Cum te ajuta (sau nu) cuvintele pe care le folosesti? | Horia Radu

Poate ai observat și tu că există oameni care, în fața aceleiași situații, văd posibilități, în timp ce alții văd doar limite.

„Nu pot.”
„Nu-mi permit.”
„Asta e.”
„Așa sunt eu.”

Sunt expresii pe care le auzim des. Uneori le spun ceilalți. Alteori ni le spunem chiar noi.

Diferența nu ține întotdeauna de experiență, inteligență sau noroc.

Deseori, începe din limbajul pe care îl folosim.

Tocmai de aceea am vrut să discut despre acest subiect cu Horia Radu, master trainer și coach, expert în comunicare verbală și non-verbală și, totodată, master trainer NLP.

Îl cunosc de mulți ani și cred că unul dintre lucrurile pe care le face foarte bine este să observe acele mecanisme pe care majoritatea dintre noi le trecem cu vederea. 

Lucruri pe care le facem aproape automat și pe care le considerăm normale doar pentru că le repetăm de mult timp.

De aici a pornit și conversația noastră.

Am vorbit despre pilotul automat, despre convingerile pe care le moștenim sau ni le construim în timp și despre felul în care acestea ajung să influențeze decizii, relații și chiar imaginea pe care o avem despre noi înșine.

Pe parcurs vei găsi și câteva exerciții interesante. 

Nu sunt complicate și nici nu îți cer să schimbi ceva pe loc. Dar s-ar putea să te facă să observi anumite lucruri diferit față de cum le-ai privit până acum.

În acest articol vei descoperi:

• cum influențează cuvintele emoțiile și comportamentele noastre;
• ce este pilotul automat și cum ajunge să ne conducă viața fără să observăm;
• cum se formează convingerile pe care le purtăm ani la rând;
• care este diferența dintre persuasiune și manipulare;
• ce poți face atunci când vrei să schimbi un tipar care nu îți mai folosește.

Iar dacă ai avut vreodată senzația că reacționezi mereu la fel în anumite situații, s-ar putea să găsești aici câteva explicații interesante.

Cine este Horia Radu și de ce vorbește despre puterea cuvintelor

Dacă m-ai întreba cine sunt, probabil te-aș surprinde spunând că nu am un răspuns foarte bun la întrebarea asta.

Pentru mine, autocunoașterea nu a însemnat să adaug etichete noi despre cine sunt, ci mai degrabă să descopăr cine nu sunt. 

Să dau jos, strat cu strat, măștile, rolurile și identitățile pe care le-am purtat de-a lungul timpului.

Sunt într-un proces continuu de explorare și dezvoltare. Un proces care vine cu mult disconfort asumat, cu greșeli, cu încercări și cu momente în care îmi aduc aminte lucruri despre mine pe care le uitasem.

Poate abilități. Poate idei. 

Poate lecții pe care le-am înțeles cândva, dar pe care nu le-am integrat cu adevărat în viața mea.

Un lucru pe care l-am observat în ultimii ani este că oamenii tind să creadă că, dacă vorbești despre psihologie și dezvoltare personala, ai rezolvat deja toate problemele. 

Adevărul este că multe dintre lecțiile pe care le predau îmi sunt adresate, în primul rând, mie.

Sunt îndrăgostit de procesul de autocunoaștere, nu de ideea perfecțiunii.

În viața de zi cu zi organizez cursuri de dezvoltare personală, atât online, cât și în săli de curs din București și Cluj. Mă interesează mai puțin teoria și mai mult partea practică.

Încerc să-i ajut pe oameni să înțeleagă mai bine cum funcționează propria minte și să plece cu ceva ce pot aplica imediat:

• în relația de cuplu;
• în relația cu copiii;
• la serviciu;
• în felul în care se raportează la ei înșiși.

Scopul meu nu este să ofer rețete universale, ci să creez contexte în care oamenii să observe mai clar ce îi ajută și ce îi ține pe loc.

Pentru că am trecut și eu prin perioade de anxietate, lipsă de sens și sentimentul că trăiesc mult sub potențialul meu, iar astăzi încerc să-i ajut pe ceilalți să descopere un lucru:

mintea poate deveni atât cel mai mare aliat, cât și cel mai mare sabotor al propriei vieți.

Ce este psiholingvistica și cum influențează limbajul comportamentul uman

Psiholingvistica descrie legătura dintre psihologie și cuvintele pe care le folosim în fiecare zi.

Mie îmi place această zonă pentru că observ constant cât de mult influențează cuvintele felul în care trăim. 

Limbajul pe care îl folosim ne modelează percepția, iar percepția influențează emoțiile pe care le simțim.

Gândește-te la procesul acesta ca la un cerc.

Mai întâi îți descrii o situație în mintea ta. Cuvintele pe care le alegi creează o anumită emoție. 

Emoția respectivă devine apoi un filtru prin care privești ceea ce se întâmplă în jurul tău.

De aceea, două persoane pot trece prin aceeași experiență și pot pleca cu concluzii complet diferite.

Uneori este suficient să schimbi un singur cuvânt pentru ca perspectiva să se modifice.

Situația rămâne aceeași. Dar este ca și cum te-ai muta la o altă fereastră a aceluiași bloc. Vezi alte detalii, observi alte lucruri și ai acces la informații pe care înainte nu le vedeai.

Problema este că majoritatea dintre noi folosim limbajul pe pilot automat. 

Repetăm expresii învățate de ani de zile fără să ne întrebăm dacă există și alte variante.

Cuvintele au două efecte instantanee.
Au efect asupra emoțiilor tale și au efect asupra emoțiilor celorlalți.

Iar aici apare unul dintre cele mai interesante lucruri legate de cuvinte: ele nu sunt doar un mod de a comunica cu ceilalți.

Cuvintele sunt și modul în care îți construiești propria lume interioară.

Cu cât ai mai multe cuvinte și mai multe nuanțe la dispoziție, cu atât ai mai multe opțiuni prin care să înțelegi și să interpretezi ceea ce trăiești.

„Îmi cer scuze că te deranjez” și efectul ascuns al cuvintelor

Un exemplu simplu pentru a ilustra ce am menționat mai sus este expresia pe care mulți dintre noi o folosim des la telefon:

Îmi cer scuze că te deranjez.

La prima vedere pare doar o formulă de politețe. Dar, dacă te uiți atent, observi că tocmai i-ai transmis celuilalt că este deranjat, chiar înainte să afle de ce l-ai sunat.

Poate că nu era deranjat deloc.

Poate că nici nu se gândise la asta.

Dar în momentul în care ai rostit acele cuvinte, ai creat deja o anumită interpretare a situației.

Acest proces se numește „cadrare”. Cu alte cuvinte, pui o ramă în jurul experienței pe care urmează să o trăiască celălalt.

În loc de „Îmi cer scuze că te deranjez”, ai putea spune:

• „Mulțumesc pentru timpul acordat.”
• „Am o întrebare care îți ia doar un minut.”
• „Aș avea nevoie de ajutorul tău într-o situație.”

Același principiu apare și în relații.

Dacă îi spui partenerului: Avem ceva important de discutat, mintea lui poate începe imediat să caute probleme, conflicte sau motive de îngrijorare.

Dacă, în schimb, vrând să discuți de o vacanță, îi spui: „Am ceva interesant despre care vreau să vorbim diseară”, emoția cu care intră în conversație este complet diferită.

Prin urmare, înainte să schimbi lumea din jurul tău, merită să observi cuvintele pe care le folosești. 

Pentru că, de multe ori, ele influențează mai întâi starea ta și abia apoi conversația cu ceilalți.

Cum influențează cuvintele felul în care vezi realitatea

Mădălina: voi juca rolul scepticului și pun următoarea întrebare:

Chiar poate un cuvânt să schimbe felul în care mă simt?

Horia: Este perfect normal să fii sceptic. De fapt, eu mereu îi încurajez pe oameni să fie sceptici, dar suficient de deschiși încât să testeze singuri înainte să tragă concluzii.

Un exercițiu simplu: „Am o problemă” sau „Am o situație interesantă de rezolvat?”

Horia: Te invit cititorule să te gândești la o situație din viața ta care te apasă în acest moment.

Apoi să repeți de câteva ori în minte:

Am o problemă.

Observă ce simți.

În general, când fac acest exercițiu, mulți oameni descriu emoții precum presiune, stres, tensiune sau îngrijorare.

Acum gândește-te la exact aceeași situație și schimbă doar formularea:

Am o situație interesantă de rezolvat.

Situația este identică. Nu s-a schimbat nimic în exterior.

Și totuși, pentru mulți oameni apar emoții diferite: determinare, curiozitate, speranță sau dorința de a găsi soluții.

Asta nu rezolvă problema în sine, dar schimbă punctul din care începi să o privești.

Puterea unui singur cuvânt: diferența dintre „nu pot” și „nu pot încă”

Horia: Propun un al doilea exercițiu.

Gândește-te la ceva ce îți dorești să faci, dar simți că nu poți în acest moment.

Să nu fie ceva extrem, ca săritul din avion, să fie ceva ce alții fac, dar tu nu poți încă (să faci mai mulți bani, să iei permisul, un examen etc.).

Spune în minte:

Nu pot.

Observă emoția care apare.

Apoi adaugă un singur cuvânt:

Nu pot încă.

Pentru mulți oameni, diferența este surprinzătoare.

Limita este aceeași. Realitatea, situația sunt aceleași, nu s-a schimbat, însă la majoritatea oamenilor se schimbă emoția și starea emoțională.

Dar cuvântul „încă” introduce posibilitatea că lucrurile se pot schimba în viitor.

Iar asta poate transforma tristețea sau frustrarea în speranță și motivație.

Încă presupune că urmează încă puțin timp până o să reușesc. 

Aceste exerciții arată că: 

limbajul nu influențează doar conversațiile pe care le ai cu ceilalți, ci și dialogul pe care îl porți cu tine însuți.

De multe ori ai impresia că vorbești doar cu tine în mintea ta. 

În realitate, cuvintele pe care le repeți devin mesaje pe care le transmite și partea automată a minții tale, cea care funcționează prin tipare, obiceiuri și asocieri construite în timp.

Dacă îți spui constant „nu pot”, „nu am cum” sau „e imposibil”, mintea începe să caute argumente care să confirme aceste concluzii. 

Dacă schimbi formularea în „nu pot încă”, „cum aș putea?” sau „care este următorul pas?”, începi să îi oferi o altă direcție.

Situația nu se schimbă peste noapte. Problema este aceeași. Obstacolul este același. Dar starea emoțională din care privești situația poate fi complet diferită.

Iar uneori tocmai aici apare diferența dintre a rămâne blocat și a începe să cauți soluții. Realitatea din jurul tău nu s-a schimbat, însă s-a schimbat modul în care alegi să vorbești despre ea.

Cum preluăm convingerile și limbajul din familie?

Te-ai surprins vreodată folosind expresii pe care le spuneau părinții sau bunicii tăi?

Poate un simplu Asta e, mergem înainte, Om vedea ce-o fi, sau alte fraze pe care le-ai auzit de sute de ori în copilărie.

De cele mai multe ori, nici nu observăm când aceste expresii devin parte din vocabularul nostru. 

Le folosim automat, pentru că le-am auzit suficient de des încât să pară firești.

Explicația este surprinzător de simplă: prin repetare și prin mediu.

În copilărie învățăm regulile de bază ale comunicării exact așa cum învățăm bunele maniere. 

Ni se repetă anumite cuvinte, expresii și reacții până când devin normale pentru noi. La un moment dat nu le mai analizăm. Pur și simplu le folosim.

Însă influența nu se oprește la familie.

Pe măsură ce creștem, mediile din care facem parte încep să ne modeleze limbajul la fel de mult. 

Anturajul, colegii, facultatea, locul de muncă sau comunitățile din care facem parte lasă urme în felul în care vorbim.

Un exemplu simplu sunt ticurile verbale. Poate îți amintești perioada în care aproape fiecare propoziție începea sau se termina cu „gen”. 

Nu avea neapărat un rol în comunicare, dar era prezent peste tot în grupul din care făceai parte.

Același lucru se întâmplă și la maturitate.

 În anumite medii profesionale apar expresii pe care ajungem să le folosim atât de des încât le ducem și în viața personală.

Ideea importantă este că limbajul nu apare în vid. 

El este modelat constant de oamenii și mediile din jurul nostru.

Iar dacă vrei să schimbi modul în care gândești, simți sau te raportezi la anumite situații, procesul funcționează în aceeași direcție: observi ce ai preluat automat, alegi conștient ce păstrezi și ce schimbi și, uneori, îți schimbi inclusiv mediul care te influențează zi de zi.

De ce expresia Așa sunt eu poate deveni o convingere limitativă

Dacă ar fi să aleg un tipar lingvistic pe care îl văd foarte des transferat din familie în viața adultă, acela ar fi expresia: „Așa sunt eu.”

La prima vedere pare o formă de autenticitate sau asumare. În realitate, poate ascunde două sensuri complet diferite.

Primul este cel pe care îl întâlnim cel mai des în relațiile cu ceilalți.

Când spui „așa sunt eu”, mesajul ascuns poate deveni:

• nu vreau să mă schimb;
• nu sunt dispus să mă adaptez;
• dacă vrei să ne înțelegem, tu trebuie să faci pasul către mine.

În multe conflicte, această expresie apare exact în momentul în care conversația se blochează. Nu mai este o invitație la dialog, ci o închidere a lui.

De multe ori, în spatele ei se află rigiditate și refuzul de a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Există însă și o a doua variantă, mult mai sănătoasă.

Diferența stă într-un singur cuvânt:

„Așa sunt eu ASTĂZI.”

Când îți spui asta ție însuți, nu mai vorbești despre o identitate fixă și definitivă. 

Vorbești despre punctul în care te afli acum.

Poate că astăzi ai anumite limite/convingeri limitative.
Poate că astăzi nu poți mai mult.
Poate că astăzi încă înveți, dar lași deschisă posibilitatea schimbării.

Formularea aceasta poate aduce mai multă acceptare de sine și mai puțină presiune. 

Te ajută să nu te judeci permanent pentru ceea ce nu ești încă.

Problema este că majoritatea dintre noi folosim expresia în primul sens, nu în al doilea.

O transformăm într-un argument final atunci când nu mai avem alte argumente. spui „așa sunt eu” și muți astfel întreaga responsabilitate a adaptării pe umerii celuilalt.

Poate merită să te întrebi data viitoare când folosești această expresie:

Este o formă de autoacceptare?

Sau este o modalitate prin care mă feresc de schimbare?

Cum influențează convingerile din copilărie viața de adult

Mădălina: Vreau să-ți dau un exemplu real. Una dintre clientele mele a crescut auzind constant aceeași frază: 

Tu de bani nu o să trebuiască să-ți faci griji niciodată. Noi o să avem mereu grijă de tine.

La prima vedere pare un mesaj plin de iubire și siguranță.

Doar că, ajunsă la maturitate, mi-a spus că exact această convingere a devenit o povară. 

Ori de câte ori apare o oportunitate profesională care ar putea să o ducă la un alt nivel, apare și autosabotajul. 

Se îmbolnăvește, amână, găsește un motiv să nu meargă mai departe.

Este posibil ca un mesaj repetat ani de zile să ajungă să producă un astfel de efect?

Horia: Fără îndoială.

Doar că nu limbajul în sine a fost preluat, ci convingerea creată prin acel limbaj repetat. 

Cuvintele au fost vehiculul prin care s-a construit o regulă în subconștient.

Convingerile funcționează ca niște semafoare interioare.

Dacă semaforul spune „verde”, mergi înainte fără efort. Dacă spune „roșu”, apare rezistența, chiar dacă la nivel conștient îți dorești altceva.

În cazul acesta, mesajul repetat ani la rând a devenit:

„Nu ai nevoie să produci singură. Vei fi salvată.”

Iar când apare o situație care contrazice această regulă, subconștientul încearcă să readucă lucrurile la ceea ce consideră sigur și familiar.

Mădălina: Și apare o dificultate suplimentară. Înțelegi că ai nevoie de terapie sau de lucru cu tine. Dar dacă siguranța financiară vine tocmai din relația cu familia, iar terapia te-ar putea ajuta să devii mai independent, găsești mereu motive să amâni.

Horia: Aici cred că merită schimbată perspectiva.

Scopul nu este să te rupi de familie.

Scopul este să depășești un blocaj.

Există o diferență uriașă între a te desprinde și a te rupe. 

