează pentru voi.

Nu există un model universal:

  • unele cupluri preferă împărțirea strictă;
  • altele aleg roluri financiare diferite;
  • unele decid ca unul dintre parteneri să stea acasă o perioadă.

Important este ca sistemul să fie ales conștient, nu preluat din presiuni externe, de la familie, societate sau comparații cu alte cupluri.

De fapt, banii sunt mai personali decât par.

Ce contează pentru voi poate fi diferit de ceea ce contează pentru alții:

  • poate preferați experiențe și călătorii în locul lucrurilor materiale;
  • poate alegeți chiria în locul unui credit;
  • poate investiți mai mult în libertate decât în statut.

Direcția se descoperă în timp, prin conversații, ajustări și multă sinceritate unul față de celălalt. 

Uneori, chiar prin întâlniri dedicate acestui subiect, ceea ce Vlad numește simplu un money date: o discuție lunară despre bani, planuri și priorități.

Ce sfat ar oferi unei femei care nu poate pleca dintr-o relație din cauza instabilității financiare?

Una dintre cele mai delicate realități din multe relații este aceasta: unele femei rămân în cupluri nefericite sau toxice pentru că nu își permit, financiar, să plece.

Pentru Vlad, soluția începe cu un principiu simplu, dar puternic: independența financiară personală.

Nu independența cuplului.

Nu stabilitatea financiară a partenerului.

Ci siguranța financiară proprie.

El insistă asupra unui lucru pe care îl recomandă constant femeilor din comunitatea Minimalistu: fiecare persoană ar trebui să aibă propriile fonduri, indiferent cât de stabilă pare relația.

Chiar și în căsnicia lui, fiecare partener are:

  • conturi personale;
  • fonduri de urgență individuale;
  • investiții proprii.

Motivul este simplu: viața este imprevizibilă.

Un divorț, o schimbare majoră sau o relație care nu mai funcționează pot apărea oricând. 

Iar lipsa unei plase de siguranță financiară poate transforma o decizie sănătoasă într-una imposibilă.

De aceea, primul pas nu este să strângi o avere.

Primul pas este să creezi spațiu de respirație financiară.

Un fond de urgență care acoperă:

  • o lună
  • 3 luni
  • sau 6 luni de cheltuieli

poate face diferența dintre a rămâne blocată și a putea lua o decizie pentru tine.

Banii nu sunt doar despre confort. 

Sunt despre libertate.

Libertatea de a spune „nu”.

Libertatea de a pleca dintr-o situație care te consumă.

Libertatea de a-ți schimba cariera sau direcția de viață.

De aceea, sfatul lui Vlad pentru orice femeie, indiferent dacă este fericită sau nu în relația actuală, este să înceapă să construiască această siguranță.

Prin educație financiară.

Prin economii proprii.

Prin investiții făcute pe numele ei.

Nu din lipsă de încredere în partener, ci din respect pentru propria autonomie.

Pentru că, uneori, câteva mii de euro puse deoparte pot însemna mult mai mult decât o sumă de bani: pot însemna puterea de a-ți alege singură viitorul.

Cum construiesti un fond de urgenta pentru stabilitate financiara

Pentru Vlad, fondul de urgență este unul dintre cele mai importante elemente ale stabilității financiare.

Nu contează dacă ești într-o relație, singur sau la început de drum profesional, această plasă de siguranță îți oferă liniște și libertate de decizie.

Un fond de urgență înseamnă, simplu spus, bani puși deoparte pentru perioade imprevizibile: pierderea jobului, o pauză profesională sau o situație personală dificilă.

Ca reper, el recomandă:

  • 3 luni de cheltuieli pentru o persoană singură;
  • 6 luni de cheltuieli pentru un cuplu;
  • 9–12 luni de cheltuieli pentru familii cu copii sau venituri instabile.

De exemplu, dacă cheltuiești lunar 1.000 de euro, un fond de urgență de bază ar însemna aproximativ 3.000 de euro.

Dar întrebarea apare imediat: cum începi dacă nu ai aproape nimic pus deoparte?

Răspunsul lui Vlad este surprinzător de simplu: începi cu ce ai. Chiar și 200 de lei sunt un început.

El propune trei direcții prin care poți construi acest fond.

1. Economisește automat o parte din venit. Ideal, încearcă să pui deoparte aproximativ 10% din salariu imediat ce intră în cont. 

