Ce este fericirea, cum o înveți și cum o recunoști?

Când spui fericire, e ușor să te gândești la ceva ce trebuie să obții: un job, o relație, o reușită, o stare perfectă.
‍
Dar poate că fericirea nu e un premiu, ci o practică. Un exercițiu.

Am înțeles asta din conversația pe care am avut-o cu Georgiana Spătaru, o femeie pe care o asociez cu blândețea, cu pacea și cu un fel rar de claritate.
‍
Prima dată am văzut-o pe Georgiana în urmă cu câțiva ani, la un eveniment, și mi-a rămas în minte energia ei: calmă, senină, dar incredibil de puternică.

Să vorbesc cu ea acum a fost ca o întoarcere într-un loc cunoscut, într-un spațiu unde totul se liniștește și capătă sens.

Georgiana este fondatoarea comunității Exerciții de Fericire, un spațiu în care oamenii învață, pas cu pas, să fie bine.

Cu o naturalețe dezarmantă, vorbește despre cum fericirea  nu e un moment norocos, ci o alegere pe care o poți face în fiecare zi.

În acest episod, am vorbit despre:

• ce este fericirea, dincolo de definiții;
• cum o poți „antrena”, mai ales după perioade grele;
• de ce apatia e mai periculoasă decât tristețea;
• și cum poți acționa din pace, nu din reacție.
  

A fost una dintre acele conversații care nu doar te liniștesc, ci te reașază.

Sper ca rândurile care urmează să îți aducă și ție puțin din calmul și lumina pe care le-am simțit eu în timp ce o ascultam.

Ce este fericirea: cum o inveti si cum o recunosti cu adevarat

Mădălina: Georgiana, hai să plecăm din punctul 0: ce este fericirea? 

Putem s-o învățăm? 

Cum o recunoaștem?

‍Georgiana: Pentru mine, fericirea e „soundtrack-ul” vieții mele: o stare de bine pe care o simt în corp și o recunosc conștient în gând și emoție. 

Nu e doar „mă simt bine”, ci „observ că mă simt bine”. Observația asta antrenează mintea să revină la stare, să o transforme în normalitate. 

De aici pornesc deciziile bune, rezolvările și, cum îmi place să spun, distracția.

Da, cred că știm să fim fericiți. 

Dacă n-am ști, nu ar exista psihologia pozitivă care să ne arate „cum”. 

Suntem programați pentru fericire și, chiar dacă știrile contrazic asta, direcția generațiilor noi e spre o viață mai bună. 

Fericirea se poate și învăța, mai ales după contexte grele (copilării dificile, relații abuzive, boală, faliment). Uneori ni se întâmplă lucruri bune, dar nu le mai putem recunoaște: nu mai avem „resursele” să aprindem beculețul interior care spune „sunt fericit”.

‍Mădălina: Și ce faci atunci? În momentul în care ei nu se mai aprind, înseamnă că tu ai suferit atât de mult, încât te-ai obișnuit că aceea e starea de fapt și că atât este, nimic mai mult?

Așa arată biologic?

‍Georgiana: Când întrebi „biologic cum arată?”, îți răspund simplu: apatia e mai gravă decât depresia. 

În apatie, totul e la fel, luni sau sâmbătă nu mai contează, acționezi mecanic, fără reper emoțional. 

Aici apar două căi în care oamenii încearcă să rezolve:

• Calea sănătoasă: ceri sprijin. Un preot, un psiholog, uneori și un psihiatru care ajustează chimia creierului astfel încât corpul „reînvață” starea de bine.
• Calea periculoasă: cauți „fericirea” în sticle, țigări ori alte dependențe. Acestea toate par a ușura, dar în timp ruinează.
  

Din lucrul meu cu oamenii am învățat să văd ambele fețe ale poveștii fără dramă inutilă. Fericirea, repet, e un exercițiu continuu de conștientizare a ceea ce trăiesc acum:

– Ce gânduri am?

– Ce emoții apar?

– Pot recunoaște că, chiar în clipa asta, e ceva bun?

Când îți antrenezi observația în momentele luminoase, vei avea „mușchiul” pregătit și pentru când te îndepărtezi de ele. Atunci știi încotro să te întorci.

Pe scurt, dacă vrei să iei ceva cu tine:

• Fericirea e stare și conștientizare. Fără recunoaștere, trece pe lângă tine.
• Se poate învăța (mai ales după greu).
• Apatia e semnal roșu: caută sprijin devreme.
• Fă din fericire normalitatea ta, prin mici acte zilnice de observare a binelui.

Cum înveţi să acţionezi dintr-o stare de pace?

Mădălina: Uite, eu știu despre tine câte ceva, te văd și îmi place că pari genul de om care tace și face. 

Cine ești tu, Georgiana, în toate rolurile din viața ta?

‍Georgiana: În primul rând sunt trimisul lui Dumnezeu pe pământ, la fel ca tine, ca mama mea, ca fiica mea, ca fiecare om. 

Mi-a luat timp să pot spune asta cu voce tare, dar o fac acum cu bucurie și cu pace. Apoi, sunt iubita soțului meu, mama fiicei mele, acestea sunt primele mele identități. 

După ce ies din cas, devin „de necontrolat”, pentru că învăț, de vreo doi ani, să acționez în loc să reacționez.

Mult timp am reacționat: la nedreptăți, la oameni, la situații. 

În liceu m-am ridicat din bancă și am cerut schimbarea unei profesoare pe care o consideram nedreaptă. Aveam dreptate, dar felul în care o susțineam nu era dintr-o stare de pace. 

Asta am înțeles mai târziu: pot avea toată dreptatea din lume, dar dacă nu o exprim dintr-un loc de liniște, nu am de fapt nimic.

De atunci mi-am făcut un indicator simplu:

• dacă simt pace în mine, pot spune orice, chiar și o critică dură, și va fi constructivă;
• dacă simt tensiune, mai bine tac, respir și aștept să văd ce e acolo.
  

Mădălina: Ce frumos ai spus. Mă regăsesc și eu în asta. Mi se pare o lecție importantă – să înveți să-ți păstrezi puterea, dar să nu o mai manifești din forță brută, ci din pace.

‍Georgiana: Exact. Eu am fost ani întregi un „pericol pentru mine însămi” deoarece reacționam la orice nedreptate, dar apoi mă culcam frustrată, încărcată. 

Până într-o zi când am înțeles că nu e despre a avea dreptate, ci despre a păstra bucuria de viață. 

Asta e pentru mine adevărata putere.

Așa am ajuns să aleg conștient, să acționez din iubire și echilibru, nu din impuls. 

Și de acolo s-au schimbat toate: relațiile, munca, felul în care mă raportez la oameni și la viață.

Ce este comunitatea Exerciţii de Fericire şi cum te poate sprijini

Mădălina: Dacă te întreabă cineva ce este Exerciţii de Fericire astăzi, cum descrii tot ce ai construit sub această umbrelă?

‍Georgiana: Exerciții de Fericire este, înainte de toate, o comunitate vie.

Aș putea fi cel mai inspirat om din lume, dar fără oamenii din jurul meu, fără ecoul lor, tot ce fac n-ar avea sens. 

Valoarea vine din faptul că un gând al meu ajunge la ei, e primit, completat și se întoarce la mine cu alt sens. Asta înseamnă să fii viu, conectat, prezent în lume.

Comunitatea mea există de peste opt ani. Nu am o echipă tehnică, site-ul, clipurile, tot ce ține de imagine sunt adesea create împreună cu cursanții. Dacă spun că am o problemă la un video, se oferă cineva: „Hei, Georgi, vrei să te ajut eu?”. 

Asta este pentru mine esența unei comunități, un spațiu unde oamenii se ajută firesc, din dorința de a da mai departe.

Sub umbrela Exerciții de Fericire există multe forme de lucru:

• Cursuri - de exemplu, cursurile de Teta Healing, pe care le ținem anual.
• Programul „Cresc”, creat împreună cu fiica mea, Prea Minunata, un curs de relaționare emoțională și spirituală pentru copii.
• Academia „Cresc”, unde alți instructori duc mai departe metoda.
• Programul de înlăturare a cauzelor emoționale care duc la îngrășare care este foarte îndrăgit de femei, pentru că nu e doar despre corp, ci despre vindecarea emotioanala.
• Retreaturi - adevărate „săpături” în propria conștiință, desfășurate în locuri care ne transformă: Bali, Bhutan, Nepal, Azore.

