Antreprenoriat social - se poate și cu profit?

De multe ori, antreprenoriatul social este privit fie cu admirație, fie cu scepticism.

Admirăm intenția, dar ne întrebăm în șoaptă dacă un astfel de proiect poate funcționa pe termen lung, dacă poate susține oameni, salarii, ritm și creștere, fără să se frângă la primul hop financiar.

Povestea lui Lucian Butnaru, fondatorul Cofeels, m-a făcut să-mi pun aceste întrebări altfel. 

Cofeels este o afacere cu cafea de specialitate din Cluj-Napoca, construită cu o misiune socială clară: să creeze locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități și, odată cu ele, un tip de normalitate pe care încă îl vedem prea rar.

În rândurile care urmează, vei descoperi cum arată antreprenoriatul social trăit din interior: cu riscuri asumate, decizii calculate, momente limită și întrebarea care revine constant: cum crești un business cu impact social, fără să pierzi stabilitatea financiară?

Este o conversație despre curaj, responsabilitate și despre ce se întâmplă atunci când sensul și cifrele învață să stea la aceeași masă.

Cine este Lucian și cum a luat naștere proiectul Cofeels?

Mădălina: Cine ești tu, Lucian, și cu ce te ocupi, pe scurt?

Lucian: Sunt un antreprenor social în ospitalitate. 

Am o afacere cu cafea de specialitate, Cofeels, și port mai multe „pălării” în același timp: antreprenor, manager, om de marketing, speaker, uneori barista, alteori… instalator. 

Fac ce e nevoie ca lucrurile să meargă.

Mădălina: Ai menționat afacerea ta. Ce este, de fapt, Cofeels?

Lucian: Cofeels este un proiect de antreprenoriat social, pornit oficial în 2021, cu ajutorul unei finanțări europene. 

Este o afacere „pe bune” cu cafea de specialitate, dar cu o componentă socială foarte clară. 

Ideea a apărut cu câțiva ani înainte, prin 2017, unele idei cresc repede, altele au nevoie de timp. La mine, a fost a doua variantă.

Mădălina: Ce înseamnă, concret, partea socială din Cofeels? 

Pentru că e clar că nu e doar o cafenea.

Lucian: Cofeels s-a născut dintr-o pasiune și dintr-o durere. 

Eu m-am născut cu o deficiență de vedere și, de-a lungul timpului, mi-a fost greu să-mi găsesc locul într-un job clasic din ospitalitate. 

Când am avut șansa să scriu un plan de afaceri, am simțit că acesta e modul meu de a face antreprenoriat: să creez un loc de muncă potrivit pentru mine și, în același timp, pentru alții ca mine.

Așa a apărut ideea de a construi o echipă în care o parte dintre colegi sunt persoane cu dizabilități. Am transformat experiența mea dificilă într-o oportunitate.

Mădălina: Practic, în loc să cauți un loc unde să te potrivești, l-ai creat tu și l-ai făcut deschis și pentru alții.

Lucian: Exact. Și ce m-a surprins este că, dincolo de misiunea socială, Cofeels a devenit un spațiu sigur și pentru clienți. 

Un loc unde oamenii simt că pot fi vulnerabili, unde pot avea conversații grele, autentice. 

Antreprenoriat social cu miză mare: frici, bani și decizii asumate

Mădălina: Pornind de la experiențele tale personale, ai observat că la Cofeels se creează un spațiu în care oamenii, cu sau fără dizabilități, simt că își pot da voie să fie ei înșiși, fără tensiune sau hiperprotecție?

Lucian: Da, foarte clar. Se simte în energia locului. 

Oamenii care vin la Cofeels, inclusiv persoane cu dizabilități, nu sunt tratați diferit sau excesiv de precaut. 

Există o normalitate firească. Dacă e nevoie de ajutor, ajutorul vine natural, nu stânjenitor. 

Asta spune mult despre comunitatea care s-a creat în jurul cafenelei: un loc sigur, deschis, în care diversitatea e ceva firesc, nu ceva „de gestionat”.