Setează o plată automată către un cont separat, astfel încât decizia să nu depindă de voința ta în fiecare lună. 

Mulți oameni descoperă că pot trăi fără probleme cu 90% din venitul lor.

2. Crește veniturile. Dacă economisirea pare imposibilă, concentrează-te pe venituri. O promovare, o renegociere salarială, un proiect freelance sau o activitate suplimentară pot accelera procesul.

3. Ajustează și cheltuielile. Uneori combinația dintre venituri mai mari și cheltuieli ușor reduse poate grăbi construirea fondului de urgență de la câteva luni la doar câteva săptămâni.

Totuși, Vlad subliniază o idee importantă: există un minim sub care stilul de viață devine frustrant, dar nu există un plafon pentru cât poți câștiga.

De aceea, după ce ai construit prima plasă de siguranță financiară, următorul pas este să te concentrezi pe creșterea veniturilor. 

Acolo apare cea mai mare schimbare pe termen lung.

Primii pași pentru gestionarea banilor în cuplu

Mădălina: De unde începe, concret, un cuplu care își dă seama că nu a discutat niciodată despre bani?

Vlad:. Primii pași pot fi surprinzător de simpli.

1. Stabiliți un „money date”. Primul pas este să puneți în calendar o întâlnire dedicată banilor. Poate fi chiar în această săptămână. Important este să creați spațiul pentru o discuție deschisă, fără presiunea perfecțiunii. Prima conversație poate fi stângace sau incomodă, dar este începutul.

2. Puneți cifrele pe masă. Transparența este esențială. Fiecare partener ar trebui să știe:

  • ce venituri are celălalt;
  • ce datorii există;
  • ce economii sau investiții are fiecare.

Mulți oameni descoperă detalii importante abia după ani de relație sau chiar după căsătorie. Onestitatea de la început evită multe surprize.

3. Clarificați regulile personale legate de bani. Fiecare are lucruri pe care le consideră importante și la care nu vrea să renunțe. 

Pentru unul poate fi abonamentul la sală, pentru altul călătoriile sau anumite experiențe. 

Aceste preferințe merită discutate pentru a înțelege ce este cu adevărat important pentru fiecare.

4. Stabiliți obiective financiare comune. După ce ați discutat despre prezent, merită să priviți și spre viitor. De exemplu:

  • economii pentru o vacanță;
  • avans pentru o locuință;
  • un fond de urgență;
  • investiții pe termen lung.

Nu trebuie să fie planuri perfecte, ci direcții care vă aduc pe aceeași pagină.

5. Decideți cum gestionați banii în fiecare lună. Un cuplu poate avea conturi separate, un cont comun sau o combinație între ele. 

Important este ca sistemul ales să fie clar și accesibil pentru amândoi.

Cu cât procesul este mai simplu și mai automatizat, cu atât discuțiile despre bani devin mai ușoare. 

Iar în timp, aceste mici decizii lunare pot construi o stabilitate financiară care susține întreaga relație.

Conversația cu Vlad mi-a reamintit un lucru simplu: banii nu sunt doar despre calcule.

Sunt despre alegeri.

Despre libertate.

Despre felul în care doi oameni își imaginează viitorul împreună.

Nu există o formulă perfectă pentru gestionarea banilor în cuplu. Fiecare relație își găsește propriul echilibru, în ritmul ei, cu propriile reguli și ajustări pe parcurs.

Dar există un punct de plecare care face diferența: conversația.

Conversațiile deschise despre venituri, temeri, planuri sau dorințe legate de bani pot schimba mult felul în care funcționează o relație.

Uneori chiar mai multă decât orice sistem financiar.

Dacă vrei să explorezi mai mult ideile despre care vorbește Vlad, despre independență financiară, investiții sau relația conștientă cu banii, îl găsești în social media sub numele Minimalistu, unde documentează constant propriul parcurs și împărtășește lecțiile pe care le descoperă pe drum.

Iar dacă această conversație a deschis pentru tine câteva întrebări despre bani în cuplu, poate că merită să le duci mai departe și acasă.

Pentru că, uneori, stabilitatea financiară începe cu un lucru mult mai simplu decât pare: o discuție între voi doi la masa din bucătărie.

Totodată, dacă știi un cuplu care are discuții pe acest subiect, dă-i share acestui articol.

Uneori, o perspectivă din exterior poate ajuta mai mult decât ne imaginăm.

Acest articol este inspirat din episodul 119 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcasts.