Divorț: cum navighezi această experiență, înțelept?

Ai crezut că, dacă iubești suficient, o relație va merge de la sine.

Că, dacă vrei să fie bine, o să fie.

Și poate chiar a fost, o vreme.

Apoi au apărut tensiuni.

Unele mici, pe care le-ai pus pe seama oboselii.

Altele mai mari, care au rămas între voi, nerezolvate.

Până când au început să se adune.

Poate te afli acum într-o relație în care nu mai știi cum să repari.

Sau poate ai ajuns în punctul în care cuvântul „divorț” a apărut în conversații.

Și te întrebi cum ai ajuns aici.

Și mai ales… ce faci mai departe.

Într-o discuție deschisă cu Domnica Petrovai — fondatoarea Mind Education și a Școlii pentru Cuplu, psiholog clinician și psihoterapeut cu peste două decenii de experiență în psihoterapia familiei și a terapiei de cuplu, am vorbit despre ce înseamnă să navighezi această experiență cu înțelepciune.

În acest articol vei descoperi:

• Ce poate salva o relație, chiar și când pare că nu mai e nimic de făcut.
• Cum poți ieși dintr-un divorț cu demnitate și grijă, pentru tine și pentru celălalt.
• Ce contează cel mai mult atunci când sunt implicați și copiii.
  

Respiră adânc.

Ia-ți câteva minute doar pentru tine.

Și vezi dacă rândurile care urmează îți aduc puțină claritate în acest moment.

Ce spune cuplurilor care vin hotărâte să divorțeze?

Mădălina: Începem cu finalul: atunci când un cuplu ajunge în cabinetul tău spunând clar că vrea să divorțeze – ce le spui?

Domnica: Le cer, în primul rând, răbdare. 

Știu că este ultimul lucru pe care vor să-l audă, mai ales după perioade lungi de ceartă, suferință și răni adânci. 

Dar toate cuplurile trec prin crize – face parte din evoluția firească a unei relații.

Ce încerc să fac este să-i ajut să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat:

• Cum au ajuns să se rănească?
• Ce i-a dus la convingerea că nu se mai iubesc sau că nu mai pot fi ei înșiși în relație?
• Unde s-au pierdut pe drum?
  

Chiar dacă unul dintre parteneri nu-și mai dorește reconstrucția relației, propun o etapă de discernământ. 

Nu este despre salvarea cu orice preț, ci despre claritate. 

E important să înțelegi de ce ai ajuns aici, din două motive esențiale:

1. Pentru relațiile viitoare. Studiile arată că a doua și a treia căsnicie au un risc mai mare de divorț – între 70 și 90%. Modul în care traversezi această primă criză influențează profund relațiile următoare.
   
   
2. Pentru șansa reală de reconstrucție. Dacă partenerii acceptă să lucreze câteva luni împreună, în care învață să nu se mai rănească și să înțeleagă ce au trăit, șansele să-și reclădească relația sunt mari – chiar 80%, conform studiilor.
   

Răbdarea și înțelepciunea în astfel de momente pot fi cheia nu doar pentru a salva o relație, ci pentru a construi una nouă, mai matură și mai sănătoasă – fie cu același partener, fie cu altcineva, în viitor.

Evoluția unei relații după o criză de cuplu

Mădălina: Ai menționat că o relație trece prin crize ca parte a evoluției. Dar ce le spui celor care nu vor să evolueze?

Care, în fața pierderii unei relații importante, aleg să nu mai caute soluții?

Domnica: Da, se întâmplă des ca unul dintre parteneri să simtă că nu mai are energie sau sens să continue. 

Poate crede că a făcut deja tot ce ținea de el. Sau simte că nu-l mai place pe celălalt și, dacă ar trebui să-l aleagă din nou, n-ar mai face-o. 

În astfel de momente, evoluția pare un efort inutil.

Dar realitatea este că relația poate evolua chiar și când doar unul dintre parteneri face o schimbare. 

Am văzut frecvent cazuri în care doar unul vine la terapie, iar acea schimbare personală duce la o dinamică nouă, uneori chiar la o reconectare.