În toți acești ani, Exerciții de Fericire a crescut odată cu mine și cu oamenii care au venit aproape. E un spațiu în care învățăm împreună să trăim conștient, să simțim, să iubim și să fim bine.

În fond, Exerciții de Fericire este un spațiu viu în care oamenii își exersează prezența, iubirea și recunoștința, până când aceste exerciții devin, pur și simplu, modul lor de a trăi.

Cum renunţi la o carieraă pentru o alegere mai aproape de suflet

Mădălina: Tu nu ai început în zona aceasta de dezvoltare personală. Ai avut o carieră stabilă, o firmă de consultanță, clienți mari și succes. 

Ce te-a făcut să renunți la tot și să alegi un drum mai aproape de sufletul tău?

‍Georgiana: Ai dreptate. Am renunțat la o carieră care mergea foarte bine, fără să am o garanție că povestea nouă va funcționa. 

În 2012 aveam o firmă de consultanță în resurse umane, iar primul meu client a fost Starbucks. Apoi au venit Bose, DHL, companii mari. Eram o tânără de 23 de ani care lucra cu branduri globale și mă simțeam pe val. 

Livram rapid, eram pasionată, îndrăgostită de munca mea.

Dar, în același timp, simțeam că lipsește ceva. Într-o zi am ajuns, din curiozitate, la un curs de dezvoltare personală susținut de o fostă colegă, Andreea Filip. 

Când am văzut-o, am avut un gând simplu: „Era o persoană normală, cum a ajuns să facă asta?”. Așa a început totul. Am continuat cursurile, am mers până la formarea de instructor, nu pentru că voiam să predau, ci pentru că voiam să o cunosc pe fondatoarea tehnicii, Vianna Stibal.

După ce am întâlnit-o, am știut că vreau să duc mai departe ceea ce învățasem. 

Numai că decizia nu a fost deloc ușoară:

• investisem toți banii familiei în aceste formări,
• aveam o fetiță mică,
• și tocmai primisem un diagnostic oncologic.
  

Ironia e că, înainte, glumeam pe seama celor care se vindecau și scriau cărți despre asta. Universul mi-a răspuns: „Bine, hai să vezi cum e cu adevărat.”

În perioada tratamentelor, continuam să merg la birou, uneori doar să beau o cafea și să privesc în gol. 

‍Dar în interiorul meu începea o schimbare profundă. 

Mi-am dat seama că nu mai pot trăi doar pentru rezultate și livrabile, ci vreau să trăiesc pentru oameni și pentru sens.

Soacra mea, care m-a susținut enorm, mi-a spus: „Ți-am organizat un curs. E la Sighet, nu te cunoaște nimeni. Du-te și fă-l.”

Așa a început totul. Prima mea grupă a fost formată din prietenii ei: oameni simpli, deschiși, curioși. În acele zile m-am reîndrăgostit de mine însămi. 

Am simțit că m-am văzut cu adevărat, că am regăsit femeia care iubește oamenii, care vrea să aducă lumină și vindecare.

De atunci am știut: drumul meu nu mai e despre recrutare, ci despre resurse mai umane, așa cum scria ironic și pe logo-ul firmei mele. 

Doar că acum, am început să lucrez cu resursa cea mai importantă: sufletul.

Cum poate o alegere profesională să-ți aducă împlinire personală

‍Mădălina: Ai spus mai devreme că, în timp ce țineai cursuri și îți creșteai fetița, frica ta cea mai mare era moartea, și mai ales amintirea pe care ai fi lăsat-o în urma ta. 

Cum a schimbat această experiență modul în care ți-ai privit viața și profesia?

‍Georgiana: Da, frica aceea a fost prezentă multă vreme. Nu mi-era doar teamă că voi muri, ci de felul în care s-ar putea întâmpla și de amintirea pe care i-aș lăsa-o fiicei mele. 

Apoi, într-o dimineață, după ce trecusem din nou pe lângă o biserică, am spus simplu:

Doamne, facă-se voia Ta!