Mădălina: Când te-ai gândit prima dată serios să-ți deschizi propria cafenea, care au fost fricile tale?

Lucian: Cea mai mare frică a apărut odată cu pandemia. Depusesem planul de afaceri pentru finanțare europeană și, la nici 20 de zile după, a început lockdown-ul. 

Miza era mare: dacă proiectul eșua, trebuia să dau înapoi aproximativ 100.000 de euro. Aveam 27 de ani și zero bunuri pe numele meu.

Ca să nu rămân blocat în panică, am ales să pun frica în cifre. 

Am făcut cercetare de piață pe bune: am numărat câte produse vând cafenelele din Cluj, la ce ore, în ce zile. 

Pandemia a creat, paradoxal, contextul perfect pentru asta, pentru că totul se vindea la pachet. 

Pe baza acelor date, am fost extrem de conservator în planul meu: am estimat că voi vinde doar 20% din volumul competitorilor. Așa, riscul a devenit gestionabil.

‍Mădălina: Și azi, după ani de la start, ce a devenit Cofeels?

‍Lucian: După aproape 5 ani, Cofeels nu mai e doar o cafenea. 

Avem o locație fizică în Cluj, un shop online și suntem implicați inclusiv în procesul de prăjire a cafelei. 

Într-o agendă din 2019 scrisesem ca vis: „prăjitorie în 2025”. Astăzi, suntem deja pe drumul ăsta. 

Când mă uit înapoi, cu toate fricile de atunci, rămâne recunoștința că am mers înainte.

Impactul din Cofeels: ce aduce diferit o echipă diversă

Mădălina: Pentru cei care te descoperă acum, aș vrea să punctăm clar: care este, într-o frază, partea socială din Cofeels?

Lucian: Cofeels este o afacere cu impact social pentru că astăzi am patru colegi cu dizabilități angajați, care fac parte din echipă exact ca oricine altcineva.

Mădălina: Viziunea ta merge mai departe de ideea de cafenea. 

Tu vrei să arăți că oamenii cu dizabilități pot fi incluși în afaceri în care sunt în prima linie, în contact direct cu clientul: chelneri, barista, oameni vizibili. 

Și aici apar, firesc, fricile pentru antreprenori: Ce e diferit, concret? 

Ce se schimbă în organizare, în task-uri, în ritm?

Lucian: Diferența principală este ritmul și felul în care spargi lucrurile în pași mici și clari. Exact ca în business, de altfel. 

Noi avem aproximativ 40 de sarcini săptămânale de mentenanță a locației. Le-am împărțit în sarcini zilnice, foarte clare, și avem colegi coordonatori care verifică ce face fiecare.

De exemplu, o sarcină aparent simplă: curățarea cuptorului. La început, a fost nevoie să arăt cum verific dacă e curat: un șervețel alb trecut prin interior. 

Dacă nu iese alb, mai repetăm. Fără presiune, fără judecată. Astăzi, colegul meu Mihai face asta impecabil, fără să mai fie nevoie de explicații.

Mădălina: Deci „diferitul” nu e despre rezultat, ci despre proces.

Lucian: Exact. Uneori procesul de învățare e mai lent. Uneori e nevoie de mai multă răbdare. Și, foarte important, e o muncă și cu tine, ca lider. 

Te obligă să-ți vezi perfecționismul, așteptările nerealiste, graba.

Lucrul cu oameni mai speciali te ajută să devii un antreprenor mai atent, mai prezent și, sincer, mai uman.

Persoanele cu sindrom Down în business și puterea feedback-ului pozitiv

Mădălina: Dincolo de task-uri și ritm, te întreb dintr-o zonă foarte umană. 

Oamenii cu sindrom Down au, de multe ori, o energie caldă, zâmbitoare, o deschidere naturală spre ceilalți. Într-o cafenea, unde contactul cu clientul contează enorm, asta  poate fi un mare plus? Se simte la Cofeels?

Lucian: Este un plus extraordinar. Și aici intrăm într-o zonă mai puțin vizibilă. 

Persoanele cu sindrom Down sunt obișnuite, inclusiv în terapie, să lucreze mult cu feedback pozitiv. Ajung să aibă nevoie de validare: am făcut bine? e în regulă?

La început, când îl învățam pe Mihai să facă cafea, fiecare pas venea cu întrebarea: „Am făcut bine?” Iar pașii sunt mulți, nu e deloc simplu.

La un moment dat, mi-am dat seama că ritmul era fragmentat de această nevoie constantă de feedback. Nu pentru că era „greșit”, ci pentru că era o nevoie reală de validare. 

Așa că, împreună cu un specialist în psihopedagogie specială, am schimbat direcția: nu am eliminat feedback-ul, l-am mutat.

‍Mădălina: L-ați mutat către clienți.

‍Lucian: Exact. Clientul vine o dată pe zi, o dată pe săptămână. Iar feedback-ul lui este natural, autentic. Mihai întreabă: „E în regulă?”. Iar atunci, zâmbetul clientului, mulțumirea, devin validare.

Iar eu sunt atent: când simt că are nevoie de un boost, îl încurajez direct.

‍Mădălina: Ce mi se pare extraordinar este că bucuria lor e „by default”. Zâmbesc natural, creează stare, fără training de vânzări. Ce pentru alți angajați trebuie învățat, pentru ei este firesc.

‍Lucian: Da. Și poate că multe dintre fricile antreprenorilor sunt, de fapt, frici imaginare. Realitatea e că acești oameni aduc exact ce ne lipsește uneori în business: bucurie, autenticitate și umanitate.

Cum gestionezi greșelile și comunicarea într-o echipă inclusivă

Mădălina: Când apar greșeli, pentru că ele apar în orice echipă, conversațiile devin inconfortabile. 

Cum le porți atunci când greșește un coleg? 

Ce faci, concret, când o eroare are consecințe reale pentru business?

Lucian: Le tratez exact ca pe niște situații umane, nu ca pe „probleme”. 

De exemplu, Mihai întârzia des la început, chiar și 20–30 de minute. Am vorbit deschis despre impactul întârzierilor și am testat mai multe consecințe. Nu toate funcționează. 

Ce a funcționat, însă, a fost să legăm regula de ceva important pentru el: bucuria cafelei de dimineață.

Am făcut un pact simplu, clar: dacă ajunge la timp, bem cafeaua cu bucurie amândoi.

Dacă întârzie, eu sunt trist și nu îi pot oferi cafeaua. A înțeles prin empatie, nu prin frică. De atunci, ajunge la timp.

În rest, feedback-ul e direct și calm. „Ai uitat să duci apa la masă.” Atât. 

Nu dramă, nu etichete. Se corectează pe loc. Și, foarte important, colegii văd că greșeala nu e un capăt de lume.

Mădălina: Cum e cel mai sănătos să tratezi o persoană cu dizabilități?

Normal sau diferit? Unde e echilibrul?

Lucian: Echilibrul este să nu îi tratezi „special”, dar nici să le iei sarcinile din dorința de a ajuta. 

Mulți oameni cu dizabilități vor, de fapt, să demonstreze că pot. Am văzut situații în care colegii tipici preiau task-uri „ca să fie mai ușor” și asta ajunge să frustreze profund.

Un exemplu clar: i-am dat lui Mihai responsabilitatea de a deschide cafeneaua dimineața. Era mândru, implicat, împuternicit. 

Într-o zi, alt coleg a ajuns mai devreme și i-a „luat” sarcina. Reacția lui Mihai a fost una de pierdere: „Eu ce mai fac acum?”.

Asta m-a învățat ceva esențial: oamenii nu vor milă, vor SENS. 

Când îi împuternicești și le dai responsabilitate reală, crește încrederea. Și odată cu ea, curajul de a face mai mult.

Impact social și sustenabilitate economică: 3 lucruri care au funcționat la Cofeels

Mădălina: Multă lume confundă ONG-urile cu afacerile sociale. Chiar și cei care le pornesc nu au mereu clară diferența. 