Există mereu o perioadă de ambivalență – atât înainte, cât și după divorț. 

Îndoieli, întrebări: 

Am făcut tot ce puteam? 

E decizia potrivită? 

Iar în acea ambivalență există și loc pentru reconciliere. Am avut chiar un caz de cuplu care s-a recăsătorit după 25 de ani.

Chiar dacă nu duce la reclădirea căsniciei, schimbarea unuia dintre parteneri e valoroasă. 

În special când există copii, o relație funcțională cu fostul partener devine esențială pentru binele tuturor. 

Iar asta începe cu un pas spre propria ta evoluție.

Se poate salva o relație când ambii vor divorț?

Mădălina: Ce se întâmplă când ambii parteneri intră în cabinet hotărâți: 

„Am discutat, am decis – divorțăm.”

Mai există vreo șansă de salvare în acel punct?

Domnica: Da, chiar și atunci. 

Pentru că, de cele mai multe ori, în spatele acelei hotărâri ferme există o doză de ambivalență – adică îndoieli, nelămuriri, emoții neclare. 

Chiar dacă vin hotărâți, pas cu pas pot ajunge să vadă că, de fapt, mai există spațiu pentru o altă formă de relație.

Decizia de a divorța vine, adesea, din lipsa de speranță. Nu mai crezi că lucrurile se pot schimba, te aștepți la aceleași certuri, la aceeași suferință – așa că preferi să te protejezi.

Dar, pe măsură ce începi să lucrezi cu tine și cu celălalt într-un spațiu sigur, poți descoperi că:

• Vă înțelegeți mai bine ca părinți, după ce presiunea căsniciei a fost înlăturată.
• Colaborați mai matur pe aspecte financiare sau organizatorice.
• Vă auziți altfel, pentru că nu mai sunteți în defensivă.
  

Rolul terapeutului nu e să decidă pentru voi. 

Nu este despre manipulare, ci despre claritate și relaționare sănătoasă. 

Din acel spațiu, cuplul poate merge fie spre un divorț conștient și asumat, fie,  uneori surprinzător, spre reclădirea relației, pe baze noi.

Rolul sprijinului extern în timpul unui divorț

Mădălina: Se întâmplă ca doi parteneri să ceară ajutor doar pentru a gestiona relația ca părinți, dar, odată ghidați, să-și refacă și relația de cuplu?

Domnica: Da, se întâmplă. 

Sprijinul din exterior poate crește reziliența – acea capacitate de a traversa momente dificile fără să rupi legătura emoțională. 

Cu cât un cuplu este mai rezilient, cu atât șansele de a rămâne împreună cresc.

Când învață să aibă conversații dificile fără reproșuri și fără resentimente, apare o schimbare importantă: înțeleg că pot discuta fără ca unul să simtă că „a pierdut” sau „a renunțat la sine”, ci că amândoi pot câștiga. 

Asta le redă speranța.

Dar mai există un factor cheie: prietenii și modelele din jur. 

Experiența și studiile arată că decizia de a divorța sau de a căuta sprijin depinde mult de exemplele pe care le ai aproape:

• Dacă ai în jur cupluri care au trecut prin crize și au reușit, asta îți dă încredere.
• Dacă vezi doar divorțuri fără încercarea de a repara, vei fi mai tentat să renunți.
  

Din păcate, mulți nu mai cred în relații fericite pe termen lung. 

Au pierdut speranța și ajung ușor la divorț, fie pentru că nu știu cum să traverseze crizele, fie pentru că nu au întâlnit destule exemple de cupluri care au reușit.

Avem nevoie de povești și modele care să ne reamintească: o relație poate evolua frumos fără să simți că faci compromisuri dureroase.

Recomandări pentru părinți care divorțează

Mădălina: Dacă un cuplu cu copii decide, în urma terapiei, că divorțul este cea mai bună opțiune, care ar fi 3 recomandări pentru ca toți cei implicați să treacă mai lin prin acest proces?

Domnica: Cea mai importantă pentru copii este relația părinților după divorț. 