Maturizarea emoțională nu înseamnă să renunți la familie, ci să rămâi aproape dintr-un alt rol: nu din postura copilului dependent, ci din postura unui adult care își poate susține propriile alegeri.

Trăiești pe pilot automat fără să-ți dai seama?

Mădălina: Se poate ca mulți dintre noi să ajungem să trăim vieți asemănătoare tocmai pentru că suntem ghidați de aceleași tipare preluate din familie și din mediul în care am crescut?

Horia: Da.

Nu neapărat din cauza unui „subconștient colectiv”, ci pentru că avem tendința să preluăm fără să contestăm regulile, convingerile limitative și strategiile generațiilor dinaintea noastră.

În multe situații, ajungem să gândim, să simțim și să luăm decizii asemănătoare cu ale părinților noștri. Ei au făcut același lucru cu părinții lor, iar lanțul continuă.

Cum se transmite acest lucru?

În principal prin două canale:

• prin limbaj;
• prin mediul în care creștem.

Dacă auzi ani la rând că „lumea este grea”, „oamenii sunt răi” sau „viața este o luptă”, există șanse mari să privești lumea prin aceeași lentilă.

Același lucru se întâmplă și în relațiile de cuplu. 

De multe ori, oamenii se confruntă cu probleme foarte asemănătoare: rutină, lipsă de conexiune, conflicte repetate, jocuri de putere sau infidelitate.

Asta se întâmplă pentru că folosim aceleași reguli pe care le-am moștenit fără să le analizăm.

Una dintre expresiile care ascunde acest mecanism este:

„Nu e normal.”

Dar normal pentru cine?

Normalul este, de fapt, o regulă acceptată de majoritate. Iar faptul că ceva este răspândit nu înseamnă automat că este potrivit și pentru tine.

Poate cea mai importantă întrebare nu este „Este normal?”, ci:

„Mi se potrivește mie?”

Pentru că multe dintre regulile care funcționau acum 30 sau 50 de ani nu mai produc aceleași rezultate astăzi.

De aceea, uneori, dezvoltarea personala începe cu un gest simplu: 

să ai curajul să pui sub semnul întrebării ceea ce ai preluat pe pilot automat și să descoperi ce funcționează cu adevărat pentru tine.

Cum ieși de pe pilotul automat și începi să trăiești mai conștient

Primul impuls este să schimbi ceva.

Dar, de cele mai multe ori, asta nu funcționează.

Înainte de orice schimbare, este nevoie să observi ce anume merită schimbat. 

Dacă încerci să modifici un tipar pe care nici măcar nu îl vezi încă, cel mai probabil te vei lovi de rezistență sau de autosabotaj.

De aceea, primul pas este mult mai simplu și, în același timp, mai dificil:

observă-te.

Observă cum vorbești cu tine. 

Observă ce gândești despre oameni, bani, relații sau succes. 

Observă ce faci aproape fără să-ți dai seama.

Problema este că mare parte din viață o trăim pe pilot automat.

Ne ridicăm din pat, ne spălăm pe dinți, mergem la serviciu, mâncăm, răspundem la mesaje și trec zile întregi fără să fim cu adevărat prezenți în ceea ce facem.

Uneori nici măcar nu ne mai bucurăm de lucrurile simple.

Mâncăm uitându-ne în telefon. Terminăm farfuria și nici nu știm exact ce gust a avut mâncarea.

Un copil, în schimb, descoperă fiecare gust ca și cum ar fi o aventură. Este prezent. Este curios. Este acolo.

De-aici începe și schimbarea.

Începe să observi cât de des reacționezi 

și cât de des alegi să acționezi intenționat.

Există o diferență importantă între cele două.

Când reacționezi, aștepți ca lumea din jur să facă ceva, iar tu te adaptezi.

Când acționezi intenționat, pornești de la ceea ce îți dorești și faci un pas în direcția respectivă, chiar dacă nu ai toate răspunsurile.

Pilotul automat nu este dușmanul tău. Avem nevoie de el pentru multe activități de zi cu zi. Problema apare atunci când ajunge să conducă și zonele importante ale vieții.

Iar după ani întregi, poți descoperi că ai repetat aceeași săptămână de sute de ori.

De aceea, poate cea mai valoroasă întrebare nu este „Ce trebuie să schimb?”, ci:

„Unde sunt pe pilot automat și unde aș putea să aleg conștient?”

