Dezvoltare personala, relatia cu banii si echilibrul emotional | Dacian Pascuta

Există cuvinte pe care le auzim atât de des încât ajung să pară răspunsuri în sine.

Ai nevoie de echilibru.
Încearcă să fii mai echilibrat.
Totul ține de echilibru.

Și totuși, de câte ori cineva îți spune asta, apare aceeași întrebare:

Bine, dar cum?

Cum găsești echilibrul atunci când simți că tragi în prea multe direcții? 

Când mintea nu se oprește. Când apar probleme în business, în relații sau pur și simplu în felul în care te raportezi la tine.

Despre asta am vrut să vorbesc cu Dacian Pășcuță.

Îl cunosc de mulți ani. Încă din facultate era unul dintre oamenii care aveau mereu încă o întrebare.

Citea mult, căuta mult și rareori se mulțumea cu primul răspuns pe care îl primea. 

Dacă un subiect îi stârnea interesul, să spunem doar că avea obiceiul să sape până ajungea la rădăcină.

Nu m-a surprins deloc că drumul lui l-a dus către psihologie, studiul conștiinței și lucrul direct cu oamenii. 

Astăzi este coach și trainer, iar mare parte din ceea ce face are legătură cu întrebări pe care, într-o formă sau alta, ni le punem cu toții.

De ce ajungem să repetăm aceleași tipare?

De ce unele lecții par să revină iar și iar în viața noastră?

Și cum putem privi lucrurile astfel încât să nu ne mai simțim blocați în aceleași locuri?

Din toate aceste căutări s-a născut și conversația despre ECHILIBRU.

Una care merge dincolo de citate motivaționale și de sfaturi rapide.

Vorbim despre experiențele care l-au format pe Dacian, despre legile universale pe care le studiază de ani de zile și despre felul în care toate acestea pot fi aduse în viața de zi cu zi, atunci când ai de luat decizii, de trecut prin perioade dificile sau pur și simplu de înțeles mai bine ce ți se întâmplă.

În rândurile de mai jos vei găsi câteva dintre ideile care au apărut în conversația noastră:

• De ce echilibrul nu înseamnă să elimini toate problemele din viața ta;

• Cum poți privi diferit situațiile pe care astăzi le consideri nedrepte sau dificile;

• De ce ne este atât de greu să cerem bani pentru munca noastră;

• 6 întrebări care te pot ajuta să-ți schimbi perspectiva într-o perioadă complicată;

• De ce nu te poți întoarce la versiunea veche a vieții tale după o situație dificilă și ce poți face în schimb.

Iar dacă simți că în ultima vreme ai avut mai multe întrebări decât răspunsuri, s-ar putea să găsești aici câteva perspective care să te ajute să faci puțină ordine în ele. 

Cine este Dacian Pascuta și de ce a mers 700 de kilometri în căutarea răspunsurilor

Dacă mă întrebi cine sunt, probabil că este una dintre cele mai dificile întrebări la care pot răspunde.

Varianta scurtă este că sunt coach și îi ajut pe oameni să descopere tiparele din spatele efectelor pe care le văd în viața lor. 

Asta fac în sesiunile de coaching, la asta mă gândesc când lucrez cu oamenii și, de multe ori, la asta mă gândesc și după ce închei o sesiune.

Dar dacă ar fi să merg puțin mai adânc, aș spune că preocuparea mea principală este să descopăr principii universale. 

Coachingul este doar cadrul prin care fac asta.

Interesul pentru aceste principii nu a apărut dintr-o dată. A pornit dintr-o nemulțumire pe care am avut-o mult timp. 

Mi se părea că prea multe lucruri din viață nu se leagă. 

Observam că anumite situații se repetă, că ajung în aceleași tipare și că mă lovesc de aceleași frustrări, chiar dacă decorul se schimba.

La un moment dat am simțit că am nevoie să ies complet din contextul meu obișnuit și să caut răspunsuri în alt fel.

Așa am ajuns pe Camino de Santiago.

Privind acum în urmă, îmi dau seama că am plecat cu un bagaj destul de mare de frustrări, dar și cu o întrebare care mă urmărea constant: 

Dacă viața are un cod după care funcționează, poate fi el descoperit?