Chiar dacă primesc reasigurarea că sunt iubiți de amândoi, se simt în siguranță doar când interacțiunile dintre părinți sunt calme și când nu există conflicte.

Iată ce recomand:

1. Separă relația de cuplu de rolul de părinte.
   Chiar dacă există resentimente, e vital să ieși din lupta de putere și să colaborezi în tot ce ține de copil: sănătate, educație, timp petrecut împreună. 

Poate fi util chiar să luați, din când în când, un prânz cu copilul – fără tensiuni. Dar mențineți granițe clare, pentru a evita confuzia copilului.

2. Menține legătura echitabilă cu copilul.
   Dacă nu locuiești cu el, asigură-te că petrece cel puțin 30% din timpul liber cu tine. Dacă alegeți locuințe alternative, păstrează contactul zilnic chiar și atunci când nu sunteți împreună fizic – prin dus/adus de la școală sau mesaje regulate. Absența totală de comunicare pentru perioade lungi creează distanță emoțională.
   
   
3. Sprijină copilul în procesul de adaptare.
   Acceptă că, pentru el, divorțul înseamnă pierderi: familia sub un singur acoperiș, vacanțele împreună, poate chiar casa. Creează un spațiu unde își poate exprima emoțiile, fără să le minimalizezi și fără să dramatizezi excesiv. Dacă resursele tale emoționale sunt scăzute, cere ajutorul bunicilor sau al altor persoane de încredere, pentru a-i oferi stabilitate.
   

Divorțul este greu și pentru părinți, dar modul în care gestionezi relația cu fostul partener va influența direct siguranța emoțională a copilului.

Cum vorbești cu bunicii copiilor despre divorț

Mădălina: Chiar dacă doi părinți gestionează bine divorțul, bunicii pot trăi durerea și rușinea mai intens. 

Uneori, copilul ajunge la ei și primește, fără intenție, replici care îi pun pe umeri greul situației.

Cum discutăm cu părinții noștri, bunicii copiilor pentru ca ei să proceseze divorțul fără să afecteze copilul?

Domnica: E un subiect amplu, pentru că reacția bunicilor e influențată de propriile lor experiențe de viață. 

Studiile arată că un istoric de neglijare emoțională, respingere sau abandon crește riscul de divorț. 

Asta înseamnă că, dacă părinții noștri au trecut prin astfel de dificultăți, poate fi greu să ne ofere sprijin așa cum avem nevoie acum.

Ce e important:

• Renunță la așteptările nerealiste. Nu încerca să-i vezi doar prin ochii copilului care ai fost, ci și prin ceea ce sunt azi.
  
  
• Nu intra în lupta de putere. Critica și atacul doar consumă resursele tale și îți fac viața mai grea.
  
  
• Negociază granițe clare. Spune-le ce ajută și ce nu ajută, dar acceptă că nu îi poți controla complet.
  

Pentru copil, relația cu familia extinsă rămâne importantă. Chiar dacă nu e perfectă, contactul cu bunicii îi oferă un sentiment de familiaritate și stabilitate – două elemente esențiale pentru a preveni sentimentul de abandon.

Pe scurt: păstrează dialogul deschis, setează limite sănătoase și protejează relația copilului cu bunicii, chiar dacă relația ta cu părinții nu e ideală.

3 Recomandări pentru cuplurile fără copii care divorțează

Mădălina: Dacă scoatem copiii din ecuație, ce trei recomandări ai pentru cuplurile care divorțează, ca să navigheze mai ușor după separare?

Domnica: Fără responsabilitatea copiilor, tentația de a încheia repede o relație e mai mare. Totuși, e important să-ți dai timp de claritate și să înțelegi ce s-a întâmplat. Iată trei direcții:

• Fii preocupat de relație, nu doar de tine. Mulți pornesc de la ideea „partenerul trebuie să-mi împlinească lipsurile”. O atitudine sănătoasă înseamnă să vezi cum poți influența tu legătura în bine, să eviți etichetele rapide („toxic”, „narcisist”) și să-ți înțelegi propriile nevoi.
  