O afacere socială este, în primul rând, o afacere. 

Ai știut de la început cum să îmbini dorința de impact social cu partea economică?

Lucian: N-am știut, sincer. Dar știam foarte clar că nu știu și că trebuie să învăț. De la început am tratat Cofeels ca pe o afacere reală: bugete, cheltuieli, venituri, profitabilitate. 

Antreprenoriatul social nu înseamnă că vin banii „de nicăieri”. Funcționează ca orice business. 

Există o vorbă care îmi place mult: când se termină banii, se termină și impactul social. 

Am învățat asta din mers, uneori foarte aproape de faliment. 

Antreprenoriatul chiar este unul dintre cele mai complexe cursuri de dezvoltare personală și profesională.

Mădălina: Privind acum înapoi, din punctul în care ești azi, care sunt trei lucruri pe care le-ai face exact la fel?

Lucian:

1. Numele Cofeels. Nu l-aș schimba sub nicio formă. Este combinația perfectă între cafea și „feels” care înseamnă emoție, stare. Vizual, logic, memorabil.
   
2. Cafeaua de specialitate. Produsul în sine. Este un produs foarte bun, care atrage oameni atenți la calitate. Ulterior am realizat că mulți dintre ei sunt antreprenori, oameni de HR, lideri, oameni cu influență în comunitățile lor.
   
3. Oamenii. Cofeels nu ar exista fără colegii mei și fără misiunea socială. Cine prepară și cine servește cafeaua este la fel de important ca produsul. De fapt, ele nu pot exista separat.
   

Pentru mine, Cofeels este exact acest trio: numele, cafeaua și oamenii. Și le-aș alege din nou, la fel.

Cea mai mare greșeală legată de business și ce a învățat din ea

Mădălina: Uitându-te acum înapoi, care a fost cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o în business?

Lucian: Faptul că nu am pus suficient focus pe marketing de la început. 

Am încercat să fac lucruri, nu am ignorat complet partea asta, dar nu am avut curajul și nici claritatea de a căuta profesioniști care să mă ajute să fac misiunea Cofeels vizibilă. 

Nici timp să mă formez singur nu prea am avut. Ce nu aș mai face este să ignor informațiile pe care le am deja și să nu cer ajutor specializat atunci când simt că am nevoie.

Mădălina: Hai că sunt puțin Gică Contra. Mulți antreprenori te aud și gândesc așa: „ușor de zis când ai bani”. 

Cererea de ajutor implică bani, iar unii chiar nu îi au. Ce le-ai spune?

Lucian: În primul rând, nu le-aș spune să ceară ajutor gratuit. Am făcut și asta la început și am învățat că, atunci când nu există o componentă financiară, e greu să ceri performanță și să măsori rezultate.

Apoi, le-aș spune așa: testează-ți produsul. Dacă ai clienți care spun că e bun, ia-ți inima în dinți și, chiar și cu un buget mic, plătește un specialist măcar o lună. 

Nu ca să facă „luna și soarele” din 2.000 de lei, ci ca să testezi ce se întâmplă.

Dar înainte de asta, e important să înțelegi trei lucruri simple:

• câți oameni te văd
• câți dintre ei cumpără
• cât cheltuie cei care cumpără.
  

Dacă știi aceste lucruri, poți merge la un specialist și spune clar ce vrei: mai multă vizibilitate în fața oamenilor care seamănă cu clienții tăi actuali.

De multe ori, problema nu e lipsa banilor, ci lipsa încrederii că va funcționa. 

Iar prima investiție, oricât de mică, care aduce rezultate, încarcă „bateria” de încredere. De acolo începe creșterea.

Viziunea Cofeels: cum arată impactul social la scară mare

Mădălina: Zâmbesc când te ascult pentru că mi se confirmă ceva ce spun des: marketingul, în esență, e despre curaj, încredere și împuternicire. 