Și în momentul acela m-am simțit ușurată. Am renunțat la presiunea de a găsi eu toate soluțiile, la convingerea că trebuie să controlez totul.

Din clipa aceea am început să privesc viața cu mai multă lejeritate. Nu pentru că era ușor deoaece eu eram încă în tratament, cu o fetiță mică și multe griji, dar am început să văd frumusețea din mijlocul haosului. 

A fost momentul în care mi-am spus: Vreau să fiu instructor Theta Healing.

Le-am spus părinților, soțului, dar prietenilor nu. Așteptam să vadă singuri.

Primul meu curs în Cluj a avut doar patru participanți. Una dintre femei mi-a spus la final:

‍Tu nu încerci să convingi pe nimeni de nimic. Mă cam deranjează asta.

Ani mai târziu, râdem împreună de acea replică, pentru că azi exact acea atitudine, de a nu convinge pe nimeni, este cea care o inspiră cel mai mult.

Așa a început îndrăgostirea mea de acest drum. Mi-am făcut singură site-ul, articolele, cursurile, tot. Nu aveam echipă, nici laptop bun. Dar aveam o energie pe care nu o mai simțisem niciodată: iubeam ceea ce făceam și, mai ales, mă iubeam pe mine făcând asta.

Părinții mei se temeau că renunț la stabilitate, soțul meu nu era convins că va merge, dar am mers înainte. 

Pas cu pas, an după an. Și când am început să văd rezultate, toate temerile s-au transformat în încredere.

‍Mădălina: Uitându-te acum înapoi, care e cea mai importantă lecție din acea perioadă?

‍Georgiana: Că există frumusețe chiar și în cele mai grele momente.

Când alegi să vezi în întuneric un licăr de lumină și mergi spre el, chiar fără certitudine, acela e pasul de credință care schimbă totul.

Pentru mine, alegerea profesională de a deveni instructor nu mi-a adus doar o nouă carieră, mi-a adus împlinire personală. 

‍Atunci când te lași condus de iubire și sens, munca ta devine o formă de rugăciune.

Și, da, sunt fericită mult și bine. Nu tot timpul, dar suficient încât să știu că sunt exact acolo unde trebuie.

Cum treci prin momente grele şi revii la echilibru

Mădălina: Ai plecat în vacanță ca să te bucuri și ai ajuns să treci printr-una dintre cele mai provocatoare experiențe. 

Ce s-a întâmplat și cum ai gestionat?

‍Georgiana: Eram în Maldive, ne simțeam minunat, am prelungit șederea cu câteva zile, decizie care, culmea, m-a ajutat. În seara în care urma să plecăm, am aflat că am COVID. 

Fără medicamente la mine, fără „trusa” cu care eram obișnuită acasă, am căzut psihic și emoțional: patru zile de plâns, adormeam și mă trezeam plângând. 

Nu îmi era frică de boală în sine, ci de faptul că nu eram acasă, fără reperele și oamenii la care știu pe cine să sun. Șocant a fost decalajul dintre „locul perfect”: plajă, aer liber, totul la dispoziție, și nevoia mea de control.

Soțul a fost „psihologul familiei”: mi-a arătat ce era evident: ești pe malul oceanului, în siguranță. 

Prietenii au contat enorm: mesaje, filmulețe, poze, amintiri și planuri noi. În patru zile m-am ridicat. 

Boala a fost ușoară, frica însă, era din altă parte. 

Din perioada asta a rămas în mine o voce clară: Shine your new era of light. 

M-am întors acasă și am făcut un curs cu acest nume și încă procesez lecțiile.

‍Mădălina: Ce recomandări ai pentru cineva care „cade” într-un astfel de context?

‍Georgiana: Toți avem în noi resursele, doar că, în cădere, nu le băgăm în seamă. 

În primele momente (sau săptămâni) intri în negare: „nu se poate, cineva mă va salva”. Acolo, în acel moment, caută liniștea. 

Observă că viața curge mai departe, oamenii postează, iubesc, muncesc, deși ție ți s-a oprit respirația. 

‍Acesta e semnalul vieții: mergi cu viața și fă cât poți acum.