Mersul pe jos era deja metoda mea preferată de a-mi pune ordine în gânduri. Dacă aveam o problemă mai mică, mergeam un kilometru sau doi. Dacă era una mai apăsătoare, mergeam mai mult. 

La un moment dat am parcurs 60 de kilometri într-o singură zi și am fost surprins de câte idei și perspective au apărut pe parcurs.

Atunci m-am întrebat: dacă o zi de mers îmi oferă atât de multă claritate, ce s-ar întâmpla într-o călătorie de aproape 700 de kilometri?

Pe Camino nu am găsit toate răspunsurile pe care le căutam, nu am descoperit acel „cod”. 

Dar am găsit ceva la fel de valoros: convingerea că există principii, legi universale care guvernează viața și că merită să continui să le caut. 

De fapt, acolo a început căutarea care mă însoțește și astăzi.

Cum a descoperit legile universale și rolul lor în dezvoltarea personala

După cum spuneam mai sus, călătoria pe Camino, am rămas cu convingerea că există niște principii care stau la baza lucrurilor pe care le trăim. 

Nu cred că ele trebuie inventate. Cred că există deja, iar rolul nostru este să le descoperim și să învățăm să lucrăm cu ele.

Pentru mine, studiul legilor universale înseamnă exact asta: să aduc în concret lucruri care există deja în abstract.

La fel cum energia electrică există în natură înainte ca noi să găsim metode prin care să o folosim, cred că și aceste principii există înainte să știm noi cum să le formulăm, să le explicăm sau să le transformăm în exerciții și practici utile.

De fapt, asta mă fascinează cel mai mult.

În coaching și când lucrez pe partea de dezvoltare personala am observat ceva interesant: dacă mai mulți oameni vin cu aceeași provocare, după un timp încep să văd tiparul foarte repede. 

Pot identifica mecanismul din spatele problemei și pot lucra cu el.

În schimb, atunci când apare cineva cu o provocare pe care nu o înțeleg imediat, devin curios.

Acolo simt că mai există ceva de descoperit.

Acolo apare întrebarea care mă pune în mișcare: Ce nu văd încă?

Cred că tocmai acest gol, acest spațiu dintre ce înțeleg și ce nu înțeleg încă, este ceea ce mă face să studiez în continuare. 

Încerc să descifrez niveluri noi, să observ tipare noi și să găsesc principii care funcționează indiferent de context.

De aceea am căutat metode cât mai universale. Am explorat multe direcții până să ajung la munca lui John Demartini, metoda pe care o folosesc astăzi cel mai mult.

Interesant este că am descoperit conceptele lui înainte de Camino, pe când aveam aproximativ 22 de ani. 

Un fost manager mi le prezentase, însă la momentul respectiv mi s-au părut prea îndepărtate de felul în care vedeam eu lumea. Nu eram pregătit pentru ele.

Privind în urmă, îmi dau seama că acea întâlnire a fost doar o sămânță.

Mai târziu, când a apărut setea de a înțelege mai mult, sămânța aceea a găsit terenul potrivit și a început să crească.

Perspectiva care l-a ajutat să înțeleagă ce inseamna echilibrul

Dintre toate ideile pe care le-am întâlnit în anii de studiu, una mi-a schimbat complet felul în care privesc viața și echilibrul.

Ideea este simplă, dar greu de acceptat la început: NIMIC nu lipsește.

Mult timp am fost învățați să credem că scopul vieții este să fim fericiți tot timpul. 

Alții ne-au spus exact opusul, că viața înseamnă suferință și că trebuie să învățăm să o suportăm.

Ce am descoperit eu este că viața nu este nici una, nici alta.

Viața este despre echilibru.

Perspectiva care m-a atras în munca lui John Demartini a fost faptul că nu încearcă să elimine jumătate din experiența umană. 

Nu încearcă să păstreze doar binele și să alunge răul. În schimb, privește tot ceea ce trăim ca parte a unui mecanism mai mare de echilibrare.

Dacă ar fi să rezum această perspectivă într-o singură frază, ar suna așa:

Tot ceea ce există în prezent are un rol și un sens, 

chiar dacă mintea noastră nu îl vede încă.