  
• Uită-te la celelalte relații din viața ta. Tiparele din cuplu se regăsesc adesea și în relațiile cu prietenii, colegii sau familia. Observându-le, capeți o oglindă valoroasă pentru schimbare.
  
  
• Ai grijă de resursele tale. Somnul, alimentația, mișcarea și hidratarea îți dau echilibru și reziliență. Fără ele, vei fi mai vulnerabil și vei aștepta de la partener ceea ce nu-ți oferi singur.
  

Separarea nu e doar un final, ci și o oportunitate de a învăța despre tine și despre felul în care construiești relații.

Poate separarea temporară salva relația?

Mădălina: Dacă doi parteneri aleg să se separe temporar, fără a divorța, îi poate ajuta această pauză să își repare relația?

Domnica: Poate fi utilă, dar mai ales după ce ai încercat celelalte variante de reconectare în același spațiu. 

În terapie, se poate negocia o perioadă de o lună, trei sau chiar mai mult, pentru a vedea cum se schimbă percepțiile și dinamica dintre voi.

Separarea fizică poate funcționa dacă:

• Este însoțită de reguli clare: ce presupune relația în acest timp – exclusivitate sexuală sau emoțională, modul de comunicare, limitele implicării.
  
  
• Este o etapă conștientă, nu doar o retragere în tăcere.
  

Totuși, nu funcționează pentru toți. 

Pentru unii, distanța aduce deconectare și mai mare – descoperă că le e bine singuri, mai ales după o perioadă cu multe conflicte. 

Liniștea devine o confirmare că pot trăi fără partener.

Separarea poate fi văzută ca o alternativă înainte de divorț, dar și ca o oportunitate de redefinire. 

În relațiile de lungă durată, studiile arată că o legătură trece prin 3-4 redefiniri majore – ca și cum „divorțezi” și „te recăsătorești” cu aceeași persoană de mai multe ori.

Rupturile nu sunt întotdeauna un sfârșit definitiv. 

Ele pot fi momente firești de ajustare și reinventare a relației, dacă ambele părți sunt dispuse să înțeleagă și să reconstruiască.

Ce faci dacă partenerul e în depresie?

Mădălina: Dacă partenerul este în depresie, face terapie, dar nu pare să găsească o ieșire, iar eu mă simt epuizată și singură, ce pot face?

Domnica: Depresia bărbaților e un subiect dificil, mai ales în cultura noastră, unde vulnerabilitatea este adesea asociată cu slăbiciunea. 

Mulți bărbați nu cer ajutor ușor, nu au prieteni apropiați cu care să împărtășească momentele grele, iar lipsa resurselor emoționale îi face mai vulnerabili.

Ce poți face:

1. Ai grijă de tine.
   Investește în obiceiuri sănătoase – somn, mișcare, alimentație echilibrată. Dacă tu cazi odată cu el, familia rămâne fără sprijin.
   
   
2. Menține rutinele familiale.
   Chiar dacă el refuză uneori, continuă activitățile obișnuite (plimbări, mese împreună). Acestea oferă stabilitate și pot ajuta la reconectare.
   
   
3. Nu fi reactivă la reactivitatea lui.
   Depresia se poate manifesta prin iritabilitate și furie. Dacă percepe orice ca pe o critică, evită justificările lungi. Ascultă-l, clarifică intenția ta, dar fără să intri în lupta de putere.
   
   
4. Evită presiunea excesivă pentru terapie.
   Insistențele, recomandările repetate sau „cărțile lăsate pe noptieră” pot accentua sentimentul lui de eșec și respingere.
   
   
5. Caută sprijin și în afara cuplului.
   Acceptă că, temporar, nu poți conta emoțional pe partener. Ai nevoie de prieteni, colegi sau alte relații de încredere pentru a-ți păstra echilibrul.
   

Uneori, depresia unui partener înseamnă că vei fi „pe cont propriu” emoțional pentru o vreme. Dacă vezi această perioadă ca pe o investiție în binele familiei și al tău, îți va fi mai ușor să găsești sens și răbdare.