Două întrebări care te pot ajuta să te reașezi:

1. Ce judec că mi se întâmplă? (e „cea mai mare pedeapsă”, „cea mai mare nevoie”?)
2. Ce mi-aș dori să experimentez de aici? (bucurie, pace, prietenie, bogăție interioară etc.)
   

Întrebările scot capul din furtună. 

Așa lucrez și cu copiii, și cu adulții: nu dau soluții, pun întrebări. Răspunsurile mele sunt doar perspective, soluțiile reale apar din răspunsurile tale.

Mai e ceva: când altcuiva i se întâmplă o dramă, prezența ta empatică e dovada că sunteți interconectați. 

Bucuria lor cheamă bucurie și în ograda ta, poate sub altă formă. Așa funcționează comunitatea și umanitatea.

‍Mădălina: Mi-a rămas în minte ideea „totul se schimbă și nimic nu se schimbă”.

‍Georgiana: Exact. Ție ți se schimbă tot universul, iar lumea merge mai departe. 

E dureros și, în același timp, eliberator. Te ajută să vezi proporțiile: viața și sistemele ei funcționează și fără noi. Când accepți asta, revine pacea și poți alege, din nou, următorul pas mic înainte.

Cartea Exerciții de Fericire - Gânduri fără Justify: ce găsești în ea

Mădălina: Pentru că vreau ca cei care ne ascultă să te poată „lua cu ei” și după ce se termină acest articol, te rog să le povestești despre cartea ta, Exerciții de fericire – Gânduri fără Justify. 

Ce este, mai exact?

‍Georgiana: Cartea aceasta este o colecție de 53 de perspective despre fericire, plus una în plus: un tribut adus editoarei mele, Alis Năstase-Buciuta, o femeie pe care o admir de când eram adolescentă. 

De fapt, Gânduri fără Justify nu e o carte de dezvoltare personală clasică. Nu oferă „rețete” și „pași de urmat”.

Este mai degrabă un jurnal al unei femei de neoprit, o invitație la reflecție. Fiecare capitol e o întrebare, o idee, o oglindă în care cititorul se poate regăsi și poate descoperi ceva despre sine.

Am amânat publicarea timp de doi ani. Nu pentru că nu aveam materialul, ci pentru că nu mă simțeam „scriitoare”. 

Mă tot gândeam că sunt deja destule cărți „pentru sala de așteptare la dentist”, cărți pe care le răsfoiești, dar nu le trăiești. A mea nu voiam să fie așa. 

Apoi, în pandemie, editoarea mea m-a convins să o public. Mi-a spus:

Vine Crăciunul, măcar ai ce să dăruiești prietenilor. Așa că am spus „Da”.

Cartea a avut însă propriul ei drum. Deși e disponibilă doar pe câteva canale: pe site-ul meu, pe site-ul editurii și în câteva librării selecte, se vinde foarte bine. 

În fiecare zi primesc mesaje, poze cu pagini subliniate, reflecții trimise de cititori. Este o carte care creează conversații.

Și, poate cel mai frumos compliment a venit din partea fiicei mele, care a citit-o și a vrut s-o dăruiască prietenelor ei. A trebuit s-o opresc deoarece încă nu e vremea ei să devină „distribuitor de fericire”, dar m-am bucurat enorm să o văd conectată la sensul cărții.

Așadar, Exerciții de fericire – Gânduri fără Justify nu îți spune ce să faci ca să fii fericit, ci te provoacă să descoperi tu ce înseamnă fericirea pentru tine.

Ce înseamnă pentru tine să-ți faci gândirea vizibilă?

Mădălina: Asta va fi ultima mea întrebare, deși s-ar putea să mai navigăm puțin în jurul ei. Tu lucrezi zi de zi cu gândirea, cu energia, cu alinierea dintre minte și ceva mai mare decât noi. 

Spune-mi, ce înseamnă pentru tine să-ți faci gândirea vizibilă?

‍Georgiana: În primul rând, înseamnă să fac liniște.

Liniște în mine, în jurul meu, în gândurile mele. 