Cum te ajută limbajul să îți schimbi gândirea și reacțiile?

Da. Iar astăzi nu mai vorbim doar despre psihologie sau dezvoltare personală, ci și despre ceea ce demonstrează neuroștiința.

Creierul are o capacitate numită neuroplasticitate, ceea ce înseamnă că se poate modifica și reorganiza pe tot parcursul vieții. 

Cu alte cuvinte, atunci când începi să gândești, să vorbești și să acționezi diferit în mod repetat, creierul construiește noi conexiuni neuronale.

Dar schimbarea nu apare doar pentru că îți dorești.

Este nevoie de intenție și de consecvență.

Dacă alegi în mod repetat să folosești alte cuvinte, să îți pui alte întrebări și să privești situațiile din alte perspective, în timp începi să gândești diferit. 

Iar când gândești diferit, se schimbă și emoțiile, comportamentele și, în cele din urmă, rezultatele pe care le obții.

Există însă și un alt aspect important.

Limbajul funcționează ca un cerc continuu:

• ceea ce gândești influențează felul în care vorbești;
• felul în care vorbești influențează ceea ce simți;
• ceea ce simți generează noi gânduri.

De aceea, uneori, schimbarea începe cu un singur cuvânt sau cu o formulare diferită.

Iar efectele nu se opresc la tine.

Modul în care vorbești îi influențează și pe oamenii din jur. Copiii, partenerul, familia sau colegii preiau adesea expresii, perspective și tipare de gândire fără să-și dea seama.

Suntem mult mai permeabili la limbaj decât credem.

Poate tocmai de aceea merită să fii atent la cuvintele pe care le folosești zilnic. 

Nu pentru că un cuvânt îți schimbă viața peste noapte, ci pentru că, repetat suficient de mult, el poate schimba felul în care îți privești viața.

Iar de multe ori, orice schimbare importantă începe exact de aici: cu o conversație diferită purtată cu tine însuți.

Poate oricine să își schimbe convingerile și tiparele mentale?

Da, dar nu începe cu voință. Începe cu o miză suficient de importantă pentru tine.

Dacă citești despre pilotul automat, dai din cap și spui „interesant”, sunt șanse mari ca mâine să revii la aceleași obiceiuri. 

Viața intră repede în ritmul ei obișnuit: job, familie, responsabilități, probleme de rezolvat.

Schimbarea apare atunci când există ceva care contează suficient de mult încât să te facă să testezi altceva.

Observă că nu spun să schimbi totul.

Spun doar să TESTEZI.

Poate o idee nouă. Poate o întrebare diferită. Poate un mod diferit de a reacționa într-o situație pe care o trăiești des.

Nu mă crede pe cuvânt. Testează.

Vezi ce se întâmplă când faci ceva diferit și observă rezultatul.

Dacă funcționează, mai testezi ceva.

Dacă nu funcționează, cauți altă variantă.

În timp, exact aceste experimente mici îți pot schimba direcția vieții pentru că începi să ieși din repetiție și să alegi conștient.

Paradoxal, oamenii cei mai sceptici obțin uneori cele mai bune rezultate, pentru că își dau voie să verifice singuri.

Așa că răspunsul este simplu:

Da, oricine poate să își observe pilotul automat și să îl schimbe, însă nu toată lumea o face pentru că nu găsește încă motivul pentru care merită să încerce.

După toate ideile și exemplele din articolul acesta, cred că merită să rămâi cu un lucru în minte: felul în care vorbești contează mai mult decât crezi.

Mai ales felul în care vorbești cu tine însuți/însăți.

Pentru că uneori o singură expresie repetată ani la rând poate deveni o limită, sau, dimpotrivă, începutul unei schimbări.

Dacă ți-a plăcut perspectiva lui Horia, îl găsești și pe canalele sale de social media, unde vorbește despre comunicare, relații, convingeri și multe dintre subiectele pe care le-am atins și aici.

‍

Iar la final, te invit să te gândești la ceva:

Care este propoziția pe care o repeți cel mai des despre tine și ce s-ar schimba dacă ai începe să o privești diferit?

‍

Acest articol este inspirat din episodul 168 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcasts.

‍