Cum procedezi dacă partenerul refuză terapia

Mădălina: Dacă unul dintre parteneri se educă, merge la terapie și încearcă să crească, dar celălalt refuză complet ideea, cum abordezi situația? Mai ales când simți că, dacă nu lucrați acum la relație, distanța dintre voi va crește.

Domnica: E o situație frecventă și apare atât la bărbați, cât și la femei. Când unul refuză terapia de cuplu, există două opțiuni:

1. Să te desparți.
   
   
2. Să începi tu să faci schimbări, chiar dacă partenerul nu participă.
   

La început poate părea nedrept – „de ce eu și nu el/ea?”. 

Dar aceste schimbări sunt în primul rând pentru tine. Ele îți pot îmbunătăți relația actuală și, dacă ajungi la o despărțire, te vor ajuta să construiești relații mai sănătoase în viitor.

Ce am observat este că atunci când cineva începe să schimbe felul în care se raportează la partener, colegi și prieteni, relația de cuplu se schimbă și ea. 

Certurile nu mai escaladează, reproșurile se diminuează, iar amândoi încep să reacționeze diferit.

E important să faci aceste ajustări în relația actuală, nu doar după despărțire. 

Poți stabili o perioadă limită – 2, 3 sau 6 luni – în care îți propui să vezi ce efect au schimbările tale. 

Și chiar dacă partenerul nu vrea terapie, efortul tău personal poate aduce mișcare în relație. 

Merită să-ți dai această șansă.

Semne că un cuplu se îndreaptă spre divorț

Mădălina: Există semne timpurii care pot indica faptul că un cuplu se îndreaptă spre divorț, înainte să apară discuția propriu-zisă?

Domnica: Nu există o formulă sigură de predicție. 

Chiar și ca terapeut, am văzut cupluri cu probleme aparent minore care au ajuns la divorț, dar și cupluri cu dificultăți serioase care au reușit să rămână împreună. 

E periculos să crezi că „știi” cum va evolua o relație.

Un fenomen des întâlnit este că, odată cu trecerea timpului, partenerii ajung să se cunoască mai prost, nu mai bine. 

Curiozitatea scade, presupunerile și prejudecățile cresc, iar efortul de a-l descoperi pe celălalt se diminuează.

Există însă factori de risc confirmați de studii. 

Unul dintre cei mai importanți este scorul ACE (Adverse Childhood Experiences) – experiențe timpurii de neglijare, abuz sau respingere. 

Cu cât aceste experiențe au fost mai numeroase, cu atât riscul de divorț este mai mare. Dacă ambii parteneri au avut copilării dificile, șansele ca relația să fie afectată cresc semnificativ.

Ce poți face dacă te regăsești în această situație?

• Conștientizează că trecutul vostru poate influența prezentul.
• Cere ajutor preventiv, chiar înainte de apariția conflictelor majore.
• Lucrați cu un terapeut de cuplu specializat pentru a înțelege riscurile și a dezvolta resurse comune.
  

Chiar și atunci când există iubire și atracție, felul în care gestionăm stresul și provocările zilnice este strâns legat de trecutul nostru. 

Înțelegerea acestui lucru poate fi primul pas spre a preveni o despărțire.

Cele mai frecvente motive care duc la divorț

Mădălina: Care sunt, din perspectiva ta de specialist, cele mai frecvente motive pentru care un cuplu ajunge să divorțeze?

Domnica: Există motivele invocate de cupluri și cele pe care le văd eu în profunzime.

Ei vorbesc despre lipsa comunicării, certuri legate de bani, diferențe mari în educația copiilor sau neconcordanțe în dorința sexuală. 

Toate acestea sunt reale, dar la rădăcina lor găsesc câteva cauze mai adânci:

1. Lipsa conștientizării impactului trecutului
   Mulți proiectează asupra partenerului nevoi neîmplinite din copilărie, fără să-și dea seama că sursa tensiunilor nu este prezentul, ci experiențele timpurii de abuz, neglijare sau respingere.
   