În momentul în care reușesc să creez liniștea asta interioară, nu vin neapărat idei instant, ci încep să curgă lucruri spre mine: cineva mă sună, apare o persoană potrivită, văd un semn, o reclamă, un mesaj, ceva se mișcă în direcția potrivită.

Fac liniște, mă ascult, și apoi, din acea liniște, coboară soluțiile.

Asta e pentru mine gândirea vizibilă: momentul în care simt că ceea ce gândesc are sens în mine. 

Și la mine „sens” înseamnă mereu îndrăgostire. Când mă îndrăgostesc de o idee, de un om, de un proiect, atunci știu că e real. Că pot să merg clar, elegant, direct, simplu.

Oamenii cu care lucrez îmi spun că le place să lucreze cu mine pentru că sunt eficientă.

Dar eficiența nu vine dintr-un calcul rece, ea vine din claritate. Iar claritatea vine după liniște.

Sunt acum într-un moment al vieții în care mi se clarifică cum fac lucrurile. Oamenii mă întreabă adesea: „Cum reușești să faci atâtea?”

Și eu chiar mă mir, pentru mine e firesc. Mă trezesc și fac. Nu am un „proces” anume, dar simt că începe să mi se arate. Poate peste trei luni o să pot să-ți explic exact cum se face gândirea mea vizibilă.

‍Mădălina: Uite, aici se întâlnesc foarte frumos drumurile noastre. „Thinking Made Visible” e exact despre asta: despre a aduce la suprafață gândurile, ideile, procesele. 

Eu, de exemplu, am venit mult din zona de cum, din logică, din structură. Tu ai mers mult din zona de intuiție, din plexul solar, din inimă. 

Iar acum viața mă obligă pe mine să cobor în simțire și pe tine te duce să vezi mecanismul. Mi se pare minunat cum se completează.

‍Georgiana: Așa este. Și, sincer, dacă o să am vreodată un podcast, tu vei fi prima mea invitată.

‍Mădălina: Accept din tot sufletul.

Și ca să încheiem acest episod, dacă ai avea ocazia, printr-un podcast ca acesta, să vorbești cu toți oamenii din țară sau chiar din lume, ce le-ai spune?

‍Georgiana: Le-aș spune așa: oameni buni și dragi, cel mai frumos cadou pe care putem să-l facem țării noastre și celor de lângă noi este să-i recunoaștem, să recunoaștem valoarea, darul, lecția pe care fiecare o aduce în viața noastră.

De aici începe totul. 

‍Când recunoaștem, nu mai reacționăm. Începem să acționăm.

Asta cred că ne-ar schimba ca popor, un curs despre cum să încetăm să reacționăm și să începem să acționăm din pace, nu din frică.

Am călătorit mult și, de fiecare dată, m-am întors cu drag acasă. N-am regretat niciodată că sunt româncă. Dar am înțeles că românii care mă enervează uneori… sunt tot eu.

Și când am integrat asta, am încetat să mă mai consum.

Pandemia, viața, țara, nu au nevoie de reacția noastră, ci de prezența noastră.

Asta le-aș spune tuturor: înainte să vorbim despre pace, iubire sau spiritualitate, hai mai întâi să încetăm să ne lovim unii pe alții.

De acolo începe vindecarea și adevărata gândire vizibilă.

După ce am terminat discuția, am rămas câteva minute în liniște.

Genul acela de liniște bună, care nu cere explicații.

M-am gândit că, poate, fericirea chiar asta este: clipa în care nu mai cauți altundeva.

Sper ca discuția cu Georgiana Spătaru să-ți fi adus puțin din liniștea și claritatea pe care le-am simțit și eu când am vorbit cu ea.

Poate că fericirea nu e ceva ce „găsim”, ci ceva ce recunoaștem atunci când ne oprim din goană și privim cu atenție.

Dacă vrei să descoperi mai mult din universul ei, o poți găsi în comunitatea pe georgianaspataru.ro și pe canalele ei de social media - Facebook, Instagram sau LinkedIn.

Iar dacă acest articol ți-a adus o idee bună sau o stare mai calmă, trimite-l unui prieten.

Poate pentru el va fi exact gândul de care avea nevoie azi.

‍Acest articol este inspirat din episodul 17 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcasts.

Sursa foto: Imagini generate cu AI

‍