De multe ori interpretăm anumite situații ca fiind greșite, nedrepte sau nedorite. Însă, din această perspectivă, ele apar tocmai pentru a compensa un dezechilibru pe care îl purtăm deja în interior.

Asta nu înseamnă că trebuie să îți placă tot ce ți se întâmplă.

Înseamnă să renunți la lupta continuă cu prezentul.

Pentru că, de multe ori, cu cât te împotrivești mai mult unei situații, cu atât îi dai mai multă energie și o menții activă în viața ta.

În coaching, această idee nu este folosită pentru a minimiza durerea cuiva. Dimpotrivă. Atunci când cineva vine cu o problemă, nu mă grăbesc să-i demonstrez că totul este perfect.

Încerc mai întâi să înțeleg mecanismul din spatele experienței sale și să descoperim împreună ce încearcă acea situație să îi arate.

Abia când înțelegi sensul unei provocări apare și posibilitatea transformării ei.

Ce sunt legile universale și cum te pot ajuta în viața de zi cu zi

Când auzi pentru prima dată despre legile universale, tentația este să vrei să le înveți pe toate. 

Doar că, de cele mai multe ori, exact aici apare blocajul. Sunt multe, au denumiri diferite în funcție de autor și par greu de urmărit.

Nu este nevoie să le memorezi pe toate. Mai important este să înțelegi ideile din spatele lor și felul în care apar în viața de zi cu zi.

Legea corespondenței

Poate fi rezumată prin expresia: Cum este înăuntru, așa este și în afară.

Sau: Ce vezi în exterior există și în interior.

Ideea este că tiparele pe care le observi într-o zonă a vieții tale tind să se repete și în altele.

De exemplu:

• felul în care gestionezi conflictele în relații poate apărea și în business;
• lucrurile care te irită constant la ceilalți pot spune ceva despre tine;
• provocările din exterior pot reflecta conflicte interioare nerezolvate.

Legea dualității

Această lege o consider fundamentală.

Ea spune că orice lucru are doi poli egali și opuși.

Așa cum un magnet are doi poli, și mintea funcționează după același principiu.

În viața de zi cu zi, asta înseamnă:

• iubire și respingere;
• succes și eșec;
• sprijin și provocare;
• câștig și pierdere.

Problema apare atunci când vedem doar unul dintre poli.

Dacă idealizezi o persoană și vezi doar calitățile ei, la un moment dat vei fi obligat să observi și partea opusă. 

Dacă respingi ceva complet, vei descoperi ulterior și aspectele valoroase pe care nu le-ai văzut.

Legea compensării

Este strâns legată de dualitate. Ea spune că atunci când te atașezi excesiv de un pol, viața va aduce contexte care să-ți arate și polul opus.

Un exemplu este legat de dependența emoțională.

Dacă vezi doar partea pozitivă a unei persoane și devii dependent de ea, în paralel apare și anxietatea:

• teama că o vei pierde;
• teama că se va schimba;
• teama că nu vei mai avea acces la ceea ce îți oferă.

În această perspectivă, anxietatea și dependența sunt două fețe ale aceleiași monede.

Legea cauzei și efectului

Nimic nu apare întâmplător.

Fiecare efect are o cauză, iar multe dintre efectele pe care le observăm sunt rezultatul unor mecanisme mai profunde decât cele pe care le vedem la suprafață.

De aceea, în coaching, Dacian spune că nu îl interesează doar simptomul sau problema, ci „cauza cauzelor”.

Legea schimbului echitabil

Această lege pornește de la ideea că universul caută permanent echilibrul.

Orice relație, tranzacție sau schimb de energie tinde să se echilibreze în timp.

Poate că nu vedem imediat cum se întâmplă acest lucru, dar perspectiva este că nimic nu există doar într-un singur sens.

Legea masculinului și femininului

În această abordare, nu este vorba despre bărbați și femei, ci despre două tipuri de energie care există în fiecare dintre noi.

Dacian oferă câteva exemple:

Energia masculină este asociată cu:

• direcția;
• acțiunea;
• misiunea;
• vocația;
• rezultatele.

Energia feminină este asociată cu:

• relațiile;
• familia;
• conexiunea;
• corpul;
• grija și susținerea.

Atunci când una dintre aceste zone este respinsă sau neglijată, dezechilibrul începe să se vadă și în viața de zi cu zi.