Când te aud vorbind, e clar că exact de curaj ai avut nevoie să-ți duci viziunea mai departe.

Și dacă tot am ajuns aici, spune-mi: care este viziunea ta pentru Cofeels?

Lucian: E prima dată când spun asta înregistrat. Într-o agendă din 2019, unde mi-am scris visele, primul lucru notat a fost: îmi doresc să generez impact social la scară largă în România. 

Apoi am scris cum aș putea face asta. Mai târziu a apărut ideea unei cafenele cu impact social.

Și, la un moment dat, am pus și un termen clar: până în 2031, Cofeels să existe în principalele orașe din România. 

Am mers și mai departe și am scris un număr: 40 de locații.

De ce? Pentru că oamenii cu dizabilități sunt oameni extrem de valoroși, dar încă foarte puțin reprezentați și subapreciați. 

Dacă ar exista 40 de locații Cofeels, fiecare ar fi o comunitate, o voce și un exemplu viu despre ce pot face acești oameni.

Mai mult decât atât, o rețea de acest tip ar putea deveni un ambasador puternic, capabil să susțină campanii, să pună presiune pentru politici publice mai bune și să aducă schimbare reală în viața grupurilor vulnerabile.

Am curaj să visez asta pentru că există exemple. În Franța, Café Joyeux are deja 20 de locații, inclusiv pe Champs-Élysées. Iar eu cred sincer că, în România, nevoia este și mai mare.

Unde se află Cofeels azi și ce urmează pentru scalare

Mădălina: Dacă te uiți la parcursul tău, de la idee la antreprenoriat social și la viziunea celor 40 de locații în România, unde simți că ești acum pe o scară de la 1 la 100? 

Nu doar raportat la faptul că există o singură locație, ci la întreg procesul.

Lucian: Aș zice că sunt undeva la 70%. Nu pentru că am „bifat” multe lucruri, ci pentru că simt că fundamentul e construit. 

Următorul prag important este să testez rețeta de business cap-coadă:

• în cât timp o locație ajunge la break-even,
• când devine profitabilă,
• și după cât timp profitul poate susține deschiderea alteia.
  

Am avut deja oameni care au vrut să deschidă Cofeels în alte orașe, dar am spus „nu” pentru că nu vreau să vând o promisiune care nu a fost testată. 

Am nevoie să pot spune: uite, aceștia sunt pașii, așa a funcționat la mine.

Mădălina: Dacă ai ști că te ascultă exact oamenii de care ai nevoie ca să mergi mai departe, clienți, parteneri, specialiști, ce le-ai spune?

Lucian: În acest moment, lucrez intens la profitabilitate. 

Asta e cheia următorului pas: deschiderea celei de-a doua locații, unde să testez tot ce am învățat: marketing, procese, echipă, amenajare.

Celor care ne ascultă le-aș spune simplu: dacă vreți să susțineți viziunea Cofeels, o puteți face concret.

• Dacă sunteți din Cluj, veniți la cafenea.
• Dacă sunteți din alt oraș, puteți comanda cafea online din shop-ul nostru.
• Dacă aveți un birou, puteți alege cafeaua Cofeels pentru echipă.
  

Fiecare achiziție înseamnă resurse care ne ajută să validăm modelul și să ne apropiem de momentul în care impactul social chiar poate fi scalat.

Cum poți susține Cofeels ca firmă sau SRL

Mădălina: Dacă sunt din Cluj, vin la cafenea. Dacă sunt din alt oraș, comand din shop-ul vostru online. Asta e clar. 

Dar dacă am un SRL, un birou mic, 8–10 oameni care beau cafea zilnic, ce pot face concret ca firmă ca să contribui la viziunea ta cu 40 de cafenele Cofeels în România?

Lucian: Exact asta. Poți începe simplu:

• să cumperi cafea pentru birou, pentru consumul zilnic;
• să oferi cadouri cu sens colegilor: de Crăciun, Paște, 8 Martie, pachete de cafea care spun o poveste, nu doar „bifează” un cadou;
• să alegi conștient un furnizor care are și impact social, nu doar un produs bun.