   
2. Mituri despre iubire
   Persistă credința că „dacă ne iubim suficient, totul se rezolvă” sau că „trebuie să vină de la sine”. În realitate, o relație funcționează pe baza unor abilități – gestionarea conflictelor, negocierea, luarea deciziilor împreună. Iubirea inspiră, dar nu e suficientă.
   
   
3. Teama de conflict
   Mulți cred că certurile înseamnă incompatibilitate sau o alegere greșită. În fapt, conflictul este o etapă firească și o oportunitate de creștere, nu un semn automat că trebuie să te separi.
   
   
4. Convingerea că „dacă e greu, nu e bine”
   Ideea că o relație ar trebui să fie mereu ușoară îi face pe oameni să renunțe înainte să fi depus un efort real pentru a construi împreună.
   

Problema este că, atunci când nu înțelegi aceste aspecte, riști să intri într-o altă relație unde apar aceleași dificultăți, doar sub altă formă. Schimbarea reală începe cu tine.

Când este cel mai bun moment pentru terapie

Mădălina: Când este cel mai bun moment ca un cuplu să meargă la terapie?

Domnica: Ideal, oricând. Terapia de cuplu nu ar trebui văzută doar ca „tratament” atunci când ceva nu merge, ci și ca o formă de educație și prevenție. 

Așa cum mergem la medic pentru un control de rutină, ar fi sănătos să cerem sprijin și pentru relația noastră înainte să apară probleme majore.

Există însă și momente-cheie în care terapia poate fi esențială:

• Tranziții importante: nașterea unui copil, schimbări majore în viața profesională, mutarea în alt oraș. De exemplu, rata divorțurilor crește după apariția copilului.
  
  
• Etape de viață cu risc crescut: premenopauza, schimbări hormonale și emoționale majore, perioade de stres intens.
  
  
• Certuri repetate pe aceleași subiecte: dacă discuțiile se încheie mereu cu reproșuri și deconectare, e momentul să cauți o altă perspectivă.
  

Un motiv puternic pentru a merge la terapie este protejarea relației de greul prin care trece unul dintre parteneri. 

Dacă treci printr-o schimbare intensă și nu știi cum va afecta cuplul, e un gest de iubire să spui: Relația e importantă pentru mine, vreau să ne asigurăm că trecem cu bine prin asta.

Din păcate, multe cupluri ajung la divorț nu pentru că nu se iubesc, ci pentru că nu au învățat abilitățile necesare – iar acestea se pot dezvolta în terapie, înainte ca relația să ajungă într-un punct critic.

Cum decurge o sesiune de terapie de cuplu?

Mădălina: Mulți își imaginează terapia de cuplu ca în filme: partenerii pe canapea, aruncând reproșuri. Cum arată, de fapt, o sesiune reală?

Domnica: Prima întâlnire este despre a înțelege nevoia de sprijin: poate fi un subiect clar (banii, vacanțele, responsabilitățile în casă) sau o listă de nemulțumiri generale. 

În această etapă, ofer multă educație despre cum toate cuplurile trec prin crize și despre rolul blamării, care este o etapă pe care o putem depăși și care vine dintr-o zonă de neputință, însă nu îi las pe cei doi să se certe de față cu mine.

Este esențial ca sesiunea să nu devină un spațiu de ceartă. 

Eu creez cadrul, ghidez conversația și ajut cuplul să vadă că nu sunt singurii care trec prin astfel de provocări. 

Apoi urmează sesiuni individuale, pentru a înțelege perspectivele fiecărui partener, iar ulterior lucrăm din nou împreună, pe baza unui plan clar.

Scopul nu este să ne concentrăm doar pe probleme, ci să creștem resursele. Nu poți rezolva dificultățile cu aceleași instrumente care au creat impasul. 

În timp, cuplurile învață să rămână conectate chiar și după un conflict – fără tăceri de zile întregi, fără amenințări cu despărțirea.

În terapie, înveți abilități: cum să gestionezi tensiunile, cum să negociezi, cum să vezi conflictul nu ca pe o amenințare, ci ca pe o parte firească a relației dintre doi oameni diferiți. 

