Ep 58: Care este gândirea din spatele Fundației Renașterea?

Descrierea episodului:

Invitata cu care mi-am dorit să închei luna martie a acestui an, pe care tradițional o dedic femeilor deși subiectele abordate sunt pentru noi toți, indiferent dacă suntem doamne sau domni, este una a cărei muncă de peste două decenii ca președinte al Fundației Renașterea salvează vieți și luptă să transforme conversațiile despre sănătatea femeii din țara noastră în conversații normale, naturale, lipsite de rușine și prejudecăți: Mihaela Geoană.

Aceasta și-a făcut gândirea vizibilă cu privire la modul în care a fost gândită fundația, cum s-a dezvoltat aceasta în timp și de ce sunt atât de importante inițiativele și proiectele pe care le dezvoltă din 2001 până acum, pentru a crește nivelul de conștientizare și de educație cu privire la necesitatea adoptării unui stil de viață sănătos, care are la bază grija și prevenția.

În același timp, pe parcursul discuției noastre, o vei descoperi pe Mihaela Geoană ca mamă, soție și pilon al unei fundații pentru sănătatea femeii pe care o conduce cu viziunea unui om de business veritabil.

O să observi însă că episodul este unui rotund, începe și se încheie cu un îndemn pe care mi-aș dori să îl urmezi și să îl dai mai departe persoanelor din viața ta: acela de a acorda atenție analizelor și controalelor care ar trebui să fie rutină, nu doar pentru femei, ci și pentru bărbați, și de a alege prevenția, pentru că indiferent cât de ocupați suntem, ne costă mai puțin emoțional, financiar și energetic decât să tratăm.

Caută centrele în care poți să îți faci analizele și investigațiile și fă o programare chiar astăzi!

În același timp, ajută-mă să ducem mesajul acestui episod la cât mai multe femei dând share! Familiei, în grupurile de prieteni sau pe rețelele de socializare.

Te invit să asculți episodul ca să afli detalii despre:

  • Cine este Mihaela Geoană astăzi?
  • Cele 3 cuvinte care o descriu cel mai bine în rolul de mamă
  • Cele 3 cuvinte care o descriu cel mai bine în rolul de soție
  • Cele 3 cuvinte care o descriu cel mai bine în rolul președinte al Fundației Renașterea
  • Impactul legăturii cu soțul său, o persoană atât de cunoscută, asupra sa ca femeie de business?
  • De unde a venit ideea Fundației Renașterea?
  • De ce numele „Renașterea”?
  • De ce diagnosticăm atât de târziu cancerul la sân, și nu numai, în România?
  • Prima conversație cu privire la fundație cu partenerele de atunci?
  • Povestea primului pacient al centrului social Renașterea și rezultatele obținute de atunci
  • Ce poate un bărbat să facă pentru femeia/femeile din viața lui?
  • Cum a ajutat-o gândirea făcută vizibilă în dezvoltarea a tot ce este Fundația Renașterea?
  • Ce ar spune pe scurt, despre Fundația Renașterea și munca echipei, tuturor femeilor din România?
"Nu avem în educația noastră instilată ideea de prevenție, de a ne păstra sănătatea. De a te duce la doctor și când nu te doare, de a te duce la doctor ca să vezi că e totul ok. Asta ne lipsește." - Mihaela Geoană

Lasă un review, la final. Poți să faci asta fie în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook  sau Instagram - pe paginile Thinking Made Visible.

Mădălina Vasiu

Antreprenor & Producător Podcast

"M-am îndrăgostit de podcasting în 2016. Acesta nu este primul podcast pe care îl produc. Dar e primul care-mi poartă numele."