Dincolo de toate denumirile, ideea centrală rămâne aceeași: viața caută permanent echilibrul, iar multe dintre provocările pe care le întâlnim pot fi privite ca încercări de a ne readuce către acest centru.

Relatia cu banii: de ce îți este atât de greu să ceri bani pentru munca ta?

Una dintre cele mai întâlnite provocări, indiferent că vorbim despre freelanceri, antreprenori sau oameni aflați la început de drum, este dificultatea de a cere bani pentru ceea ce oferă.

Discuția despre legea schimbului echitabil a ajuns și aici, când vorbim despre relatia cu banii.

Pentru că, la prima vedere, pare ciudat să vezi cum pentru exact același serviciu un om cere 50 de lei, altul 500, iar o agenție 5.000.

Acesta a fost unul dintre momentele care m-au făcut să privesc mai atent mecanismele din spatele valorii. 

Dacă există clienți pentru toate aceste niveluri de preț, înseamnă că nu vorbim doar despre produsul în sine. Vorbim și despre încredere, experiență, poziționare, rapiditate, reputație și multe alte elemente pe care nu le poți măsura direct.

Dar ce se întâmplă atunci când cineva spune: Nu pot să cer mai mulți bani?

În foarte multe cazuri, în spatele acestei dificultăți se află două emoții: rușinea și vinovăția.

Dacă întrebi un om ce l-ar speria cel mai tare dacă și-ar crește tarifele, răspunsurile sunt adesea asemănătoare:

• Ce vor spune ceilalți?
• O să creadă că sunt prea scump.
• O să mă judece.
• Mi-ar fi rușine să cer atât.

Iar aici începe munca adevărată.

Pentru că teama de a fi văzut nu apare din senin. De multe ori, ea ascunde experiențe mai vechi, momente pe care ai prefera să le uiți, situații care încă provoacă disconfort atunci când te gândești la ele.

Din această perspectivă, problema nu este suma pe care o ceri, ci povestea pe care o porți despre propria valoare.

De aceea, schimbarea nu începe cu o nouă strategie de vânzare sau cu un tarif mai mare trecut pe site. 

Începe cu întrebarea: ce anume mă face să cred că nu merit să primesc mai mult pentru ceea ce ofer?

Abia când găsești răspunsul la această întrebare începi să ajungi la ceea ce el numește „cauza cauzelor”.

6 întrebări de autocunoastere pentru perioade dificile

De multe ori, când trecem prin perioade complicate, avem tendința să ne concentrăm doar pe ceea ce nu a mers. 

Îți propun însă un exercițiu diferit, de autocunoastere: în loc să încerci să schimbi trecutul, încearcă să-ți schimbi perspectiva asupra lui.

Aceste șase întrebări pot deveni un punct de plecare pentru mai multă claritate și pentru o relație mai sănătoasă cu experiențele prin care ai trecut.

1. Ce ai criticat cel mai mult la tine?

Gândește-te la un moment concret. Ce anume ai judecat la tine? 

Apoi întreabă-te:

Cum a fost acel lucru, într-un fel sau altul, și un beneficiu?

Exercițiul nu urmărește să justifici greșelile, ci să vezi imaginea completă.

2. Ce ai criticat cel mai mult la alții?

Poate a fost o persoană, o situație, un context profesional sau personal.

Întrebarea pe care să ți-o pui este:

Ce oportunități sau lecții au apărut tocmai din ceea ce ai perceput ca fiind un dezavantaj?

3. Ce ai admirat cel mai mult la cineva?

Alege o persoană pe care ai admirat-o și notează exact ce calitate ai apreciat, apoi întreabă-te:

Unde există această calitate și în viața mea, chiar dacă într-o formă diferită?

Este una dintre întrebările care pot schimba felul în care îți privești propria valoare.

4. Ce ai descoperit despre tine?

Poate ai observat o abilitate nouă, o limită, o resursă interioară sau un mod diferit de a reacționa.

Întreabă-te:

• Cum pot transforma asta într-un avantaj?
• Cum mă pot aprecia mai mult pentru ceea ce am descoperit?

5. Ce ai vrea să uiți?

Fă lista fără să te cenzurezi.