Nu este despre „a-ți da dreptate”, ci despre a crea un spațiu sigur în care amândoi să poată construi.

Cum alegi terapeutul potrivit?

Mădălina: Din ce în ce mai mulți oameni merg la terapie de cuplu, dar tot mai mulți spun și că nu i-a ajutat. 

Cum ne alegem terapeutul potrivit? 

La ce să fim atenți dincolo de preț?

Domnica: Aș spune că sunt două criterii esențiale:

1. Terapeutul trebuie să creadă în cuplu
   Dacă nu are convingerea că doi oameni pot depăși un moment de criză, procesul va fi influențat negativ. Poate el însuși nu a trecut prin astfel de etape sau nu știe cum să le gestioneze. Lipsa încrederii se simte și îți taie speranța.
   
   
2. Să existe compatibilitate
   E important să te simți în siguranță, să rezonezi cu valorile și stilul terapeutului. După prima sesiune, ia-ți timp să reflectezi și decideți împreună dacă este persoana potrivită. Uneori unul dintre parteneri simte conexiune, celălalt nu – iar asta trebuie discutat.
   

Întreabă-l despre viziunea sa, experiența cu cuplurile și cum gestionează momentele tensionate în cabinet. 

Unii clienți caută un stil mai directiv, alții unul mai empatic – e important să știi ce ți se potrivește.

Relația cu terapeutul este, la rândul ei, o relație umană. 

Vor exista momente în care poate vei simți că a ținut cu partenerul tău sau că nu te-ai simțit auzit. 

Diferența o face deschiderea de a discuta aceste lucruri, nu de a pleca fără explicații. 

Terapeutul potrivit e cel cu care poți construi și repara chiar și aceste mici rupturi.

Cine este Domnica Petrovai?

Mădălina: Dacă ar fi să le spun altora cine ești, cum te-ai prezenta?

Domnica: În primul rând, sunt o femeie care crede profund în iubire și în puterea cuplului. 

Este misiunea mea, iar inspirația vine și din dorința ca cele două fiice ale mele, de 18 și 22 de ani, să trăiască vieți pline de iubire – cu tot ce presupune ea, inclusiv provocările inevitabile.

Sunt la a doua căsnicie, iar prima mea carte dedicată cuplurilor a pornit din propriile mele experiențe. 

În prima relație, când am trecut prin dificultăți, sprijinul primit de la terapeuți a fost, de cele mai multe ori, recomandarea despărțirii. 

A fost extrem de dureros să trec prin divorț, mai ales că ne-am cunoscut la 18 ani și credeam că vom rămâne împreună toată viața.

Am trăit cu mitul sufletului pereche, fără să știm cum să gestionăm matur momentele de criză.

În prezent, în a doua căsnicie, am învățat să abordăm altfel provocările. 

Nu ne întrebăm dacă vor veni, ci când, și avem abilitățile să le depășim fără să rupem relația.

Experiența mea personală îmi oferă încredere și empatie față de cei care cer ajutor – știu ce înseamnă frica, disperarea, dar și cum arată lumina de după întuneric.

Pentru mine, profesia este o binecuvântare: văd zilnic cupluri care, în ciuda necazurilor firești, reușesc să construiască vieți armonioase și pline de sens.

Mădălina: Relațiile nu se rup sau se vindecă peste noapte.

Se schimbă atunci când noi avem curajul să ne uităm cu adevărat la ele și la noi.

Păstrează aproape ce ai citit aici. 

Și, dacă simți, trimite mai departe cuiva drag.

Pe Domnica Petrovai o găsești pe Facebook, Instagram și în newsletter-ul ei săptămânal despre viața de cuplu — o gură de aer curat pentru cei care vor să înțeleagă, să repare sau să crească împreună.

Acest articol este inspirat din episodul 130 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcast.

Mai citește și despre: 

• Ce îți aduce gândirea făcută vizibilă în business, dar și în parenting
• Ce te blochează să faci mai mulți bani?

Sursa foto: Imagini generate cu AI‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