Dincolo de achiziție, mai e ceva foarte important: vocea ta. 

Antreprenorii ajung să cunoască alți antreprenori. Dacă ai testat cafeaua, îți place și rezonezi cu misiunea, poți vorbi mai departe despre Cofeels. Așa se duc lucrurile din om în om.

Viziunea mea nu e doar despre cafenele. Dacă ajungem la 40 de locații și fiecare angajează măcar 3 persoane cu dizabilități, vorbim de 120 de locuri de muncă. 

Dar impactul real merge mai departe: încredere, speranță, normalitate în comunități.

Am avut un moment care m-a marcat profund: un taximetrist spunea unui client despre Cofeels și despre faptul că și el are un copil cu dizabilitate și speră, văzând ce facem noi, că fiul lui va avea un viitor.

Asta e puterea impactului indirect. Și exact la asta contribui și tu, ca SRL, prin alegeri mici, dar constante.

Se poate și impact social și profit?

Mădălina: Dacă ne uităm la viziunea ta: 40 de cafenele, 120 de angajați și un impact care se multiplică în familii și comunități, ajungem inevitabil la următoarea întrebare. 

După cinci ani plini de provocări, soluții, momente limită și oameni care au venit sau n-au venit alături de tine… se poate, cu adevărat, impact social și profit?

Lucian: Da. Se poate.

Și spun asta cu toată sinceritatea. O afacere socială poate fi profitabilă, doar că profitul nu se vede doar în cifre. 

Există profitul financiar, desigur, dar există și profitul social: colegii mei care cresc, familiile lor, comunitățile din jur. 

Și mai e un profit personal,  ca om. Încrederea că lucrurile pot funcționa.

Eu am încredere astăzi să-mi las colegii cu dizabilități singuri în cafenea, să plec după lapte, sau după o livrare și să știu că totul e în regulă. Asta spune mult.

Mulți antreprenori pornesc afaceri pentru bani. Fac bani. Și apoi caută sensul. 

Într-o afacere cu impact social, sensul e deja la masă. Și, paradoxal, tocmai asta ajută și la profitabilitate.

Mădălina: Dacă te ascultă acum cineva care cochetează cu ideea de a-și deschide o afacere, dar încă ezită… ce i-ai spune?

Lucian: I-aș spune așa: dacă vrei afacerea ta, ai nevoie să-ți asumi riscul pe cont propriu.

Asigură-ți un minim de siguranță financiară pentru câteva luni și fă pasul. Dacă nu ești specialist în domeniu, devino tu primul specialist, primul angajat al afacerii tale.

Nu te bloca în „de ce nu”. Lista aia e infinită. Caută „cum”. Căile de „cum” sunt mai grele, dar îți dau curaj. 

Și curajul chiar schimbă jocul.

Antreprenoriatul social vine cu decizii grele, cu responsabilitate reală față de oameni și cu nevoia constantă de echilibru între sens și sustenabilitate. 

Însp, povestea lui Lucian Butnaru arată că impactul și profitul pot coexista atunci când un business este construit cu răbdare, luciditate și atenție la detalii, nu doar cu bune intenții.

Dacă ești din Cluj, cel mai simplu mod de a intra în contact cu ce a construit Lucian Butnaru este să treci pe la Cofeels și să bei o cafea acolo. 

Dacă ești din alt oraș, îl poți urmări online, pe canalele lor de social media, ca să vezi cum arată din interior un proiect de antreprenoriat social care crește pas cu pas, cu grijă pentru oameni și pentru business deopotrivă.

Iar dacă textul ăsta ți-a adus o perspectivă nouă sau te-a făcut să te oprești un pic din ritmul obișnuit, dă-l mai departe. 

Uneori, o idee ajunge exact la omul care avea nevoie de ea înainte să ia o decizie importantă.

Acest articol este inspirat din episodul 162 din podcastul Thinking Made Visible, pe care-l poți asculta în Youtube, Spotify sau Apple Podcasts.

‍