Apoi pune întrebarea care schimbă perspectiva:

Ce aș pierde dacă aș șterge complet aceste experiențe din viața mea?

De multe ori, exact în momentele pe care vrem să le uităm se ascund lecțiile care ne-au ajutat să creștem.

6. Ce sfat îți dai pentru perioada următoare?

După ce îl formulezi, mai adaugă o întrebare:

Ce câștig dacă nu urmez acest sfat?

Răspunsul scoate la suprafață fricile, atașamentele și motivele pentru care, uneori, ne este greu să facem schimbările pe care spunem că ni le dorim.

Poate că echilibrul nu înseamnă să elimini provocările din viața ta. 

Poate înseamnă să înveți să privești aceeași experiență din mai multe unghiuri, până când imaginea devine mai completă.

Cum te adaptezi schimbarii fara sa ramai blocat in trecut

Poate ai observat și tu că de fiecare dată când treci printr-o perioadă dificilă, apare aceeași dorință: să revii la cum era înainte.

Spui că vrei să te întorci la normalitate, dar în spatele acestei idei se ascunde, de multe ori, refuzul de a accepta că ceva s-a schimbat deja. 

Iar schimbarea, odată produsă, nu mai poate fi ștearsă.

Propun o perspectivă diferită. În loc să privești perioada dificilă ca pe un persecutor care ți-a făcut rău, poți să te întrebi ce te-a obligat să vezi mai bine, să înveți sau să schimbi.

Pentru că atunci când transformi trecutul într-un vinovat, apare imediat și nevoia unui salvator.

Îți spui constant:

• Când se termină perioada asta, o să-mi fie bine.
• Când se schimbă contextul, o să revin la normal.
• Când vine anul următor, lucrurile se rezolvă.

Problema este că îți pui speranța într-un factor exterior 

și renunți la propria putere de adaptare.

Aș compara această situație cu un COPAC. 

Când apare vântul, copacul nu așteaptă să se întoarcă vremea de ieri. Își dezvoltă rădăcini noi și se adaptează condițiilor pe care le are.

Prin urmare, îți propun să faci un exercițiu simplu:

Atunci când te surprinzi spunând „vreau să fie ca înainte”, oprește-te și întreabă-te:

Ce mă invită această situație să învăț?

Poate că echilibrul nu apare atunci când viața revine la o versiune veche a ei. 

Poate că echilibrul apare în momentul în care încetezi să lupți cu ceea ce s-a întâmplat și începi să cauți cum te poți adapta mai bine la ceea ce este acum.

În fond, nu putem merge înapoi. 

Dar putem alege ce facem cu experiențele care ne-au adus până aici.

Mădălina: Cred că unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult în conversația cu Dacian este faptul că nu vorbește despre echilibru ca despre o destinație la care ajungi și apoi rămâi pentru totdeauna.

Pentru că viața nu funcționează așa.

Apar perioade bune, apar perioade grele, apar momente în care simți că lucrurile se așază și momente în care parcă trebuie să le reconstruiești de la zero.

Iar echilibrul pare să aibă mai puțin legătură cu perfecțiunea și mai mult cu felul în care alegi să te raportezi la toate acestea.

Mai cred și că ideile din acest articol pot fi folosite în multe contexte. În relații. În business. În familie. În discuțiile pe care le ai cu ceilalți. Dar și în cele pe care le ai doar cu tine.

Dacă ți-a plăcut perspectiva lui Dacian Pășcuță, îl poți urmări în social media, pe Facebook sau Instagram, acolo unde vorbește frecvent despre psihologie, conștiință, dezvoltare personala și despre instrumentele cu care lucrează în procesele de coaching.

Poate că nu întâmplător ai ajuns la acest articol exact acum.

Iar dacă treci printr-o perioadă în care simți că lucrurile sunt mai grele decât ți-ai dori, amintește-ți ideea pe care Dacian a repetat-o în mai multe forme pe parcursul conversației.

Tot ceea ce există în prezent are un rol și un sens, chiar dacă mintea noastră nu îl vede încă.

Și poate că întrebarea nu este De ce mi se întâmplă asta?, ci 

Dacă situația prin care trec acum ar avea totuși un sens, care ar putea fi acela? 

‍

Acest articol este inspirat din episodul 3 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcasts.

‍

‍